PRIVIREA ȘI CADRUL – Costin TUCHILĂ – Amintiri din comunism

Furt de mangla butelii

 

Conform democraţiei de partid, invocată şi atunci şi acum, nu se putea să nu dai cuvântul tovarăşului, chiar dacă orele erau înaintate. Tovarăşul, un septuagenar uscăţiv, era şi dânsul un stimabil locuitor al comunei de la marginea Bucureştiului, altădată o aşezare de grădinari bogaţi, cu veche tradiţie. Acum era mai mult o îngrămădire de case cenuşii şi depozite cu garduri rupte, străbătută de o stradă principală asfaltată, pe care trecea, din când în când, un autobuz cu burduf, care scârţâia din toate încheieturile şi care, dimineaţa şi după-amiaza, era o imagine desăvârşită a drumului spre comunism, în zbor. Arhiplin, cu oameni agăţaţi unul de altul pe scări, reuşea într-un târziu să pornească, scoţând un nor de fum. Mirosul de motorină rămânea în aer minute bune, pentru a aminti de gloriosul zbor spre comunism.

Şedinţa era pe sfârşite, orele, cum spuneam, înaintate. De-afară se auzeau câinii lătrând. Dincolo de ferestre, o beznă teribilă. Totuşi nu se cădea să nu dai cuvântul bătrânului tovarăş, conform democraţiei. Dânsul era un vechi activist al partidului unic. Gurile rele spuneau că la tinereţe fusese chiar secretar de raion, cu munca de propagandă. Într-adevăr, nu se poate spune că în vremurile acelea alegerea fusese complet greşită, fiindcă uscăţivul reuşea să ducă la bun sfârşit câteva zeci de fraze, mai ales când era nemulţumit. Iar acum era nemulţumit, foarte nemulţumit. Pentru că la şedinţă participau şi „tovarăşele cadre didactice”, pentru că, inevitabil, după două-trei luni avea să vină primăvara, bătrânul tovarăş anunţă de la bun început că are de pus în discuţia adunării de partid „două probleme capitale ale comunei noastre”, care îi dădeau mare bătaie de cap, lui, secretarul de raion de altădată. Prima problemă era vinovăţia, clară ca lumina zilei, a „tovarăşelor cadre didactice” care „nu ştie să educe copiii comunei noastre”, fapt deosebit de grav. Primăvara, „după ce cetăţenii comunei împreună cu tovarăşii activişti de partid plantează copăcei, elevii îi rupe sau chiar îi scoate din rădăcină”. El a încercat de mai multe ori să-i prindă şi să le tragă o mamă de bătaie, cum i se trăgea lui când era ucenic, dar „elevii nu a stat, a fugit pe stradă”. A reclamat la miliţie şi la şcoală. La miliţie, i-au spus că de „elevii care rupe copăcei” se ocupă tovarăşii de la şcoală. La şcoală, nu l-a găsit pe director, dar ştie de la vecini că e rău şi nu vrea să-l asculte. Prin urmare, ca şi tovarăşii de la miliţie, şi el crede că „tovarăşele cadre didactice e de vină că nu educă elevii”.

Cum orele erau şi mai înaintate, i se promise de la prezidiu că se vor lua măsuri severe, la nivel de comună, împotriva cadrelor didactice şi i se ceru să treacă la a doua problemă capitală, prima fiind ca şi rezolvată. După ce, roşu la faţă, mai înfieră o dată cadrele didactice, care nu educă elevii să nu rupă copăcei, uscăţivul, mic de statură, se ridică în vârful picioarelor şi trase concluzia: „Asta e, tovarăşi, vă spun eu, dacă nu ştiţi, asta e în comuna noastră care construieşte socialismul: scandal, corupţie, furt de mangla butelii!”

                                                (Din. vol. Tratat despre macaze, Iași, Editura Ars longa, 2011)

 

COSTIN TUCHILĂ este un foarte cunoscut jurnalist cultural și critic literar român, un foarte apreciat realizator de teatru radiofonic, a lucrat la Societatea Română de Radiodifuziune, Redacția Teatru și este Redactor-șef la Revista Culturală Leviathan…