Sabrina simți cum se lovește de o suprafață udă și tare. Rămase pe burtă, cu fața în mâzga lipicioasă, încercând să respire. Știa că în mod normal ar fi trebuit să scuipe apă, sau măcar să aibă hainele ude, dar observă că era perfect uscată. Se simțea ca și când ar fi trecut printr-un curent puternic de aer, în niciun caz prin marea învolburată.
Încercă să privească imaginea din jurul ei, clipind des, pentru a-și adapta ochii la întunericul de nepătruns din jurul ei. Undeva, departe, sclipea o lumină verzuie, ca un felinar într-o noapte întunecată. Se ridică anevoie, descâlcindu-se din roba care era acum înfășurată în jurul ei ca un cocon, și aprinse o sferă luminoasă pentru a vedea locul.
Se roti, ținând sfera luminoasă cât mai sus și fiind atentă să nu alunece pe mâzga de pe podea. Văzu pereții din piatră, care se ridicau diformi spre un tavan aflat foarte sus, din care se lăsau haotic, stalactite uriașe. Undeva, deasupra, auzi chițăituri și fâlfâit de aripi, iar Sabrina începu să se simtă mai bine – nu conta ce erau, măcar nu era ea singura ființă vie din interior. Lăsă globul luminos mai jos pentru a observa interiorul.
Din podea se ridicau către tavan mai multe stalagmite sub forma unor turnuri imense. Pe alocuri, reușiseră să se împreuneze cu suratele lor, formând arcade și stâlpi puternici, care acum susțineau tavanul. Sabrina simți cum își ține involuntar respirația. Imaginea era magnifică, iar structurile de piatră străluceau sublim, în lumina aruncată de sfera pe care o ținea în mână.
De undeva, din interiorul peșterii, simți cum un curent rece îi mângâie obrazul. Rămase așa o vreme, admirând interiorul de basm, uitând de toate grijile și de scopul care o adusese aici. Auzi stropii de apă căzând de pe tavanul întunecat, mereu în același loc, cu o ritmicitate perfectă, în locuri în care, în sute de ani, aveau să se formeze noi turnulețe din care urmau să se nască noi stâlpi și noi arcade.
Un strigăt, venit parcă din fundul pământului, însoțit de mii de ecouri, din toate ungherele, o făcu pe Sabrina să revină violent la realitate. Cu simțurile în alertă, rămase pregătită de atac, privind fiecare colțișor, dar în jurul ei se lăsă din nou liniștea, perturbată din când în când de picăturile de apă, care cădeau pe pietre.
Deși era liniște, strigătul o trezise din reverie. Știa că are un scop și un drum de urmat. Se întoarse la lumina verzuie din fața ei și observă că aceasta luminează intrarea într-un tunel întunecat, care cotește brusc spre stânga. Se apropie cu pași mărunți, nesigură, de arcada care marca intrarea în tunel și se mai uită odată înapoi, scanând grota în detaliu. Tunelul părea singurul drum existent, așa că o coti și ea, alături de el, ajungând la un rând de scări, săpate în stâncă.
Sabrina așteptă puțin la capătul scărilor, simțind o ușoară senzație de claustrare. Aici locul era mult mai îngust, tavanul fiind mai jos. Din loc în loc, tunelul era luminat de făcliile care ardeau în suporturi de metal, aruncând pe suprafața colțuroasă a pereților lumini verzui. Fata porni cu pași precauți, coborând scările alunecoase ce o duceau tot mai adânc, sub pământ. În luminile verzui, care se îmbinau jucăuș cu razele luminoase din mâna ei, putu să observe că nu mai are umbră. Nu era nici în spate, nu se întindea nici pe suprafața rugoasă a pereților, nu era nici înaintea ei. Umbra ei dispăruse. Deși se mai întâmplase ca umbra ei să plece, acum Sabrina se simțea ciudat, dar încercă să alunge sentimentul de nesiguranță și continuă să coboare, doar pentru a vedea că, puțin mai jos, tunelul cotește din nou.
Coti și ea odată cu el, dar se opri brusc, țintuită în treapta de piatră. În fața ei, înalte și subțiri, stăteau două siluete întunecate, ambele ținând în mâini sulițe care se întindeau până la tavan. În spatele lor se terminau treptele, cele două umbre străjuind coridorul îngust. Rămase pe loc, așteptând, dar siluetele întunecate erau nemișcate în fața ei. Sabrina știa că ar fi fost o greșeală să încerce să treacă pur și simplu, așa că așteptă, gândindu-se la un plan de rezervă…
(Fragment din romanul Sfera vol. II)
Amalia Dragomir este content writer, specialist SEO, omul din spatele tastaturii, de peste tot și, mai ales, absolventă de „Carabella” târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
