POVESTIRI DE DUMINICĂ – Dana BANU – Toate florile din lume

Florile Parisului

Clipele îmi alunecă printre degete. Atunci când încerc să mi le descriu, aud ecoul lucrurilor pe care le trec sub tăcere, al unor detalii pe care am uitat să mi le amintesc. – Abdulrazak Gurnah, Pe țărm

   Am descoperit într-un sertar carnetul vechi plin cu însemnări, pe care l-am cumpărat din marché aux puces/piața de vechituri din Saint-Ouen, cu 8 euro, acum vreo doi ani. I-am pus atunci numele de ,,Carnetul Bătrânei Doamne”. Cuprinde diverse note zilnice, liste de cumpărături și alte mărunțișuri ce definesc viața unui om. L-am răsfoit. L-am închis și l-am aruncat înapoi în sertar. Apoi m-am răzgândit. L-am luat din nou și l-am deschis la întâmplare. Am descoperit o listă cu tot felul de flori ale Parisului, împărțite pe diverse zone. Iriși, bujori, azalee și camelii în Jardins des Plantes. Geranium, lavandă și hortensii în Jardin du Luxembourg. Floarea-soarelui, nalbă și salvie în Parc de Bercy. Orhidee, palmieri și bromelii în Jardin des Serres d’Auteuil, Margarete, petunii și panseluțe în Champ de Mars. Lista continua astfel pe mai multe pagini. Am căutat parcul meu, să văd ce flori erau notate în dreptul lui. Scria citeț, cu o caligrafie impecabilă, de om bătrân, atent la detalii: Parcul Monceau – rododendroni, crini, trandafiri.

   Mi-am amintit apoi de arondismentul meu pe care l-am străbătut în primii ani la pas, cât să mă obișnuiesc cu el și să îl învăț mai bine. M-am concentrat să îmi aduc aminte ce flori văzusem atunci, în plimbările acelea lungi. Întâi mi-au venit în minte trandafirii din grădinile Petit Palais și cei de pe terasele hotelurilor de lux.

   Hortensiile folosite în decorurile florale de pe Avenue Montaigne, împodobind trotuarele și colțurile străzii. Lavanda din aranjamentele de pe terasele verzi. Florile de geranium atât de colorate, așezate la balcoanele și fațadele clădirilor haussmanniene. Grădinile muzeelor, pline cu magnolii și camelii. Terasele verzi ale acoperișurilor de la Cheval Blanc și Fouquet’s, pline cu plante aromatice și portocali în floare. Adevărate oaze explodând în arome și culori.

   Apoi mi-am amintit ce m-a învățat Bunicul Ozgur. Ce vezi când privești acum în jurul tău? Mă întreba el insistent. Îi enumeram fără să stau pe gânduri, lucrurile pe care le vedeam în acel moment lângă mine. El repeta întrebarea. Eu repetam răspunsul. El insista. Eu deveneam din ce în ce mai curioasă unde vrea să ajungă.

   Privește cu atenție, detaliile aparent cele mai neînsemnate sunt de fapt semne. Ele îți arată drumul pe care urmează să treci, indiferent dacă vrei sau nu să îl urmezi. Priveam din nou, concentrată și cumva dornică să descopăr lucruri care mi-ar putea influența în bine destinul. Niciodată însă detașată, lăsându-mă la voia întâmplării. Îmi era frică să nu descopăr lucruri ce m-ar fi putut întrista sau înfricoșa. Într-un târziu am învățat să văd semnele. Nu și să le înțeleg, însă. Fatalistul meu Bunic Ozgur râdea. O catolică, fie ea și nepracticantă, rămâne mereu oarecum în gardă când este vorba despre destin.

   Apoi mi-am amintit alte și alte lucruri. Era de parcă se deschideau uși la care nici măcar nu am încercat să bat. Uși ce apăreau din senin în fața mea și mă purtau în trecut. Apoi începea să ningă în plină vară iar copacii de pe marginea străzii înghețați în alb primeau deodată frunzele de sânge și de aramă ale toamnei. Anotimpurile continuau să se amestece și să devină un fundal captivant pentru oamenii care îmi reveneau în memorie de parcă în urmă cu câteva secunde m-aș fi despărțit de ei.

   Florile Parisului descoperite în Carnetul Bătrânei Doamne îmi revelau existența unor spații primitoare, ce mă așteptaseră în toți anii care au trecut, din momentul în care îmi cumpărasem din Saint Ouen carnetul vechi. Așteptaseră acolo, ascunse în carnet. Ele erau semne ale întoarcerii. Există momente când îți spui că trebuie să o iei de la început și crezi că asta și faci. De fapt continui un drum pe care mergi de mult. Nici măcar nașterea ta nu este un început. Pentru că vii din istoria arborelui tău genealogic și faci mereu aceleași eterne întoarceri și reîntoarceri de-a lungul vieții. Este condiția de nemuritor a omului.

   Pentru că un om este mai mult decât trupul său muritor. Este spirit și transformare și adâncul limpede din el însuși în care ajunge după ce străbate păduri negre și munți interiori uriași, înfrigurați și plini de pericole. Odată descoperită liniștea aceea, lași în urmă teama de moarte, de eșec, de ratare sau de singurătate. Totul devine limpede. Pentru mine, florile Parisului redescoperite în Carnetul Bătrânei Doamne au fost semnul de reîntoarcere, în sfârșit, acasă.

Dana BANU s-a născut la 16 martie 1970, a debutat cu poezie în anul 1984, în revista Astra, este poet, prozator, călător literar și scenarist; de-a lungul timpului a publicat sub acest nume în nenumărate reviste și antologii din țară și din străinătate, tot cu acest nume de autor a semnat volumele de poezie: Poezii din țara lui Elian, 2007; Cântecul samovarelor, 2011; și lumea cinema paradis, 2013; Luna și Îmblânzitoarea de oameni, 2015; Cartea singurătății, 2017; Insomnii orientale, 2023; precum și volumele de proză: Orașul părăsit, 2000; Ferestre, 2021; O după-amiază cu Miller și Kerouac și alte povestiri, 2022; Lumea exotică a Salmei Metivet, 2024…