Se apropie finalul anului și-mi dau seama că în ultima tabletă din anul acesta nu pot să scriu o proză scurtă, deși mă uit la ecran deja de 45 de minute și au început să mă usture și ochii de la pagina de Word albă. Probabil nici muzica de fundal – concertul de petarde aruncate în coșurile de gunoi de pe stradă – nu mă ajută. Cineva spunea fericit zilele trecute: „Normal că bubuie! Vine Anul Nou!”. De ce? Dacă nu bubuie, nu mai vine? Aș zice mai degrabă că vine războiul, după mirosul de catran ars de pe stradă și după zgomotul infernal. Ca să ne treacă supărarea și să nu ne mai deranjeze mirosul, ne-a venit în ajutor fabrica de mai jos, care, darnică din fire, ne oferă în fiecare seară ceață și un miros înecăcios de gunoaie arse. S-or fi gândit că așa nu mai simțim mirosul de petarde. Unii zic că ar fi toxic fumul rezultat din arderea deșeurilor, alții spun că nu se întâmplă nimic și că cei care au reclamații sunt niște cârcotași de fapt. Și uite așa ne găsește sfârșitul de an – împărțiți în tabere – iar pandemia n-are nicio vină, eram deja așa, doar a venit să ne definească mai bine.
Despre vaxeri și antivaxeri n-am să mai spun nimic. S-a tot spus. Se urlă pe tot internetul și prin toate magazinele. Cineva este nedreptățit că-i scanează Certificatul Verde, altul este nedreptățit că nu îi scanează nimeni Certificatul Verde, deși știe el că trebuie. Cineva vrea să închidă nevaccinații undeva și să îi uite acolo, altcineva ar vrea să îi pună în locul lor pe vaccinați. La final, oalele ajung să se spargă în capetele celor care n-au nicio vină – în capetele angajaților, care nu fac altceva decât să respecte ce li s-a impus să facă. S-au certat cu paznicii care luau temperatura, cu chelnerițele care cereau mai întâi numerele de telefon, apoi Certificatele Verzi, cu recepționistele, care întrebau de vaccin și test înainte de a face rezervarea și cu vânzătorii din magazine, care solicitau purtarea măștii, de parcă lor le-ar plăcea să facă asta. Chiar așa, oare toți acești nedreptățiți cred că angajaților le convine să treacă prin toate schimbările făcute, uneori de la o zi la alta?
„Ne omoară de vii în spitale” a devenit, după aproape doi ani de pandemie, un fel de lite motiv al tuturor discuțiilor. De parcă medicii și asistentele pleacă de acasă dimineața spunând „ia să vedem pe cine mai omor eu azi” sau, și mai bine, „pe câți mai omor eu azi”. Culmea, comentatorii sunt cei care stau comozi în scăunelul de la birou și urlă de acolo cât îi țin plămânii, dar n-ar pune mâna să ridice plasele unui bătrân și să le treacă strada. Așa au învățat ei că e frumos, să comentezi de la căldură. Am întrebat, fără răspuns, cam cât ar vrea un specialist din acesta bun la toate salariu, ca să lucreze în locul unui asistent în spital, cu deficit de personal, pentru că, după câte se pare și salariile asistenților îi deranjează. Efectele acestei dileme s-au văzut la TV – mulți din conaționalii noștri buni și pricepuți la toate, care știau că sunt omorâți de vii la spital, au ales să moară de vii acasă, tratându-se cu ceai de sunătoare. Vorba cuiva – s-au culcat vii și s-au sculat morți. Acum, la final de an, întrebarea mea este dacă totuși n-ar putea să ne omoare și de morți?
Un alt trend al pandemiei este reprezentat de citatele din doamna S. Și așa a ajuns o bătrânică de 80+ să refuze vaccinul ca să nu rămână sterilă. Inițial am crezut că este o glumă, apoi am descoperit cu groază că e pe bune. Adevărul este că la cât a strigat doamna S. că rămânem sterili de la vaccin, chiar pe trei generații pentru că, de ce-ai rămâne steril singur când poți să transmiţi și copilului tău, care se va naște steril dintr-un părinte la fel de steril. Da, știu, sună absurd, dar e specific doamnei S. care face un spectacol al absurdului ori de câte ori are ocazia, încercând fără succes să-l imite pe domnul V.
O altă dilemă a fost și rămâne școala. Online? Offline? Mixt? Răspunsul a fost tot din sfera absurdului. Online, inclusiv în comunitățile fără curent electric. Apoi offline pentru că a scăzut numărul de cazuri, apoi mixt, apoi iar offline dacă X profesori s-au vaccinat, iar dacă ar fi trăit Caragiale, probabil cetățeanul turmentat ar fi întrebat „Noi cum învățăm azi?” pentru că răspunsul la întrebarea „Eu cu cine votez?” l-ar fi avut deja – CU NIMENI.
Tot o întrebare fără un răspuns clar este cine, în afară de Ficus, ne conduce, pentru că, la cât s-au schimbat, poporul a început să le uite numele și oricum, dacă auzim câte un nume așa, întâmplător, știm că este vorba tot de ăla care n-a făcut nimic. Totuși, era bine să se fi rezumat la a nu face nimic, dar făcând nimic, ne-au atras atenția că nimicul costă și n-au plecat cu mâna goală, pentru a lăsa loc și altora să facă nimic pe banii noștri.
Aș mai întreba ce înseamnă am învins? În vară am aflat că am învins pandemia. Ei, de bine ce am învins-o, a venit valul patru și, victorioși fiind, am avut decese cât în toate celelalte trei valuri la un loc, iar acum suntem fericiții posesori ai unei hărți verzi, într-o mare de hărți roșii, deci probabil că ne simțim iar învingători, până vine valul cinci și ne scoate victoria din cap. Aștept 2022 poate aflu și eu ce înseamnă a învinge.
Ar mai fi multe din seria dilemelor de sfârșit de an – cum de uiți să îți pui cauciucurile de iarnă, dar nu uiți să îți pui cornițele de ren pe mașină? De ce la fiecare Crăciun apare un Grinch mic și verde de ciudă, certându-i pe cei care își fac bradul și cumpără cadouri? De ce crește prețul la utilități, dar puterea de cumpărare a românului nu? N-am să intru în detalii, ci am să trec direct la ultima dilemă, determinată de o știre citită azi: Parlamentul României a fost spart de un irlandez beat care căuta hotelul.
Dacă un irlandez beat poate intra în Parlament pe fereastră și nu-l vede nimeni, de ce n-ar putea să intre și un domn bine intenționat, care să ne scape de ei? De cine? Ce întrebare… doar suntem împotriva discriminării pe baza culorii, inclusiv a celei politice… de toți ar fi bine să ne scape. Știu însă că e doar un vis frumos, de sfârșit de an. Până la urmă, îl înțeleg pe irlandez. Din greșeală, a ajuns exact unde trebuie – în locul ăla în care nu se întâmplă nimic, dar unde poate să se relaxeze liniștit după câteva păhărele și unde poate găsi mai mulți camarazi de pahar pentru o petrece. Doar omul era în vacanță și unde altundeva poți găsi oameni care nu au nimic de făcut, decât în Parlament? Pentru ceilalți e luni și după muncă nu prea-ți mai arde.
Amalia DRAGOMIR este content writer, specialist SEO, omul din spatele tastaturii, de peste tot și, mai ales, absolventă de „Carabella” târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
