Clavdia rămase pe marginea stâncii, cu privirea pierdută în depărtare, în timp ce vântul îi răvășea părul. Amon păși alături de ea, așteptând să o audă vorbind.
– De ce tocmai lup? Dintre toate animalele…, întrebă fără să se întoarcă. Vocea îi era liniștită, dar tremurul subtil din inflexiuni trăda o curiozitate amestecată cu teamă.
Demonul se mișcă în umbră, stând lângă ea ca o formă întunecată, un fel de pată în realitate, cu ochii sclipind auriu.
– Pentru că lupul este tăcerea înaintea haosului, răspunse cu voce gravă. Nu atacă degeaba, iar când o face, fiecare mișcare este una calculată. Învață să observi, să aştepţi, să simți momentul potrivit.
– Nu sunt un prădător, șopti Clavdia.
– Nu încă, o corectă Amon. Dar vei fi. Lupul nu este un simplu prădător. Este liderul haitei. Tot el protejează. Știe când să fie nemilos și când să arate milă. Este un supraviețuitor. Învață să te comporți ca el, să îți asculți instinctele. Lupul cunoaște foarte bine momentele în care trebuie să atace și cele în care să se retragă. Femeia își întoarse în sfârșit privirea către el, dar rămase într-o tăcere amorțită, din care Amon învățase deja să înțeleagă noianul de întrebări nerostite.
– Instinctele mele… nu știu dacă le pot controla…
Demonul râse ușor, cu un sunet sec, lipsit de orice emoție.
– Controlul nu înseamnă să-ți înăbuși instinctele, ci să le înțelegi. Să le folosești în propriul avantaj. Lupul știe cânt să tacă și când să urle. Știe că solitudinea nu înseamnă slăbiciune, ci putere. Înțelegi? Nu se teme să fie singur, dar niciodată nu-și va abandona haita.
Tăcerea se lăsă sinistră între ei. Demonul o privi atent, așteptând o urmă de reacție. Clavdia își găsi cu greu cuvintele, însă reuși în cele din urmă să întrebe:
– Dar dacă greșesc? Dacă aleg momentul nepotrivit?
Conștientiza și ea riscurile ascunse din cuvintele lui. Amon plecă ușor capul, ca și când s-ar fi gândit la un răspuns cât mai pe înțelesul ei. Acum nu era momentul să o arunce și mai mult în incertitudine.
– Lupul nu cunoaște greșeala pentru că nu trăiește în termeni de bine și rău, de corect și incorect. El doar acționează în natură nu există spațiu pentru ezitări. Fiecare moment cere o decizie, iar acel moment nu se va mai întoarce niciodată. Clipa în care lupul își folosește colții, în care fuge sau atacă, nu este despre alegeri potrivite. Fie supraviețuiește, fie cade, dar nu regretă nimic. El doar trăiește rezultatul acțiunii sale.
Femeia asculta atent. Văzând că Amon nu mai spune nimic, clătină din cap, deși nu părea deloc convinsă.
– Înțelege, continuă el cu voce ceva mai blândă, dar fermă. Nu este vorba despre perfecțiune. Perfecțiunea este doar o iluzie, un ideal care te încetinește. Te face să te îndoiești la fiecare pas. Lupul nu are nevoie să fie perfect. El trebuie să supraviețuiască, iar pentru asta, acționează în conformitate cu acel moment. Fiecare alegere este una definitivă, îl duce mai departe sau îl oprește pentru totdeauna.
– Deci nu contează dacă alegerea este una buna? Trebuie doar să o fac fără ezitare?
Amon zâmbi ușor, cu o urmă de mândrie.
– Exact. Lupul nu stă pe loc să analizeze dacă ar fi trebuit să alerge în stânga sau în dreapta. El simte doar terenul sub labe, ascultă sunetele, simte mirosurile și alege. Dacă alegerea îl duce la cădere, nu regretă, pentru și-a urmat până la capăt instinctele. Fie că a supraviețuit sau a murit, el a trăit cu deplină intensitate. Este tot ceea ce contează.
– Dar noi, oamenii, suntem atât de legați de regrete. Ne e frică de greșeli, ne chinuie…
– Pentru că sunteți legați de iluzia timpului și a moralității. Vă e frică de trecut și de viitor, de toate consecințele ce ar putea veni. Lupul trăiește în prezent. Pentru el singurul moment este acum. Orice altceva este doar zgomot de fundal. Învață să acționezi în prezent, fără să te temi de ce-ar putea urma. Nu discutăm despre corect și greșit, ci despre necesitate. Fă ce trebuie în clipa în care trebuie, iar restul va urma de la sine.
– Deci, învățând să trăiesc ca un lup, înseamnă să nu mai am regrete?
– Nu doar regrete, răspunse Amon ceva mai aspru de data asta, de parcă s-ar fi așteptat să înțeleagă mai multe. Trăiește fără să te mai învârți într-un cerc nesfârșit al îndoielilor. Nu vei ști niciodată dacă o alegere e perfectă, dar vei avea certitudinea că ai acționat. Aici este puterea lupului. Nu ar nevoie de confirmare, nici nu așteaptă siguranță. Acționează și se adaptează. Este tot timpul gata să cadă și să se ridice iar și asta doar pentru că știe deja că viața lui nu depinde de perfecțiune, ci de abilitate și hotărâre.
– Deci nu contează dacă supraviețuiesc sau nu, ci dacă am acționat fără să mă tem de greșeală, concluzionă ea, nefiind sigură că a înțeles corect.
– Da, lupul știe că fiecare acțiune este de fapt un pas înainte – spre viață sau spre moarte. Nu mai există alt drum. Când înveți asta, te eliberezi. Nu mai privești înapoi cu regret, nici înainte cu teamă. Trăiești în prezent, acolo unde lupul este mereu superior. Fii lup, Clavdia, și bucură-te!
Amalia Dragomir este content writer, omul din spatele tastaturii, de peste tot, de nicăieri și, mai ales, absolventă de „Carabella” târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
