POVESTIRI DE DUMINICĂ – Dana BANU – Wilhelm sau Albert sau Vladimir sau Alexander adică Guillaume

Când omul a voit să imite mersul, a creat roata care nu seamănă deloc cu un picior. El a făcut astfel suprarealism fără să știe. – Guillaume Apollinaire, Sânii lui Tiresias

   Anul era 1880 când o nobilă poloneză a dat naștere la Roma unui copil. Tatăl necunoscut. Cinci zile mai târziu – în ultima zi a lunii august, mai precis -, niște trecători au găsit copilul pe una dintre străzi. L-au dus la o secție de poliție. A fost botezat și au început să i se pregătească actele pentru adopție. Trei luni după aceea, o femeie pe nume Angelika Kostrovitskaya – o aristocrată poloneză dintr-o familie scăpătată – dovedește că este mama copilului. Nu dă detalii despre cum a ajuns acesta pe stradă. Cere doar să i se înapoieze băiatul. Numele copilului va fi Wilhelm Albert Vladimir Alexander Apollinare Vonzh-Kostrovitsky. Va renunța la ele mai târziu în favoarea unui pseudonim.

   Tatăl femeii pe care o vedem intrând în noiembrie 1880 să își revendice copilul la poliție, era un nobil polonez exilat în Siberia, de unde a reușit să fugă, ajungând în Italia. Angelika a fost toată viața ei o femeie cu un stil de viață ușuratic. În cele din urmă și-a pierdut averea la ruletă. Nu a fost căsătorită legal cu tatăl băiatului. Crescând, băiatul va avea din partea mamei sale diferite variante și povești legate de posibilul tată. Există două variante oficiale. Se spune că ar fi fost copilul unui poet sau al unui ofițer italian. Băiatul va ajunge la Monaco împreună cu mama lui. Va copilări acolo și va urma liceul Saint-Charles apoi va intra la Colegiul din Cannes unde însă nu va sta prea mult. E dat afară pentru că s-a descoperit asupra sa literatură pornografică.

   La 17 ani se mută cu Angelika, maică-sa, la Nisa. Își va continua acolo școala, înscriindu-se la cursurile de retorică. Împreună cu un tip pe nume Ange, băiatul scoate o revistă de poezii, cancan-uri și politică. Un melanj destul de ciudat. Probabil voiau să se asigure că vor avea cititori. Tot la acea vârstă va publica și primele lui poezii sub pseudonimul Guillaume Macabre. La Paris va ajunge doi ani mai târziu. Are deja 19 ani. Lucrează ca funcționar la o bancă, meditator, profesor particular și multe alte mici meserii.

   În una dintre vacanțe merge cu un elev al său în Renania. Acolo, în Germania, descoperă cu adevărat poezia. Avea 23 de ani când se stabilește la Paris și începe să colaboreze cu literatură în diferite reviste ale vremii. Înainte de aceasta publică diverse materiale despre lucrările de artă văzute la Nürnberg. Începe să frecventeze Le lapin agile din Montmartre și Le bateau lavoir, localuri pariziene în vogă. Un saturnian dar melancolia lui e pigmentată cu schimbări bruște de atitudine. E când violent, când extrem de prietenos. Când fermecător, când ursuz.

   Prima sa dragoste, întâmplată la 21 de ani, față de o guvernantă englezoaică pe nume Annie, îi este respinsă. O urmărește pe englezoaică până la Londra, însă inutil. Aceasta va continua să îi refuze avansurile. Primele sale poezii vor purta amprenta refuzului. Cel puțin așa scrie în biografiile franceze oficiale. În fine, odată ajuns și stabilit la Paris, începe să publice sub pseudonimul Guillaume Apollinaire.  Se împrietenește cu Picasso și intră în mișcarea cubistă despre care va scrie un număr destul de mare de materiale. Publică Alcooluri. În 1914 încearcă să se înscrie voluntar în armată. Are probleme din cauza cetățeniei. O obține și pleacă pe front. Rănit, se întoarce la Paris. În 1918, la 38 de ani, publică volumul Calligrammes.

   Moare în luna noiembrie a aceluiași an. A trăit doar 38 de ani dar a trăit intens. A fost prietenul pictorilor. Maurice de Vlaminck, André Derain, Raoul Dufy, Pablo Picasso și mulți alții. A scris despre ei, a băut cu ei, le-a privit cu atenție lucrările. Le-a băgat în ochi contemporanilor săi picturile lui Henri Rousseau și sculptura africană. A publicat o operă destul de mare pentru anii puțini pe care i-a trăit. Și-a văzut piesa Les Mamelles de Tirésias pusă în scenă cu un an înainte de a muri. Toți sunt de acord că e prima dată când apare în lume cuvântul suprarealism. E deci cel care a creionat primul, în linii mari, această mișcare. Guillaume avea să anunțe marile mișcări avangardiste ale secolului XX.

   A trăit multe mari sau mici povești de dragoste. Dintre femeile care l-au avut: Annie Playden, pictorița Marie Laurencin, Louise de Coligny-Châtillon (cea care i-a inspirat Poeme pentru Lou), Madeleine Pagès (cu aceasta poartă o corespondență de un erotism feroce). Îl vedem pe Guillaume renunțând la punctuație în poeziile sale. Autobiografism cât încape. Simultaneismul din Caligrame e uluitor. Imagini disparate dar concomitente din punct de vedere temporal. Celor care nu l-au citit încă pe Apollinaire atât le spun: citiți-l, căutați pe net dacă nu aveți bani să vă cumpărați cărțile lui, e plin de scrierile sale traduse în românește. Căutați, descoperiți, citiți!

   Celor care l-au citit deja, doar atât: recitiți-l!

Dana BANU s-a născut la 16 martie 1970, a debutat cu poezie în anul 1984, în revista Astra, este poet, prozator, călător literar și scenarist; de-a lungul timpului a publicat sub acest nume în nenumărate reviste și antologii din țară și din străinătate, tot cu acest nume de autor a semnat volumele de poezie: Poezii din țara lui Elian, 2007; Cântecul samovarelor, 2011; și lumea cinema paradis, 2013; Luna și Îmblânzitoarea de oameni, 2015; Cartea singurătății, 2017; Insomnii orientale, 2023; precum și volumele de proză: Orașul părăsit, 2000; Ferestre, 2021; O după-amiază cu Miller și Kerouac și alte povestiri, 2022; Lumea exotică a Salmei Metivet, 2024…