Inchizitorul urmări cu pupilele dilatate, cum sabia vine lucind, de undeva, din beznă, și se înfige în iarba de la picioarele sale. Se uită suspicios către cioclu, dar nu îndrăzni să pună mâna pe armă. Era o păcăleală sau chiar îi lăsa ocazia să se apere? Ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat, cioclul continuă să vorbească: Acum, a doua bucurie! Mi-am dat seama cine ar trebui să fiu pentru tine!
Sub ochii lui, cioclul începu să se transforme. Matthew văzu cu groază cum devine tot mai scund, până când ajunse cu capul undeva la nivelul bărbiei sale. Umerii începură dintr-odată să i se îngusteze. Continuă să se micșoreze, până când mantia neagră ajunse să măture pământul, fiindu-i mare. Întinse brațele către masca de pe față, vrând să și-o dea jos, dar Matthew profită de moment pentru a încerca să se apere din nou, acum, când cioclul era mic. Smulse sabia din pământ și, spre propria surprindere, aceasta ieși fără probleme. O înfipse cu toată puterea în trunchiul arătării din fața sa, până când lama trecu pe partea cealaltă, apoi o trase afară și o aruncă în iarbă. Văzu creatura întunecată prăbușindu-se și respiră ușurat.
Acum nu mai voia să fugă. Trebuia să își primească laurii victoriei. Îl ucisese pe cioclul pe care preotul îl căuta cu ardoare. Chiar dacă nu arăta așa cum îl credeau ei, blond și cu ochii albaștri. Un râs sinistru, venit din iarbă, de sub masca încovoiată, îi făcu părul să se electrizeze. Cu o mișcare elegantă, cioclul aruncă pe iarbă masca și ochelarii, iar Matthew sări doi pași înapoi, urlând îngrozit. Cu un firicel de sânge în colțul gurii, îi zâmbea din iarbă Charlotte, prima lui iubire și singura. Zâmbindu-i larg, femeia îl întrebă cu dragoste în glas, așa cum îi vorbea de fiecare dată: Matthew, de ce m-ai ucis a doua oară? Credeam c-o să te bucuri că mă vezi!
Inchizitorului îi dădură lacrimile. Se repezi în iarbă, încercând să o ridice, dar sângele care țâșnea din abdomenul ei îl făcu să renunțe. Îi prinse mâinile și i le sărută, implorând-o: Charlie, iubirea mea, te rog, rămâi cu mine! Te iubesc! Tot timpul te-am iubit!
Femeia își retrase mâinile din ale lui și, imediat, o palmă îi lovi obrazul, cu zgomot. Matthew se uită surprins la ea, dar o altă palmă îl făcu să simtă cum obrazul îi ia foc. Cum m-ai iubit, Mat? Lasă că-ți amintesc eu, numaidecât! se rățoi la el, iar bărbatul simți cum lacrimile nu mai vor să se oprească.
Era ea, atât de reală, încât nu voia să-i mai dea drumul, deși știa foarte bine că se va duce. Sabia lui îi trecuse prin corp, de pe o parte pe cealaltă.
Femeia continuă: M-ai cerut de soție, Mat! Apoi, te-ai gândit să te faci preot, iar eu deja te încurcam! Nu aveai voie să fii căsătorit! N-ai avut curaj să-mi spui adevărul! Ți-a fost mai ușor să strigi în gura mare că sunt vrăjitoare! M-au ars pe rug, iar tu ai stat și te-ai uitat la mine, Mat! Uitaseși, bietul de tine, că ești atât de imbecil, încât n-ai cum să ajungi vreodată preot!
Femeia se ridică într-o clipă, de parcă n-ar fi avut nimic. Pe trunchiul ei nu se mai vedea nicio urmă care să indice că o sabie ar fi trecut pe acolo. Își așeză frumos faldurile mantiei în dreptul pieptului și îi spuse cu sinceritate, păstrând același ton drăgălaș pe care îl avusese și înainte să țipe. De data asta, vei veni cu mine, Mat! Mi-a fost atât de dor de tine! Nici n-ai idee cât te-am așteptat!
Spunând acestea, îl prinse strâns de mână și păși ușor iarba, către groapa cu oase. Inchizitorul încercă să se împotrivească, dar picioarele îl duceau singure, urmând-o supuse. Se trezi tras în interiorul gropii, căzând pe burtă, peste cadavrele intrate în putrefacție. Mirosul pestilențial îi paraliză creierul. Puțea îngrozitor, iar șoarecii alergau în toate direcțiile. Cu un râs cristalin, femeia îi spuse cald: Nu aici, Mat! Nu te opri aici! Când am ajuns eu, aici mai erau doar două femei. Sunt jos de tot, la fundul gropii și acolo vreau să mergi cu mine! Acolo te-am așteptat până acum!
O zeamă puturoasă îi acoperi bărbatului fața, intrându-i în nas și în gură. Încercă să scuipe, simțind cum se sufocă, dar reuși doar să grohăie înfundat, înghițind mai mult forțat o mare parte din lichidul ca o pastă, pe care îl simțea peste tot. O mână rece îl cuprinse de umeri, în timp ce o alta îl trăgea tot mai adânc. Încercă să se zbată și să opună rezistență, dar, cu cât se mișca mai mult, cu atât degetele de pe el se strângeau mai tare. Ridică fața cât mai sus, pentru a putea respira, și urlă cu groază, cât îl țineau plămânii, când văzu, la marginea gropii, silueta înaltă a cioclului. Acesta păru că se alungește dintr-odată, aplecându-se pentru a ajunge deasupra lui. Văzu mănușa neagră, întinzându-se către el, și simți apăsarea de pe creștet. Intră din nou cu gura în lichidul care înconjura cadavrele, apoi și cu nasul. Apucă să mai vadă doar viermii care colcăiau printre trupurile intrate de mult timp în putrefacție și dispăru cu totul sub masa gelatinoasă în care intrase.
Groapa mai bolborosi de câteva ori, apoi se făcu liniște. Cioclul privi cu atenție răsăritul rozaliu. Era dimineață. O altă dimineață de coșmar, într-un oraș uitat de Dumnezeu, undeva în Sfântul Imperiu, care nu avea nicio legătură cu sfințenia.
(dintr-o carte viitoare… )
Amalia Dragomir este content writer, omul din spatele tastaturii, de peste tot, de nicăieri și, mai ales, absolventă de „Carabella” târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
