kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

PUNCT ȘI DE LA CAPĂT – Amalia DRAGOMIR – Cărți de suflet și poveștile din spatele lor

   Pentru că, încă de copil am trăit cu cărți și printre cărți, biblioteca mea este destul de mare și crește văzând cu ochii de la un an la altul. Am cărți pe care le-am citit și le-am recitit de nenumărate ori, cărți care îmi trezesc amintiri și care spun o poveste dincolo de povestea dintre filele lor, așa că azi vom vorbi despre câteva dintre cărțile mele de suflet. Unele sunt cunoscute, altele au un public restrâns, altele nu au legătură cu genurile mele preferate, dar toate au o poveste pentru mine, dincolo de conținutul lor.

 

Ingrid, târfa – de Ionuț Cristache

 

   Așa cum spune și numele cărții, Ingrid, târfa este povestea unei fete care, în urma unui șir de alegeri greșite, sfârșește tragic. Întreaga poveste este o dramă, un gen nu tocmai prietenos pentru preferințele mele, dar am citit-o de mai multe ori, la vârste diferite și tot diferit am și înțeles-o. Vei fi tentat să spui că mai există și alte drame, mai cunoscute, în librării, însă aceasta este unică și specială pentru mine. De fiecare dată când îi văd copertele mov îmi aduc aminte că odată cu ea am prins curaj. Eram prin liceu când, la ora de filosofie, ne-a adus-o domnul profesor la clasă și tot atunci am știut imediat că o vreau. Visam să scriu propria carte și să o public, iar faptul că am putut să o obțin chiar de la autor, publicată în România, mi-a dat speranța că, într-un viitor voi putea avea și eu numele pe coperta unei cărți. De atunci, de fiecare dată când am vrut să renunț, m-am întors la Ingrid și iată că, în cele din urmă, am reușit, iar Ingrid și Sabrina împart acum același raft.

 

Acoperișul cu demoni – de Leonida Neamțu

 

   Aceasta este una dintre cele mai subțiri cărți pe care le-am găsit în biblioteca bunicului și pe care am început-o fără niciun fel de așteptare, atrasă fiind tot de o copertă mov, pe care se întindeau, în lumina lunii, două pisici negre și cocârjate, pe un acoperiș strâmb. Este un roman polițist destul de îndrăzneț pentru perioada și timpurile în care a fost scrisă, iar modul în care este relatată povestea detectivului și a hoțului de diamante este unic. Acoperișul cu demoni este cartea de la care am învățat că esențele tari se păstrează în sticluțe mici, inclusiv în literatură. Că numărul de pagini nu este important, dacă nu acord atenție calității lor. 

 

Învățăturile lui Belial – de Vlad Tudosie

 

   Învățăturile lui Belial este o carte care m-a surprins de la început, pentru că am crezut că am în mână un horror sau măcar un thriller, pornind de la ideea din titlu și am descoperit de fapt o carte care tratează problemele cu care ne confruntăm cu toții și care ne pun pe gânduri, din două perspective diferite – a unui demon dezinvolt și pus pe șotii și a unui scriitor timorat și speriat de contactul cu alte ființe vii. Până la final, nu doar că am trăit alături de personaj fiecare scenă, dar am și meditat alături de el. Te-ai gândit vreodată că ai putea avea un drăcușor pe umăr, care să-ți dea câte un imbold din când în când? Eu am început să mă gândesc la cât de util este acest drăcușor și, din când în când, chiar să îl ascult.

 

Shogun – de James Clevell

 

   Despre cartea Shogun n-am să vorbesc prea multe. Este prea cunoscută ca să mai spun și eu ceva despre ea. Am să spun doar că am citit-o cu mare interes și nu am găsit nimic să-i reproșez, chiar dacă finalul mi-a trezit unele frustrări și am simțit dezamăgirea alături de protagonistul rămas fără nava care să îl ducă acasă. Shogun se află însă în raftul cărților de suflet fiind ultima recomandare de lectură făcută de bunicul meu. Și da, nu păstrez orice Shogun, ci pe acela rupt, cu foile îngălbenite și cu scrisul minuscul, care abia dacă se mai vede. 

 

Harry Potter – de J.K. Rowling

 

   Nici despre Harry Potter nu am să spun prea multe, pentru că cei care nu au citit cărțile cu siguranță au văzut filmele. Harry Potter este prima carte fantasy citită și cea care m-a făcut să mă îndrăgostesc de acest gen. Recunosc că mult timp după, am analizat fiecare fantasy citit prin comparație cu această serie, până când mi-am dat seama cât de greșită este o astfel de abordare și cât de vast este de fapt genul fantastic. Ulterior, de la descoperire am trecut la practica și implementare și iată că am debutat și eu, în cele din urmă, după ani și ani, cum spune cântecul, cu primul fantasy.

 

Cei trei muschetari – de Alexandre Dumas

 

   Aventurile celor trei muschetari, care devin patru încă din primul volum al seriei, este prima carte cu care am început drumul în lumea cărților mari. Cu Cei trei muschetari am trecut de la basme și povești scurte pentru copii, la romane. Da, trecerea a fost puțin abruptă, mai ales că s-a întâmplat devreme, poate prea devreme pentru mintea mea de copil, dar a fost acea scânteie care m-a făcut să nu mă mai opresc și să nu fug de cărțile groase și de poveștile complexe. Cartea Cei trei muschetari este din două motive pe raftul meu de suflet, fiind și prima recomandare de carte făcută tot de bunicul meu, inițial fără prea mari speranțe și doar pentru a scăpa de pisălogeala unei puștoaice de unsprezece ani, care se plictisea teribil și voia ceva de oameni mari.

 

Atașament – de Clelia Ifrim și Trilogia Tetică – de Dumitru Nicolae

 

   Un roman – Atașament – și poezie – Trilogia Tetică, amintiri de la prima mea lansare de carte, organizată de editura Bifrost, care a avut încredere în mine și în Sfera mea. Și ele vor rămâne pe raftul cărților de suflet – ecouri ale unei zile superbe, cu emoții pe care încă nu reușesc să le descriu, în care am cunoscut oameni valoroși, am întărit vechi prietenii și am descoperit noi prieteni. O zi în care parcă s-a terminat prea repede, dar și o zi în care am înțeles că unele lucruri pe care le gândeam sau le credeam despre prietenie ar trebui revizuite. Lansarea romanului Sfera a fost cu siguranță un moment unic și special, cel mai special de până acum, pe care sper să îl pot repeta alături de aceeași oameni. 

   După cum se poate vedea, raftul meu cu cărți de suflet este într-o dezordine totală, cu titluri mai noi și mai vechi, cu coperte noi și curate, dar și cu coperte rupte, în toate dimensiunile și de toate grosimile, dar toate au ceva în comun – o poveste, în spatele poveștii.

 

Amalia DRAGOMIR este content writer, specialist SEO, omul din spatele tastaturii, de peste tot și, mai ales, absolventă de „Carabella” târgovișeană…

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media