Peronul era gol, așa cum era mereu la ora 3:33 dimineața. Nu venea niciun tren. Nu pleca niciunul. Și totuși, în fiecare noapte, la aceeași oră, el era acolo. Bărbatul cu pălărie învechită, îmbrăcat într-un palton gri, stând nemișcat lângă semnul de avertizare, cu privirea fixată în tunelul întunecat. Nu cerea nimic. Nu spunea nimic. Doar privea. Angela l-a zărit pentru prima oară într-o marți, când coborâse în subteran după o noapte lungă, în care gândurile nu o lăsaseră să doarmă. Bărbatul era acolo. Și, deși nu mișca niciun mușchi, a avut senzația clară că fusese așteptată. I-a întâlnit privirea pentru o secundă. O senzație rece i-a trecut prin ceafă — nu de frică, ci de recunoaștere. Ca atunci când visezi un chip necunoscut și apoi îl vezi în realitate.
„Știu că ai întrebări,” a spus el fără să-și miște buzele.
Dar cuvintele au ajuns în mintea ei limpezi, de parcă ar fi fost gândurile proprii. Angela a vrut să plece, dar picioarele ei au rămas lipite de peron, ca și cum gravitația se schimbase doar pentru ea.
„Cine ești?” a gândit.
„Sunt cel care vine după ultimul tren. Cel care rămâne când timpul uită să curgă.”
Tunelul era întunecat. Dincolo de el părea că se mișcă ceva. Nu era un tren. Era o idee.
„Ai fost aici înainte,” a continuat el. „Ai tot revenit, dar mereu uiți. Ăsta e prețul întrebării pe care ai pus-o prima dată.”
„Ce întrebare?”
„De ce există ceva în loc de nimic.”
A simțit cum aerul devine mai dens. Parcă fiecare particulă vibra, plină de o conștiință care nu-i aparținea.
„Ce vrei de la mine?”
„Răspunsul. Sau tăcerea. Alege.”
Angela a vrut să spună „nu știu”. Dar gura ei s-a deschis și a rostit ceva ce nu învățase niciodată, într-o limbă care nu se mai vorbea. Un cuvânt simplu, dar care a crăpat realitatea din jurul ei. Peronul s-a destrămat. Tavanul s-a deschis ca o pleoapă uriașă. Iar în locul bărbatului a apărut doar un ceas vechi, fără ace. Timpul nu mai era. Doar ea și ideea. Trupul ei a căzut. Dar conștiința a rămas în picioare. Bărbatul nu mai era acolo. Dar pe fiecare peron, la ora 3:33, cineva nou începea să se uite în tunel. Și să-și amintească că uitase ceva.
Amalia Dragomir este content writer, omul din spatele tastaturii, de peste tot, de nicăieri și, mai ales, absolventă de „Carabella” târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
