PUNCT ȘI DE LA CAPĂT – Amalia DRAGOMIR – Frica (II)

   Salazar rămase pe gânduri câteva minute. Îi era din ce în ce mai greu să selecteze din mormanul de informații pe cele mai potrivite. În cele din urmă găsi ceva bun pentru întrebarea psihologului:

   — Când am lucrat ca medic, era o femeie la colțul străzii care vindea pâine și care se întreba zi de zi dacă fiul său se va mai întoarce acasă din război. Tot pe atunci, când creșteam animale, fiica fermierului se întreba ce se va alege de animale și de noi toți dacă vine seceta și nu mai crește iarba. Ți-am spus oare c-am prins epidemia de ciumă? Cei bolnavi se întrebau dacă vor mai apuca zorii. Cei sănătoși, dacă vor supraviețui o zi, o săptămână, o lună… Am fost în Japonia. Samuraii se întrebau la fiecare mică greșeală dacă li se va cere sepuku. Aveau și doi preoți spanioli care se întrebau zi de zi de ce n-au lăsat locul altora, fiind mai mereu în pericol. Mai spun sau e de ajuns?

   — E de ajuns! Ai dat suficiente exemple. Măcar m-am lămurit că ai înțeles la ce întrebări mă refeream. La cum te cunosc, mă așteptam să spui că se întrebau cât e ceasul și dacă a fiert terciul pe sobă.  Acum, gândește-te ce au în comun toate? Dacă spui iar curiozitatea, mă las de meserie!

   — Te-ai lăsat deja! încercă Salazar o glumă. Mi-ai cedat locul!

   — Nu ți-am cedat nimic. N-o să fii niciodată în locul meu și nici nu trebuie! Răspunsul, Salazar. Vino cu un răspuns.

   — Curiozitate, nu! Dorința de a ști, nu! Atunci? Aveau prea mult timp liber ca să se gândească la tot felul de lucruri?

   — Cine aveau prea mult timp liber? Bolnavii de ciumă? Avem mai multe exemple și e ceva comun în toate. Mai fă o încercare!

   — Nevoia de a preveni ceva! Asta e? aruncă Salazar răspunsul la nimereală, doar ca să spună ceva, intuind deja că Theo va ceda și îi va spune.

   — Frica! Ai auzit de frică? Astăzi – frica de a o pierde de tot pe fosta, frica de a rămâne bătrân și singur, frica de a fi respins, frica de a depune efort de unul singur, frica de a nu avea un copil. În exemplele tale, identifică tu!

   — Frica de a nu rămâne singură, de a rămâne fără resurse, frica de moarte, frica de boală… Da, ai dreptate tu. De frică își pun oamenii întrebări… Ți-am mai spus oare că ești genial?

   La asemenea declarație, Theo își dădu ochii peste cap, dar refuză, ca de obicei să dezvolte. Stătu o clipă pe gânduri, apoi reveni cu întrebarea:

   — De ce le este oamenilor frică, Salazar? Hai că din aproape în aproape poate ajungem și la ceea ce trebuie să înveți tu!

   — E îngrozitor ce faci! Nu poți pur și simplu să îmi spui ce trebuie să învăț?

   — Și dacă aș face asta, cu ce te-aș ajuta? Dacă îți spun, n-o să înveți niciodată și tot aici vei rămâne. Folosește-ți creierul, Salazar!

   — Nu știu de ce le e oamenilor frică. O să încep să semăn cu tine acum, dar mă gândesc că depinde și de tipul de frică despre care vorbim, nu?

   — Tipul de frică? Da, există mai multe frici, dar explică-mi să văd dacă ne gândim la același lucru…

   — Da, asta spuneam, bănuiesc că frica de moarte e diferită de frica de înălțime nu. Îți e frică să mori pentru că nu știi ce e dincolo, îți e frică de înălțime pentru că nu ești sigur pe tine când te miști în sus…

   — Salazar… ești superficial. Dacă îți e frică de înălțime pentru că ești nesigur pe tine, ce se poate întâmpla când ești sus?

   — Poți cădea…

   — Și atunci…

   — Și atunci mori! Deci ne întoarcem la frica de moarte! Vrei să îmi spui că toate fricile se ajung în final la cea de moarte? Tare temut mai e tata!

   — Nu, nu toate fricile se rezumă la asta, dar e cea mai relevantă pentru discuția noastră. Nu de tatăl tău le e frică oamenilor, care, că veni vorba despre el, este un personaj tare interesant.

   — Atunci, le e teamă de ce e dincolo?

   — Mulți nu se gândesc la ce e dincolo! Tu ai făcut o obsesie pentru asta. Le e de tot ce pierd din tot ce aveau. Și asta ne aduce înapoi la întrebarea, de ce le e oamenilor frică, Salazar?

   — Mi-ai răspuns tu! Pentru că lasă în urmă ceva…

   — La naiba, Salazar! A fost o explicație, dar răspunsul e mai profund de atât și deloc complicat. Sub nasul tău aș spune. Tot ce trebuie să faci este să îți pui puțin rotițele în funcțiune și să gândești.

   — O să mă gândesc la exemplele de azi. E bine așa?

   Theo înclină din cap afirmativ și își încrucișă brațele pe piept, așteptând raționamentul lui Salazar care părea din nou entuziasmat de dezbatere.

 

Amalia Dragomir este content writer, omul din spatele tastaturii, de peste tot, de nicăieri și, mai ales, absolventă de „Carabella” târgovișteană…