Rămas singur, Salazar mai avea o încercare de făcut. Închise ochii și porni pe scări în sus către ușa neagră a biroului în care se afla Theo. Puse mâna pe clanță și năvăli înăuntru, apropiindu-se furios de psihologul care îl privea, ca de obicei, relaxat. Deschise gura să se vaite, dar acesta i-o luă imediat înainte:
-Taci, Salazar! Nu începe să te lamentezi iar. Ce ți-am spus înainte să pleci? Să ai grijă cum ajuți oamenii! Așa cum ți-a arătat deja tatăl tău, să oferi răspunsuri la întrebări fără să cântărești consecințele, poate fi foarte periculos. Nu înțeleg de ce nu o asculți măcar pe Chana. O cunoști de atâta amar de vreme. Știi și tu că nu îți vrea răul. În plus, dacă nu erai convins, îți confirm eu acum, e cu mult mai deșteaptă decât tine.
-N-am venit aici ca să îmi spui că sunt prost! se răsti Salazar la el. Am venit după ajutor. Se pare că am dat greș. Nu asta era ce trebuia să fac. Dă-mi o soluție!
-Ia loc, pentru început. Nu îți dau eu soluții, tu trebuie să le găsești. Hai să vedem! Ce ai învățat din experiența de astăzi?
-Că nu trebuie să modifici soarta sau cum s-o numi… cursul firesc al lucrurilor? Iar te uiți urât la mine, Theo! adăugă frustrat, fiind evident că iar greșea toate răspunsurile.
-Da, pentru că iar bați câmpii. Da, nu trebuie să modifici soarta, doar că asta e valabil doar pentru tine și o știai deja. Când Moartea spune că vrea să înveți, se referă la ceva mai mare. Știai că nu ai voie să intervii, deci dacă doar atât ai învățat, ai mai pierdut o zi degeaba.
-Dacă nu mă ajuți…, protestă Salazar din nou, privindu-l încruntat pe psiholog.
-Dacă gândești, nu ai nevoie de ajutorul meu. Ce aveau comun oamenii pe care i-ai ajutat astăzi? Cu atenție la detalii…
-Erau anatomic normali?! propuse el, fiind ferm convins că iar greșește.
-Erau anatomic normali, îl imită psihologul, răutăcios. Serios? Anatomic normali? Doar asta ai văzut la ei?
-Da! Nu văd nimic altceva comun. Nici vârsta, nici pregătirea, nici genul, nimic! Aș putea să îi leg în perechi dacă vrei – bătrâna de la semafor cu cei doi pensionari ieșiți la cafea și ăia doi cu femeia care voia un copil. E bine așa? Avem trei bătrâni și trei tineri. Ah! Chelnerul! Patru tineri!
Theo oftă adânc, fiind evident că se străduiește din răsputeri să nu explodeze. Își acordă timpul necesar pentru a-și aranja părul, apoi răspunse, fixându-l pe Salazar cu privirea și surprinzându-l cu tonul calm:
-Și dacă scoți bătrâna din calcul? Ce ai făcut acolo nu e nici măcar tentativă de ajutor. Gândește-te la cei din cafenea. Ce au ei în comun?
-Știu! Au curiozități! Iar nu-i bine? se grăbi să întrebe, văzând cum chipul palid al lui Theo prinde o ușoară tentă roz.
-Altceva! Ce altceva mai au?
-Pasiuni, aspirații, dorințe, bani, servicii, o casă, începu Salazar să enumere la întâmplare, frustrat de faptul că Theo nu îi dădea niciodată dreptate.
-Și mai ce?
-Și-atât! Dracu să-i ia! Eu de unde să știu ce mai au? Contează ce au?
-Contează și-ar fi fost bine să te prinzi singur. De unde veneau întrebările lor? Ia amintește-mi tu, la ce ai răspuns?
-Veneau din curiozitate, cred…, mormăi Salazar ignorând complet furia de pe fața lui Theo. Așa… întrebările… Mă mai iubește? Se va face bine? Oare mă place? Oare mă va ajuta? Voi reuși să am un copil? Astea sunt întrebările, ce-i așa special cu ele?
-Perfect! Ce au în comun? Să nu spui curiozitatea iar!
-Dorința de a ști?
-De a ști ce? Viitorul? Salazar, sunt oameni! Da, pe undeva ne dorim să știm viitorul, însă întrebările lor veneau din altă parte. Nu se așteptau să primească răspuns la ele. Dacă nu erai tu atât de dornic să-i ajuți, n-ar fi aflat nimic. Deci, nu se întrebau de curioși, ci pentru că… Încearcă să deduci motivul!
-Nu mă prind! Nu știu ce vrei să răspund! Te ascult pe tine!
-Nici să nu te gândești! Ia adu-ți aminte de alte întrebări de felul ăsta pe care le-ai mai găsit la oameni, de-a lungul timpului.
Amalia Dragomir este content writer, omul din spatele tastaturii, de peste tot, de nicăieri și, mai ales, absolventă de „Carabella” târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
