Père Alain din Villa Léandre. Tuia
Tuia este un gen de conifere din familia Cupressaceae, originar din America de Nord și Asia de Est. Specia Thuja occidentalis, cunoscută ca „tuia obișnuită” sau „arborele vieții”, este nativă din nord-estul Statelor Unite și Canada. A fost introdusă în Europa ca plantă ornamentală, fiind apreciată pentru forma sa conică și frunzișul verde tot timpul anului.
Tufele de tuia din grădina casei priveau tăcute spre umbra lui Michel. Le mergea bine. Toată vara Père Alain – care detesta anotimpul și vacanțele estivale, preferând să rămână în casa lui de pe Villa Léandre – îndepărtase cu foarfeca de grădinar vârfurile ce se dezvoltau în lateral, ieșind din conturul conic natural al plantelor și ramurile moarte. Un copac al vieții cu ramuri moarte nu face nimănui cinste, își spunea în gând zâmbind, în timp ce în fiecare zi se învârtea printre plantele de culoarea smaraldului.
Villa Léandre din Montmartre este o impasă(1) cu un aer de sat englezesc. Se poate spune că este chiar inima cartierului Montmartre. Are doar 70 m și stă foarte bine ascunsă printre clădirile lui boeme. Casa lui Père Alain, asemenea caselor vecinilor săi, e construită în stil anglo-normand. Ferestrele au rame albe. Grădinile sunt intime și există multe detalii Art Déco. Ba chiar la numărul 10 poate fi văzută o intrare ce imită faimosul 10 Downing Street din Londra, ca un semn de salut amical și admirativ pentru stilul britanic.
Casa a rămas în familia lui Père Alain încă din perioada în care Villa Léandre era doar un bidonville(2) parizian. Datorită lui Louis Vuldy, pe care Père Alain l-a cunoscut îndeaproape în copilăria sa, casele din impasa Villa Léandre au fost reconstruite. De altfel întreg versantul nordic al cartierului Montmartre a fost reconstruit de el. Tânărul Vuldy a reconstruit Montmartre prin anii 20. A transformat cartierul într-o zonă rezidențială și elegantă. El a fost cel căruia i se datorează diversitatea arhitecturală a locului. A folosit tencuială pastelată, cărămizi roșii, ceramică decorativă, acoperișuri înclinate. A reușit să ofere mai ales străzii Villa Léandre un farmec eclectic sporit de faptul că locul nu avea ieșire, era o impasă.
Père Alain este un rentier prosper. Are 68 de ani. Nu lucrează dar investește pasiv, prin agentul său, în artă și imobiliare. Are câteva apartamente în Marais și Saint-Germain pe care le închiriază extrem de avantajos. Participă la diverse licitații de artă. Colecționează gravuri vechi și corespondează cu galerii din Bruxelles și Milano. Viața lui trece fără învolburări inutile. E un bărbat elegant, cu un aer de Belle Époque în ținută și cu un strop de excentricitate tipic pariziană de școală veche.
Marea sa dragoste sunt plantele de tuia din grădina casei plină cu lavandă și trandafiri cățărători. Mai ales vara când rămâne lipit de umbra și răcoarea cartierului. Pleacă în călătorii doar toamna și primăvara, în rest e mereu prin cartier. Spune că în anotimpurile mai puțin calde călătoriile sunt mult mai plăcute, lipsite de forfota și aglomerația sufocant-estivală.
De obicei se trezește foarte devreme. Iese în curte și privește cerul. Îi mulțumește pentru o nouă zi de viață de parcă ar fi legat cu fire nevăzute de el. Iubește cerul verii în diminețile aurii. Casa lui în stil anglo-normand, cu fațadă de cărămidă roșie și cu feronie art nouveau e surâzătoare și ea.
Își bea cafeaua făcută la grațiosul aparat Chemex primit în dar de ziua lui de la Marie. Își macină singur în fiecare dimineață cafeaua arabică din Etiopia. În fiecare dimineață doar Malongo Moka d’Éthiopie pe care și-o cumpără la pachet din La Brûlerie de Montmartre de pe Rue Damrémont. Citește Le Figaro în veranda casei. Este un liberal eclectic combinat cu un soi de conservator social. Politica însă nu ocupă un loc prea important în viață. Uneori o detestă, alteori o consideră obositoare.
Face lungi plimbări prin cartier peste zi și ia masa de prânz la Le Cépage Montmartrois. Preferă să mănânce la braserie nu acasă, pentru că decorul ei e primitor și cald. Îi plac mozaicurile vintage, tonurile aurii ce evocă un trecut pe care nu l-a trăit. Vara mănâncă uneori pe terasă, la umbră.
Preparatele lui preferate sunt salatele generoase, tartarele de vită, risotto, rața cu mazăre, peștele proaspăt și deserturile clasice precum tarte tatin sau mousse au chocolat. De altfel braseria e renumită pentru mâncărurile ei onest-burgheze. Porții generoase, gătite cu gust. Père Alain optează mai mereu pentru meniul fix. Se bucură când descoperă rețetele lui preferate în el. De exemplu supa cremă de dovleac cu castane crocante i se pare de-a dreptul imperială.
Le Cépage Montmartrois este locul lui favorit din tot cartierul. De aceea merge zilnic și privește în jur de parcă atunci ar vedea pentru prima dată locul. E atras de zumzetul tinerilor artiști care îl frecventează. Père Alain se simte bine printre tineri. Nu caută zone retrase și liniștite asemenea multora de vârsta lui. Are locul său preferat atât în interior cât și pe terasă. Chelnerul îl salută zilnic bucuros să îl revadă și îi oferă din partea casei un pahar de Sancerre blanc și o cafea după desert.
Lui Père Alain îi place să își noteze în jurnal însemnări gastronomice legate de prânzurile pe care le ia la Le Cépage. Nici el nu știe de ce face asta. Poate pentru că era dintotdeauna nu doar un gurmand ci și un gourmet. Sâmbăta și duminica mănâncă întotdeauna acasă. Apelează la Frichti care îi trimite mâncare gătită de bucătari pricepuți. Père Alain e mulțumit.
Sunt 20 de ani de când trăiește astfel. Viața i se pare ușoară și frumoasă. Tufele de tuia îi dau dreptate. Umbra lui Michel rămâne în grădina casei ascunsă de interiorul lui Père Alain pe care acesta și-l dorește cât mai senin. Netulburat de amintiri dureroase.
__
(1) – O „impasă” este un termen francez care desemnează o stradă închisă la capăt, un drum fără ieșire. În română, echivalentul ar fi „fundătură” sau „stradă închisă”.
(2) – Un bidonville este un cartier ilegal și nesănătos, format din locuințe improvizate din deșeuri, cum ar fi table de la bidoane, unde trăiește populația săracă a unui oraș. Cuvântul este de origine franceză, de la „bidon” (container metalic) și „ville” (oraș). Bidonville-urile se caracterizează prin lipsa serviciilor de bază, cum ar fi apa curentă și canalizarea, și prin condiții precare de locuit, fiind adesea asociate cu probleme sociale.
Dana BANU s-a născut la 16 martie 1970, a debutat cu poezie în anul 1984, în revista Astra, este poet, prozator, călător literar și scenarist; de-a lungul timpului a publicat sub acest nume în nenumărate reviste și antologii din țară și din străinătate, tot cu acest nume de autor a semnat volumele de poezie: Poezii din țara lui Elian, 2007; Cântecul samovarelor, 2011; și lumea cinema paradis, 2013; Luna și Îmblânzitoarea de oameni, 2015; Cartea singurătății, 2017; Insomnii orientale, 2023; precum și volumele de proză: Orașul părăsit, 2000; Ferestre, 2021; O după-amiază cu Miller și Kerouac și alte povestiri, 2022; Lumea exotică a Salmei Metivet, 2024…
Facebook
WhatsApp
TikTok
