Crocosmia – partea a doua
Eladio Pescarul din Leixões
Eladio trăia în Matosinhos. Viața lui începea în fiecare zi foarte devreme. În port la Leixões, pe coasta Atlanticului. Înainte de răsăritul soarelui, Eladio se urca în barcă și pleca în larg, la pescuit. Pleca pe la 4 dimineața pentru ca să poată ajunge în locurile unde își arunca plasa, înainte ca soarele să urce pe cer. Cel mai des se întorcea cu o mulțime de pești cod, sardine și dorade. Avea câțiva bucătari ce lucrau la restaurantele de pe Rua Heróis de França. Cumpărau de la el peștii pe care îi aducea din larg.
După-amiaza Eladio își curăța și întreținea barca și echipamentul. Viața lui de zi cu zi era legată de starea vremii și de maree. Atlanticul era dintotdeauna imprevizibil dar Eladio îl iubea. Tocmai de aceea și-a numit barca de pescuit – o ,,trainera” tipic portugheză – ,, Amor pelo Atlântico”/ Dragoste pentru Atlantic. Când vorbea despre ea, ca să îi scurteze numele îi spunea Amor. A vopsit-o în culorile crocosmiei. Floarea lui preferată.
Seara mergea uneori la o tavernă din port, unde asculta în tăcere poveștile pescarilor despre ce li s-a întâmplat peste zi în larg. Bea împreună cu ei un pahar de vinho verde. Doar un pahar. Niciodată un al doilea. În timp ce îi privea cum joacă veseli cărți, Eladio asculta fado. Vocile Amáliei Rodrigues și Carlos do Carmo picurau spre el de la un pick-up cu viniluri vechi și sunet difuz. Eladio devenea atunci trist. O tristețe cu iz de melancolie, ce îl făcea să prindă puteri pentru ziua viitoare de muncă. Nu întârzia niciodată prea mult. Se trezea devreme.
Uneori veneau în tavernă fadistas/ cântăreți de fado iar atmosfera era atunci mult mai animată iar Eladio întotdeauna prezent. Cântărețul de fado era acompaniat de un om care cânta la Guitarra portuguesa. O chitară ce avea forma unei pere. Avea 12 corzi și un sunet melancolic precum tristețea pescarului Eladio. Armonia de bază venea de la o viola da fado, nelipsită de la micile concerte de la tavernă, ale cântăreților locali.
La sfârșitul săptămânii Eladio lua de obicei metroul de la Matosinhos Sul și cobora la Porto, la stația Trindade. Ieșea la suprafață și se plimba o vreme pe Avenida dos Aliados, bulevardul flancat de clădiri în stil belle époque. Intra la Café Imperial să își cumpere de la McDonald’s-ul Art Deco de acolo, un suc. Nu neapărat pentru că îi era sete dar fast-food-ul era considerat drept unul dintre cele mai frumoase din lume. Lui Eladio îi plăcea să stea câteva momente acolo, în locul art deco, privind vitraliile și candelabrele cu care era împodobit.
Sâmbăta și duminica lua de obicei prânzul la Casa Guedes, unde își comanda un sandviș cu pernil/pulpa de porc și brânză Serra da Estrela. Pentru cinele de sâmbăta – când nu prefera să se întoarcă și să își gătească singur acasă sau să mănânce împreună cu bătrâna doamnă Maria da Glória ce gătise ea peste zi – lua masa la Taberna dos Mercadores, un loc mic, ascuns pe o străduță din Ribeira, unde comanda polvo à lagareiro/ caracatiță coaptă cu ulei de măsline și cartofi copți. Știa cât de greu este să prinzi un exemplar bun de caracatiță deci mânca totul cu atenție, migală și plăcere.
Se plimba apoi pe malul râului Douro și i se părea că este un om norocos pentru că poate face toate acestea. Deși era prieten cu amurgul, iubea mai mult zorii de pe coasta portugheză. Iubea Farul din Leça da Palmeira desenându-se pe cerul galben roșiatic precum florile de crocosmia care îi aduceau aminte de copilăria sa din ce în ce mai îndepărtată. Dansul bărcilor de pescari dimineața în port. Apele adânci din Leixões. Iubea Vale Douro și străzile pavate cu azulejo, din Porto. Iubea să navigheze în larg. Să pescuiască în larg și să se întoarcă la țărm. Își iubea viața cu toată puterea anilor săi încă tineri. Părinți nu mai avea iar cu rudele îndepărtate din Lisabona nu mai ținea legătura. Trecut și viitor pentru Eladio însemnau la fel de mult sau de puțin. Trăia într-un continuu prezent. Se dăruia vieții iar – așa cum se întâmplă mai mereu în asemenea cazuri – viața îl răsplătea, iubindu-l.
Muncea mai mult de plăcere, după moartea părinților săi a rămas cu o moștenire consistentă. A încuiat casa părintească din Lisabona și a plecat. S-a mutat în chirie la Matosinhos, pe Rua Direita, în Leça da Palmeira.
Înalt. Cu fruntea bronzată de soarele lusitan din largul oceanului. Mereu gata să plece spre necunoscut. O frumusețe masculină pe care tocmai liniile imperfecte i-o ofereau. Atrăgea atenția. Chema privirile.
În duminica de vară când a întâlnit-o pe Xanthe, a ieșit din casă devreme, ca de obicei. Se dezobișnuise să doarmă până târziu. Când a ieșit în curtea casei unde stătea cu chirie la bătrâna doamnă Maria da Glória a privit spre florile de crocosmia ce străluceau în dimineața aceea cu o intensitate mai mare decât de obicei.
Era de parcă urma să se întâmple ceva definitiv. Ceva pentru totdeauna. Implacabil. A ieșit din curte fără să știe încotro merge. A luat autobuzul 500 de la Matosinhos Mercado. Nici nu știa de ce s-a urcat în el. A coborât mai mult împins de ceilalți, la Passeio Alegre. A trecut de aleile grădinii umbrite de palmieri. A intrat pe strada paralelă cu faleza. S-a plimbat o vreme pe străduțele liniștite ale cartierului Foz Velha iar după vreo 10 minute a dat peste mica și cochetă piață a cartierului. Era sâmbătă și era plin de lume venită la cumpărături.
Croitorii, cizmării, mercerii, ateliere de artizanat, toate erau deschise. Vânzătorii își strigau marfa iar în aer se simțea puternic un miros de pâine caldă.
Dana BANU s-a născut la 16 martie 1970, a debutat cu poezie în anul 1984, în revista Astra, este poet, prozator, călător literar și scenarist; de-a lungul timpului a publicat sub acest nume în nenumărate reviste și antologii din țară și din străinătate, tot cu acest nume de autor a semnat volumele de poezie: Poezii din țara lui Elian, 2007; Cântecul samovarelor, 2011; și lumea cinema paradis, 2013; Luna și Îmblânzitoarea de oameni, 2015; Cartea singurătății, 2017; Insomnii orientale, 2023; precum și volumele de proză: Orașul părăsit, 2000; Ferestre, 2021; O după-amiază cu Miller și Kerouac și alte povestiri, 2022; Lumea exotică a Salmei Metivet, 2024…
Facebook
WhatsApp
TikTok
