Acum aproape o săptămână, toți puteau să jure că Putin nu va ataca. Ei bine, a atacat! Am urmărit știrile din online, am văzut imaginile transmise din câmpul de luptă, imaginile de la granițele noastre, fotografii cu soldați, cu copii, cu adulți de mai multe naționalități… am văzut durere, am văzut disperare… M-am uitat la toate și m-am gândit la cât de mult ne plângem în fiecare zi, la cât de mult ne revoltă lucruri nesemnificative. Parcă uităm să mai vedem partea plină a paharului. Ne trezim nemulțumiți și ne culcăm la fel de nemulțumiți, doar pentru a ne trezi iar și a o lua de la capăt. Am încercat să caut 10 motive pentru care sunt recunoscătoare, 6 lucruri care mă fac să fiu un om fericit, împlinit și care ar trebui să conteze mai mult decât acea jumătate mai puțin plină a paharului, care oricum va fi mereu acolo:
Sunt recunoscătoare pentru că toți cei pe care îi iubesc sunt în siguranță. Chiar dacă ne mai certăm uneori, chiar dacă avem zile în care nu ne-am dori să ne vedem nici în poze, nu trebuie să ne pierdem unii de alții, uneori temporar, alteori pentru totdeauna, în vacarmul creat de un război pe care nu l-am cere noi și nici nu ni l-am dori.
Sunt recunoscătoare pentru că am un câine superb, pe care nu trebuie să-l iau în lesă și să fug cu el într-o țară despre care nu știu mai nimic, nici măcar dacă va fi primit, sau mai rău, despre care nu trebuie să mă gândesc că va trebui să-l las în urmă pentru a-mi scăpa eu pielea.
Sunt recunoscătoare pentru că am un loc al meu din care nu sunt nevoită să fug. Chiar dacă îmi mai scârțâie ușa de la baie, mă mai picură uneori prin tavan, îmi mai sare siguranța și mai vin porumbeii să-mi stropească geamurile, e locul acela în care mă simt cel mai bine, în care sunt în siguranță. Cu siguranță prefer zgomotele venite de la vecini și lătratul câinilor pe toată strada, decât confortul casei unui străin, chiar dacă intenția acestuia este salutară și-mi oferă condiții mai bune.
Sunt recunoscătoare pentru că am un job, chiar dacă sunt zile în care spun că o să demisionez și o să aplic pentru ajutor social, așa cum fac alți români sau mai puțin români, chiar dacă uneori termin la cântatul cocoșilor. În realitate, chiar îmi place ceea ce fac, deși sunt zile în care aș jura contrariul. Prefer să muncesc până în zori, decât să stau în vămi, în ger, fără să știu ce mă așteaptă pe partea cealaltă.
Sunt recunoscătoare pentru că nu am nevoie de mila altora, pentru că pot să-mi iau proprii blugi și propriul tricou din șifonier, fără să fie nevoie să primesc ajutor de la străini. Chiar dacă la șifonier mi s-a rupt mânerul și chiar dacă mi s-au decolorat blugii, așa cum sunt, îmi aparțin și mi-s dragi, mult mai dragi decât mi-ar fi ajutoarele venite de la cetățenii unei alte țări, în care m-aș refugia.
Sunt recunoscătoare pentru că pot trăi în țara mea, fără să fie nevoie să fug din calea bombelor și din bătaia puștii, din toanele unui scelerat. Chiar dacă vin facturile mari, chiar dacă a crescut benzina, chiar dacă suntem conduși de corupți și de mișei, chiar dacă salariile sunt mici, sunt recunoscătoare pentru că e încă liniște și mă rog ca asta să nu se schimbe.
Cu siguranță fiecare dintre noi avem ceva pentru care să fim recunoscători, pentru care să mulțumim, care să ne facă fericiți. Poate atunci când ai tendința să fii veșnic nemulțumit, te poți gândi că mâine ai putea să nu mai ai nici măcar atât.
Amalia Dragomir este content writer, specialist SEO, omul din spatele tastaturii, de peste tot și, mai ales, absolventă de „Carabella” târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
