PUNCT ȘI DE LA CAPĂT – Amalia DRAGOMIR – Poeme din buzunarul de la piept

Poeme din buzunarul de la piept este, cu siguranță, una dintre cele mai surprinzătoare cărți de poezie citite de mine, pentru că nu mă așteptam la un astfel de conținut. Dacă ești curios să descoperi mesajele din poezia lui Sebastian Drăgan, te așteaptă un întreg tablou de trăiri și sentimente, cu sau fără legătură între ele, dar care te vor absorbi în interiorul cărții filă după filă.

   Poetul își prezintă cu sinceritate și finețe cele mai profunde trăiri, oscilând între o formă de realism prezentat simbolic și ascuns bine printre metafore și idealizarea tuturor sentimentelor. Poeme din buzunarul de la piept este o carte pe care cu greu o poți încadra undeva. Se pare că în cazul acesta poezia este doar poezie, ca manifestare supremă a emoțiilor de toate felurile, ceea ce face și mai frumoasă întreaga lectură, pentru că poți trece natural de la un registru sentimental la altul – de la energia cu care autorul își compune și descompune iubita în Așa cum mă scazi și te-adun, la tristețea absolută din IAR, pentru a te întoarce la fel de natural în Umbra unui gând, din nou la pasiune.

 

Ochii mei nu te văd

Ochii mei te adulmecă

Ochii mei te miros și de dumică

În pași repezi de unică

(! Umbră – ce năvalnic prăpăd!)

(Litanie – fragment)

   Poeme din buzunarul de la piept este o carte care de va atrage în interior pe măsură de dai pagină cu pagină, încercând să înțelegi mesajele criptate de autor printre versuri și să vezi dincolo de cuvinte, așa că nu te speria dacă treci de la erotism absolut la revoltă, melancolie, filosofie și te întorci abrupt la erotism. De fapt, acesta este și farmecul cărții pe care ai deschis-o – să-ți prezinte cu sinceritate trăiri ale eului creator așa cum au venit ele, fără o ordine anume.

da, sunteți lupi, șuieră vântul prins în

blană, ca roua, lupi albaștri

 

ce aleargă prin iarbă și crânguri, precum

norii, în ceruri, măiaștri

 

suntem lupi, da, lupi albaștri

(Suntem lupii – fragment)

   Autorul nu se ferește de cuvinte, deși împachetează de fiecare dată mesajul într-o imagine plină de nuanțe, dar tot timpul elegantă. Versurile sunt ceea ce sunt, uneori îmbrăcând păcatul în metaforă pentru a transmite ideea sincer, dar niciodată vulgar.  De-a lungul cărții, vei descoperi printre versuri simboluri care întăresc inclusiv ideea de  pendulare între vis și realitate, dar și de proiecție a sentimentelor către infinit, dovadă fiind acel albastru pe care l-am tot întâlnit pictat în diverse scenarii.

   Un alt simbol interesant, dar căruia nu i-am putut da o semnificație finală este genunchiul – genunchiul iubitei, genunchiul copilului transformat în adult… tot apare și dispare printre versuri și parcă, parcă te invită să-l treci cu vederea. Să fie o trimitere către ideea dinamism și mobilitate? Departe de a fi cea mai importantă articulație în corp, genunchiul este cel care ne ajută să ne punem în mișcare, să venim, să plecăm, să ne întoarcem, făcând trimitere la mesajele din versurile citite, ar putea fi… Tot genunchiul este cel pus în pământ în timpul unei rugăciuni, însă o rugăciune mascată printre versuri cu o paletă atât de largă de semnificații? Ar da cu siguranță un alt sens întregului volum… Și asta ar putea fi… La fel cum ar putea fi și o trimitere către „articularea” sinelui cu persoana iubitei, dar și cu fiecare trăire transpusă în versuri, genunchiul fiind prezent inclusiv în IAR. Sau poate are o altă însemnătate, sau niciuna, iar asta este de fapt frumusețea poeziei lui Sebastian Drăgan, că vei descoperi și vei continua să descoperi, iar atunci când crezi că ai înțeles, vei mai afla ceva, transformând lectura într-o experiență care nu se termină niciodată.

Amalia Dragomir este content writer, omul din spatele tastaturii, de peste tot, de nicăieri și, mai ales, absolventă de „Carabella” târgovișteană…