O piatră care se rostogolește nu prinde rădăcini, îi spuse Iliaș cu blândețe Lișcăi, încercând să o facă să se răzgândească. Să nu se mai întoarcă la București. În casa mare de pe Strada Regală a Brăilei, colț cu Griviței, toți se pregăteau de zaiafetul de primăvară. Lișca ținuse să aranjeze chiar ea masa mare din sufragerie pentru ziua ei și mesele din curte, pentru oaspeți.
De dimineață își trecuse pieptănul înmuiat în apă de trandafiri prin păr apoi, după ce a deschis larg ferestrele casei dincolo de care portul Brăilei își trimitea chemările spre necunoscut, s-a gândit că vârsta ei nici nu va crește nici nu va deveni mai mică de acum încolo. Că totul se va opri pe loc și că oriunde ar merge va rămâne la Brăila pentru totdeauna. Ochii vor vedea. Sufletul va cerne. Timpul va țipa uneori precum pescărușii certăreți printre vapoarele din port. Alteori va fi blând și îi va da dreptate orice ar face. Îi va aduce înaintea ochilor, țări necunoscute cu oameni precum vitraliile în lumina soarelui la amurg – mereu schimbători. Acceptase chemarea necunoscutului.
Era ultima zi de naștere pe care avea să o petreacă la Brăila, acasă. Veniseră de la București doar pentru câteva zile. După dispariția Căpitanul Cyril, orașul îi părea fără rost. Ani de zile fusese pentru ea un loc de așteptare. În port, privind vapoarele și așteptând. Astfel crescuse tânăra Lișca. Acum, când așteptarea Căpitanului devenise fără sens, nu mai știa unde îi era locul. Plecase la București. Printre oameni mulți și necunoscuți, singurătatea se simte mai în largul ei. Marile orașe au fost întotdeauna un adăpost potrivit pentru ea.
Lișca a adus de la București cufere pline cu daruri pentru oaspeții ei la zaiafetul de primăvară. În rest, orașul îi oferea darurile lui de port plin cu de toate, mai ceva decât Marele Bazar al Stambulului. Smochine coborâte de pe Muntele Athos și plimbate cu vaporul pe mări și oceane. Licoroase vinuri din insulele grecești. Vinuri de soi vechi puse deoparte în beciurile pivniței, special pentru asemenea sărbători. Parcă scoase din hrubele de legendă ale Brăilei: Retsina cel grecesc, Chablisul franțuzesc, Malaga și Porto ale Spaniei și Portugaliei.
Căpitanul Cyril avea obiceiul să aducă din fiecare port prin care trecea, bunătățuri de-ale locului. Din Pireu sosise pe vaporul Căpitanului Kostas pachet sărbătoresc de la Spiros, prietenul kefalonit al aventurilor de tinerețe ale lui Iliaș. În pachet, printre cadourile anuale de ziua Lișcăi, un coniac de mătase sau aur grecesc, cum i se mai spunea coniacului din vin de nucșoară făcut de Spiros în distileria lui din port.
Țuica grecească îi înmuia sufletul lui Iliaș. În adâncul insulei Euboea, Spyros Metaksa își ștampilase sticlele cu moneda Războinicului de la Salamina. Reflexele arămii ale licorii îi aminteau tăcutului Iliaș de Pireu, locul nașterii mamei sale. Aroma de stejar a băuturii, de fructe uscate, de miere și piper alb râzând de strugurii care se usucă la soare, îl făcea să se simtă mai viu. Ba chiar, uneori, de-a dreptul nemuritor.
În bucătăria cu tavan înalt și afumat de pe Strada Regală, Anica și ajutoarele ei au muncit vreo șapte zile la rând ca să pregătească bucate pentru zaiafet. Au gătit bucatele împărătești pe care Lișca avea obiceiul să le ofere încă din copilărie, de ziua ei, haimanalelor din mahalalele prăfuite ale Brăilei, hamalilor din port, cuțitarilor fără un sfanț în buzunar care își făceau veacul pe Strada Neagră păzind felinarul lui Tanti Elvira, fetelor de stradă cu sânii la vedere, tristețe ascunsă și sufletul cât Dunărea, golanilor și gavroșilor obraznici, cu pantaloni peticiți și pantofi rupți în picioare. Toți așteptau cu nerăbdare în fiecare primăvară zaiafetul Lișcăi. Veneau să întrebe dacă este nevoie de ajutor la bucătărie. Se bucurau și fremătau în așteptare. Știau că în curând vor mânca precum regii, bunătățuri pe care mulți dintre bogații orașului nici nu le gustaseră vreodată. La zaiafetul de primăvară al Lișcăi, onorabilii orașului nu erau invitați. Drept pentru care pufneau nemulțumiți, bârfeau în draci și trimiteau iscoade în fiecare an să vadă dacă se îmbăta careva, dacă ieșea scandal sau era larma prea mare, cât să poate opri sărbătoarea. Asta însă nu se întâmpla niciodată.
Există un anume bun-simț al celor pentru care lumea înseamnă strada, necunoscutul și întâmplarea. Odată ce ai cucerit inima unui vagabond, nu mai ieși niciodată din ea. Va ști să te apere și iubească mai mult decât orice familie. Haimanalele Brăilei o iubeau pe Lișca iar ea, la rândul ei, îi iubea. În curtea casei se așezau mese lungi și bănci din lemn acoperite cu pânzeturi viu colorate. Ghirlande de flori primăvăratice luminau curtea largă. Felinarele luminau până spre dimineață veselia tuturor. Lăutarii cântau despre dragoste, despre suflet și viață, întreaga noapte, întru desfătarea mulțimii. Întreaga Stradă Regală se îmbujora a martie și a sărbătoare. Aromele primăverii dansau prin aer. Odată cu ele, femeile ușuratice și cele cu sângele fierbinte, femeile de stradă ale Brăilei. Își dădeau pletele grele pe spate și își arătau mărgăritarele dinților în cascade de râsete ce urcau până spre cer. Era una dintre puținele zile din an în care se simțeau stăpâne pe viața lor, libere și pe deplin fericite.
*
Anica și ajutoarele ei găteau sarmale mici de-ale turcilor, drese după gustul și placul vechi românesc. Sarmale de pește, dobrogene, din șalău amestecat cu scrumbie afumată de Dunăre sau din pește bătrân: morun și somn. Sarmale din piept de gâscă și sarmale cu hribi, cu bureți sau cu ghebe. Sarmale în frunze de viță, de ștevie, de tei sau de paltin. Ciorbă cu borș, rusească, lipovenească și storceag. Zămuri de toate felurile.
Mizilicuri diverse cu verdețuri de primăvară: ghiudemuri, gogoșele cu brânză de Brăila, mici chiftele bondoace. Vesele ridichi roșii stăteau la sfat cu cozile de ceapă verde și cașul alb strălucitor pe tipsiile argintate. Icre de știucă. Batog de păstrugă. Pere coapte în vin. Fileuri regale de vițel cum numai pe masa lui Carol se mai puteau vedea. Prepelițe umplute, în felurite aluaturi. Gâscă sălbatică pe varză. Pateu din ficat de iepure. Vinete bulgărești cu telemea de Brăila. Saramură lipovenească. Musaca fanariotă. Claponi umpluți.
Se roteau într-un carusel fără oprire aromele diafane cu cele grele de belșug rafinat.
Din umbra răcoroasă a cămărilor ieșiseră la iveală siropuri și șerbeturi de zmeură și de pepene galben. Iar peste toate, stăpân, rege și prieten al tuturor: tortul-șarlotă uriaș, cu șapte etaje, presărat cu flori de violete zaharisite.
Brăila colonialelor și delicateselor se desfășura larg pe mesele sărbătorești ale copiilor ei vagabonzi care erau gata să o părăsească în orice moment, ascultând chemarea necunoscutului. Primăvară de martie. În plină așteptare. Vreamea înmuguririi copacilor plini de păsări. Lișca la Brăila, în casa părinților ei. Printre nori de primăvară, nuferi albaștri, tutungerii prăfuite, eșarfe ce își luau zborul prin aerul călduț și baloane pe care autoarea le agăța de marginea vreunui nor bosumflat, cât să fie tabloul povestirii mai sărbătoresc încărcat.
Printre salcâmi, tei, sălcii argintii și plopi tremurători, Lișca – Trandafirul Brăilei. Corăbiile părăsesc portul plecând spre Bizanț. Tot într-acolo va pleca și Lișca în curând. Deocamdată primăvara e abia la început iar Autoarea nu o grăbește să treacă. Și ea, precum Lișca, e născută într-o zi a lui martie. Și ea, precum Lișca, iubește vagabonzii, haimanalele, și pe cei gata să plece în lumea largă oricând, ca să o înțeleagă, străbată și cucerească. O piatră care se rostogolește nu prinde rădăcini. Dar viața ei! O, ce călătorie!
(fragment din romanul în lucru ,,Ultimii ani”)
Dana Banu s-a născut la 16 martie 1970 în Târgu-Mureș, a debutat cu poezie în anul 1984 în revista Astra, trăiește la Paris; de-a lungul timpului a publicat în nenumărate reviste și antologii din țară și din străinătate, a semnat cu acest nume de autor volumele de poezie: Poezii din țara lui Elian, 2007; Cântecul samovarelor, 2011; și lumea cinema paradis, 2013; Luna și Îmblânzitoarea de oameni, 2015; Cartea singurătății, 2017; Insomnii orientale, 2023; tot cu acest nume a semnat și volumele de proză: Orașul părăsit, 2000; Ferestre, 2021; O după-amiază cu Miller și Kerouac și alte povestiri, 2022; Lumea exotică a Salmei Metivet, 2024.
Facebook
WhatsApp
TikTok
