kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Prima seară a Festivalului Concurs Național „Ileana Sărăroiu“, spectacol și emoții (FOTO și VIDEO)

 

Emoții și aplauze în această seară în amfiteatrul Liceului de Arte Bălașa Doamna Târgoviște, unde a avut loc prima seară a primei ediții a Festivalului Concurs Național Ileana Sărăroiu. 14 concurenți din toată țara au fermecat juriul cu vocile, prezența și costumele lor populare, fiecare dintre ei fiind răsplătit cu aplauze din partea publicului. Dâmbovița a avut cinci reprezentanți în acest concurs: Daniel Eremia, în vârstă de 17 ani, elev al Școlii de Arte Octav Enigărescu, Ioana Cristina Oprea, în vârstă de 18 ani, din Valea Mare, unde s-a născut și marea artistă Ileana Sărăroiu, Elena Ghiță, în vârstă de 22 de ani, Denisa Elena Stanciu, Sofia Baicu, în vârstă de 16 ani. Au mai evoluat în fața publicului Maria Ciocan,în vârstă de 25 de ani, din Brăila, Mihai Enescu, în vârstă de 24 de ani, din Argeș, Raluca Mălăiescu, în vârstă de 22 de ani, din Dolj, Maria Pavelescu, în vârstă de 20 de ani, din Bistrița, Cosmin Scheianu, în vârstă de 29 de ani, din Olt, Maria Vicol, în vârstă de 16 ani, din Suceava, Liviu Olteanu, în vârstă de 19 ani, din Dolj, Ionela Guzic, în vârstă de 23 de ani, din Gorj, și Georgian Birceanu, în vârstă de 27 de ani din Argeș. Cu excepția tinerei din Suceava, pentru care acest concurs este primul din viața ei, ceilalți concurenți au câțtigat mai multe premii până acum, însă participarea la Festivalul Concurs Național Ileana Sărăroiu va rămâne cu siguranță un moment special în viața lor.

Au participat la prima seară a Festivalului Concurs Național Ileana Sărăroiu și reprezentanții instituțiilor implicate în organizarea evenimentului, dar și dâmbovițeni dornici să vadă și să audă tineri talentați, care păstrează la loc de cinste folclorul românesc.

Juriul festivalului este format din profesorul universitar doctor Gheorghe Oprea, președintele juriului, profesor doctor Maria Tănase Marin, realizator de programe TVR, conferențiar universitar doctor Eugen Petre Sandu, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, Petre Horvart, profesor emerit al Școlii Popolare de Artă Suceava, și Cristina Munteanu, directorul.

Pe parcursul celor două seri va oferi acompaniament Orchestra Centrului Județean de Cultură Dâmbovița.

Au simțit emoția alături de concurenți Ionuț Lăscaie, directorul Centrului Județean de Cultură, Maria Tufeanu, prezentatorul evenimentului și profesor de canto la Școala de Arte Octav Enigărescu Târgoviște, aceasta oferind, prin Ansamblul Folcloric Flori Dâmbovițene, momente speciale publicului spectator, după concurs, Agnes Erich, directorul Bibliotecii Județene, Ovidiu Cîrstina, directorul Complexului Muzeal Curtea Domnească, Ioan Marinescu, vicepreședintele Consiliului Județean Dâmbovița, dar și oaspeți de seamă de la școli de artă din țară.

“Marea artistă merita de mult ca Târgoviștea să-i fie recunoscătoare, pentru că ea și-a format repertoriul culegându-și materialele din zona Târgoviștei și construind pe această bază cântece care au ridicat-o pe ea ca artistă, dar și în memoria oamenilor plaiurile Târgoviștei“, s-a adresat Maria Tufeanu publicului prezent la prima seară de festival dedicat unei mari voci, Ileana Sărăroiu.

După evoluția concurenților, publicul s-a bucurat de recitalurile oferite de  Ansamblul Folcloric Flori Dâmbovițene, Simona Dinescu și reveca Sălcianu.

Mâine, de la ora 14.00, Biblioteca Județeană Dâmbovița va găzdui o masă rotundă “Ileana Sărăroiu – Mesager al cântecului popular românesc“.Prezintă Ioana Bogdan, realizator TV.  Seara va fi dedicată premierii şi recitalurilor- Ansamblul Folcloric „FLORI DÂMBOVIŢENE”, ELISABETA TURCU și MARIA DRAGOMIROIU, ce vor avea loc în Amfiteatrul Liceului de Arte „Bălaşa Doamna”.

 

Ileana Sărăroiu, voce nemuritoare a cântecului românesc

 

Ileana Sărăroiu (n. 25 septembrie 1936, Valea Voievozilor, Dâmboviţa – d. 12 mai 1979, Călăraşi) a fost o solistă munteancă de folclor muzical, recunoscută pentru frumuseţea copleşitoare a cântecelor sale, cât şi pentru ţinuta scenică şi expresivitatea interpretării. O combinaţie rară, bucurându-se deopotrivă de o voce frumoasă şi de măiestrie artistică izvorâtă din sensibilitatea fiinţei sale, Ileana Sărăroiu, la fel ca Maria Tănase sau Maria Lătăreţu, este considerată o voce nemuritoare a cântecului românesc.

A abordat exemplar genuri muzicale diverse, cântecul popular, romanţa profundă sau muzica de petrecere de calitate. Artista debutează la Casa de Cultură din Târgoviște.

După absolvirea Școlii populare de artă pleacă la București. Este angajată la sugestia lui Harry Negrin la Teatrul „Ion Vasilescu”. Activează apoi în cadrul Ansamblului de cântece și dansuri al D.G.S.M. și Ansamblului Aviației, iar din anul 1964 la Ansamblul „Ciocârlia”. A fost colaboratoare a Radioteleviziunii Române. Face prima imprimare în 1964, la Radio București, iar în 1966 lansează primul disc la casa de discuri Electrecord.

Se stinge din viață neașteptat în noaptea de 12 spre 13 mai 1979, la o nuntă din Călărași, din cauza unui anevrism ce i-a provocat un accident vascular cerebral[2]. Este înmormântată la Cimitirul Sfânta Vineri din București.

Video (imagini needitate): https://www.youtube.com/watch?v=tO7O8SYw9Zg

https://www.youtube.com/watch?v=R_e1M3MjQTw

https://www.youtube.com/watch?v=r8VBsO-SCBc

https://www.youtube.com/watch?v=dQZLSdqZNy8

https://www.youtube.com/watch?v=uIN2EY0QDh0

https://www.youtube.com/watch?v=SnzRx_xLHnM

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media