Mi-am amintit astăzi că de mult voiam să scriu despre sictirul din comerțul românesc, care pare să devină o normă și nu o excepție, ceea ce este îngrijorător. Se spune că „cine nu muncește, nu greșește”. De acord, dar a greși în comerț înseamnă să-mi dai bonul greșit, să uiți să mi-l dai, să greșești când dai restul – e în regulă, înțeleg că după o zi de numărat bani și cântărit produse matematica îți funcționează la fel ca și mie după o zi de lucru și chiar dacă mă taxezi în plus, nu mă supăr la fel de tare ca atunci când îmi arunci produsele și mai ai puțin și mă scuipi.
Deși aș începe cu magazinele alimentare, am să încep cu benzinăriile, unde chiar dacă ai client în spate, chiar dacă ești singur, cel din spatele tejghelei se grăbește și îți dă bonurile într-un sictir absolut. Partea bună… sau partea tristă…, nici nu știu cum să o categorisesc, este că în ultima vreme, timpul petrecut la pompă este pentru exerciții de calmare și echilibru interior, mai ales de când prețurile au început să crească aproape zilnic, deci ajung în fața scârbitului deja în zen absolut. Ultima dată, pentru că am pierdut cardul care îmi asigura o reducere de weekend de 15 bani pe litru, aproape am auzit plombele vânzătorului scârțâind pe deasupra măștii pe care oricum o ținea pe post de bavețică, atârnată sub bărbie. Acela cred că a fost oricum weekendul celor 13 ceasuri rele pentru că a trebuit să introduc de 3 ori PIN-ul – la ultima încercare am crezut că face trismus, așa că m-am grăbit să-l asigur că, dacă blochez cardul, am de rezervă în portofel, nu fug cu benzina. Apoi, am greșit de mai multe ori CAEN-ul pentru decontare. Apoi, mi-am amintit c-aș vrea și o apă, fără decontare. Am primit și apa și restul, trântite cu zgomot pe tejgheaua metalică și mi-am luat tălpășița rapid. Mi-ar mai fi trebuit și o brichetă, dar recunosc, n-am avut curaj să mai intru încă o dată.
Magazinele alimentare – de toate tipurile, de la cele de colțul blocului și până la supermarketuri, deși parcă în supermarket e puțin mai bine uneori – sunt alte locuri în care vindem în sictir. Știi magazinele acelea în care doar de ai intrat pe ușă și simți privirea gheonoaiei cum începe să te urmărească? Apoi îți răspunde cineva, mormăind, un bună ziua, dacă îți răspunde? Acelea în care te simți urmărit prin rafturi și când ajungi la casă sictirul crește proporțional cu numărul de produse selectate. Uite, aici eu n-am înțeles… N-ar trebui să se bucure dacă ai cumpărat mai multe? Ei bine, surprinzător, nu. Nu doar că nu se bucură, dar ți le și aruncă pe toate în plasă. Nu contează ce ai luat, nu contează dacă sunt fragile, până nu se lovește cartonul de ouă de tejghea și până nu îți strâmbă cutia cu lapte nu se lasă. Și, iar, nu înțeleg de ce să faci asta, când n-am cerut niciodată să mi le pui și în plasă. Măcar lasă-mă să-mi sparg singură ouăle. Cât timp toate se izbesc unele de altele, ești obligat să vezi și privirea ucigătoare peste mască. Dacă mai ai nevoie de ceva de la casă, nu te mira dacă niciun produs cerut nu atinge normal tejgheaua, toate sar și încep să zboare.
Nu știu dacă ai observat, dar în supermarketuri atunci când casiera are chef să se ia de tine, chiar dacă pui pungi peste produse, pungile vor ajunge ultimele la tine. Și n-am înțeles niciodată logica. Nu-i mai normal să-mi dai mai întâi pungile și apoi cumpărăturile, astfel încât să am timp să le stâng și să mă car rapid? Nu-i mai normal, pentru că altfel n-ai mai putea să te crizezi pentru că durează prea mult să dispar.
Dacă vrei să scoți oameni din sărite, citește ambalajele. Eu recunosc, în mod normal nu le citesc decât atunci când merg să cumpăr mâncare pentru câini, fiind posesoarea unei blănoase alergice la carnea de pasăre și la cereale în exces. Tocmai de aceea, am zis să încerc un pet-shop ceva mai dotat. Deși am plecat de acasă cu gândul la ceva mic, socoteala nu s-a potrivit cu cea din târg. Și cum făceam eu așa ședință cu mine – să fie la sac mic? Mediu? Mare? Vită? Vânat? Ceva cu peștișori? Simt că-mi respiră ceva în ceafă și mă întorc. În spatele meu, el, uitându-se cruciș peste mască și tare dornic să știe ce vreau. I-am explicat că încă nu m-am decis. A întrebat ce câine. Am răspuns cuminte, menționând din nou că mă mai uit totuși, dar m-am trezit în brațe cu un săculeț mic de ceva, după care zgripțul a plecat înapoi la casă și mă aștepta acolo. În mod normal, i-aș fi urat de bine, dar cum afară era un ger de crăpau pietrele, o vizită până la alt magazin îmi dădea fiori, așa că am luat săculețul și am trecut la cumpărat online mâncare pentru câini. Culmea, în magazin eram tot doar eu și el.
Și aș putea scrie așa la nesfârșit despre experiențele din magazine și despre atitudinea jalnică a vânzătorilor. De la întrebarea care mi-a blocat creierul pentru câteva secunde: Mai cumperi multe? și până la răspunsul repetat primit într-o cafenea cu take away: nu facem! – omul nu făcea nimic, deși le avea pe toate pe meniu, sau până la gândacul care mă privea dintr-un pateu, pe care l-am primit tot mai mult din zbor, aș putea scrie romane.
Cu toate astea am să mă rezum la a spune că înțeleg că vânzătorul e om și poate are probleme, dar nu vin la magazin ca să stăm de vorbă, deci, dacă nu ai chef poți să nu vorbești cu mine, doar dă-mi ce-mi trebuie și dispar. Iar dacă vinzi gândaci în pateuri, măcar străduiește-te să te comporți frumos când vinzi, astfel încât, când găsesc prietenul carbonizat, să nu am tendința să vin să-ți explic că sursa de proteine într-un pateu cu brânză este brânza, nu gândacul. În plus, ar trebui să știi încă din prima zi în spatele tejghelei că e dreptul meu să citesc ambalajele, chiar dacă asta înseamnă să-ți respir aerul mai mult de 5 minute. Pentru cei din benzinării aș spune doar că, dacă tu ești scârbit să vinzi benzină, crede-mă pe cuvânt că și eu sunt la fel de scârbită să o cumpăr și totuși nu arunc cu nimic în tine. Câștigătorul rămâne însă cel din pet shop și încă mă amuz. Din graba de a scăpa de mine, n-a observat că mă uitam la sacii mari, de 12 kg, așa că mi l-a oferit pe cel de 3.
Amalia DRAGOMIR este content writer, specialist SEO, omul din spatele tastaturii, de peste tot și, mai ales, absolventă de „Carabella” târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
