Andrei simți iarba verde sub obrazul lui și se întinse mai bine în razele soarelui. Nu voia să deschidă ochii. Era atât de bine aici. Nu se mai gândea la Tasha, pe care o pierduse pentru totdeauna. Nu se mai gândea la nimic. Simți degetele fine și subțiri care îi ating tandru gâtul și se rostogoli pe spate, prinzându-le în palmele lui mari. Inhală mirosul atât de cunoscut și tresări. Era oare posibil? Deschise ochii și izbucni în plâns. În fața lui, radioasă și fericită era ea, Tasha lui, iubita lui, femeia pe care o împușcase pe pod, în beznă. Femeia pe care o aruncase în râu.
Te-ai ținut de cuvânt! exclamă ea, fericită. Mi-ai promis că ne vedem azi și iată-te! Ești aici! Cu mine!
Îi cuprinse fața în palme și îl sărută apăsat, cu dragoste, iar el îi cuprinse corpul în brațe și se rostogoli cu ea, pe iarba moale și proaspătă. Da, așa arăta fericirea! Nastia aruncă cele două valize în portbagajul mașinii și se urcă pe bancheta din dreapta. De la volan, Dimitri o privi zâmbitor.
Unde mergem? întrebă el curios.
N-am idee, răspunse Nastia pe un ton jucăuș. Pentru început, ieși din Rusia și apoi mai vedem. Găsim noi ceva de făcut. Ce zici de Germania?
Zic că nu știu germană!
Spania? întrebă Nastia, râzând.
Franța? răspunse el cu speranță în glas.
Franța! Franța! Acolo mergem! se auziră în cor, două glasuri de copii.
Mașina porni și, trecând podul de la ieșirea din oraș, dispăru odată cu drumul care cotea către stânga. Cu o blondă superbă în dreapta, o Ladă neagră se apropie de vamă. Coborând geamul, bărbatul de la volan oferi vameșului două cărți de identitate și întrebă:
Cobor? Este nevoie de alte verificări?
Vameșul scană cărțile de identitate, se duse către portbagaj și îl deschise. Era gol. Se întoarse către geamul din față al mașinii și spuse:
Călătorie plăcută, domnule Andrei Banu!
Apoi îi făcu semn să treacă. Lada se puse în mișcare, iar femeia din dreapta zâmbi cu drag către bărbatul de la volan.
Ai văzut Vladimir că nu s-a întâmplat nimic?
Andrei, o corectă el. Acum că am ajuns aici, va trebui să înveți să-mi spui Andrei, Sara!
Femeia începu să râdă și îi răspunse pe un ton glumeț, imitându-l pe vameș:
Bine, domnule Andrei Banu! Călătorie plăcută, domnule Andrei Banu!
Bărbatul zâmbi și acceleră cu zgomot motorul, îndepărtându-se de vama prin care tocmai trecuse.
Într-un salon cu pereți albi, așezat pe scaun, un bărbat desena pe o coală A3 o umbră neagră și lungă, fredonând un cântecel ciudat. Ușa se deschise și în prag apăru un medic înalt. Se uită lung la el și întrebă:
Ce ai desenat azi, Michael?
Bărbatul râse ca un copil și îi întinse medicului pagina cu desenul. Acesta îl luă și clătină din cap nemulțumit, apoi spuse mustrător:
Iar umbra asta, Michael? În felul ăsta nu o să ieși de aici prea curând!
În miez de noapte, pe podul de la ieșirea in oraș, acolo unde Nastia lăsase ultimele flori pentru Tasha, Ilari se ținea strâns de balustradă. Atât de strâns încât încheieturile i se albiseră. Cu părul vâlvoi și tremurând din toate încheieturile, ridică frânghia legată la un capăt de balustrada metalică și își trecu capul prin bucla pe care el singur o legase, apoi o strânse bine în jurul gâtului.
Eu i-am ucis… Eu trebuie să plătesc… trebuie să plătesc… murmură cu disperare în glas, apoi încălecă balustrada și se așeză pe ea, cu picioarele în fața podului.
Trebuie să plătesc, spuse din nou și sări peste balustradă, țipând.
În jurul lui se făcu dintr-o dată întuneric. Era într-o beznă prin care nu putea vedea nimic. Întrebă, sperând ca cineva să îi răspundă:
E cineva aici?
Vocea lui făcu ecou, auzindu-se de parcă s-ar fi lovit de mai mulți pereți în același timp. De undeva, un râs sinistru, hohoti prin întunericul de zmoală.
Aici sunt! Vino la mine…, îl chemă glasul dogit, iar el păși către voce, simțind că nu se poate opune.
Amalia Dragomir este content writer, omul din spatele tastaturii, de peste tot, de nicăieri și, mai ales, absolventă de „Carabella” târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
