Crocosmia – partea întâi
Xanthe. Porto și Foz do Douro
Crocosmia, cunoscută și sub numele de montbretia, este o plantă perenă din familia Iridaceae, înrudită cu gladiolele. Crocosmia este apreciată pentru florile sale vibrante, de obicei în nuanțe de roșu, portocaliu sau galben. Această plantă crește din bulbi și poate ajunge la o înălțime de 60-100 cm, având frunze subțiri, asemănătoare cu cele ale gladiolelor. Florile sale sunt dispuse în inflorescențe elegante, care înfloresc din iunie până la îngheț. Crocosmia este ideală pentru grădini, borduri și aranjamente florale, deoarece florile sale rezistă bine după tăiere.
În luna iunie, în grădinile urbane din Lisabona și Porto precum și pe solul nisipos din Algarve, încep să înflorească într-un roșu-portocaliu vibrant florile unei plante numită crocosmia. Xanthe s-a născut în Porto, aproape de Jardins do Palácio de Cristal și a crescut în eleganta zonă Foz do Douro, acolo unde Oceanul Atlantic se întâlnește cu râul Douro. Cel mai mult îi plăcea în copilărie să alerge de-a lungul promenadei din cartier, o fâșie lungă ce intra în ocean. Acolo valurile se ofereau privirii oamenilor, în întreaga lor măreție. La capătul promenadei se ridica un far. Faro da Falgueiras. Mulți ani mai târziu și-a spus că farul acela i-a ținut de fapt loc de tată. Mergea să îl vadă și îi vorbea de fiecare dată când se simțea nesigură și temătoare.
În adolescență s-a obișnuit să facă dese plimbări de-a lungul râului Duoro, cu tramvaiul 1. Se urca în el la stația Passeio Alegre și mergea tocmai până la Infante, în apropiere de Ribeira. Privea râul Douro de sub Ponte da Arrábida. Își punea o dorință de fiecare dată când privea de acolo spre râul cel albastru. Vara se pierdea printre turiștii gălăgioși care țineau să vorbească în limbile lor de acasă foarte tare, de parcă odată aflați într-un loc străin de țara lor, urechile interlocutorilor nu îi mai puteau auzi cum trebuie. Vocile lor i se păreau însă lui Xanthe un zumzet plăcut.
O fată cu pistrui și cu părul roșiatic asemenea florilor de crocosmia care creșteau în grădina casei în care ea și mama ei trăiau. O fată care iubea soarele. Încă o asemănare cu florile pe care le îngrijea cu mâinile ei. Mama sa avea obiceiul să o privească atunci când îngrijea florile din grădină. Fată și flori erau împreună o încântare pentru ochi. Explodau colorate printre petele de verde vegetal al grădinii. Pline de viață și de pasiune. Verdele cu stropi de aur al ochilor Xanthei se asemăna verdelui vegetal ce oferea florilor de crocosmia un fundal pe care ele puteau străluci.
În primele zile din an, în ianuarie, Xanthe și mama ei ascultau Janeirele/ colindători portughezi, apoi pe 6 ianuarie de ,,Ziua regilor”/ Dia de Reis sărbătoreau vesele Epifania. Mama Xanthei pregătea Bolo Rei, un cozonac ornat cu fructe confiate. Se așezau împreună la masă. Doar ele două. Și întreaga lume încăpea atunci în surâsul Xanthei.
Vara, în iunie – mai precis pe data de 23 iunie a fiecărui an – avea loc în Porto festivalul São João. Întregul Porto era acoperit de muzică. Se puteau vedea oameni dansând. Focuri de artificii. Lampioane de hârtie colorată ridicându-se către cer. Era obiceiul ca localnicii să se lovească între ei atunci cu mici ciocane de plastic, în glumă.
Mamă și fiică, îmbrăcate în rochii viu colorate, cu pletele roșii lăsate sălbatic pe umeri și fețele pistruiate, intrau în mulțimea de oameni care sărbătoreau. Își cumpărau grătare de sardine și le mâncau la umbră, se plimbau la braț și râdeau pline de bucuria unei vieți ce li se părea atunci nesfârșită.
În septembrie era Festa da Nossa Senhora da Boa Viagem, o sărbătoare dedicată pescarilor din Foz do Duoro. Xanthei îi plăcea să meargă pe țărm ca să privească bărcile ce navigau pe râu și procesiunile religioase.
Zilele și anotimpurile anului treceau blânde peste cele două. Erau fericite. Cel mai mult îi plăceau Xanthei diminețile luminoase de vară. Într-o asemenea dimineață l-a cunoscut pe Eladio. L-a întâlnit la piață, în timp ce se întorcea acasă de la obișnuita ei alergare de dimineață. Xanthei îi plăceau aromele din Mercado da Foz/Piața din Foz. Culorile jucăușe ale fructelor. Smochinele de Algarve. Cireșele suculente și dulci de Fundão. Nectarinele și piersicile din Trás-os-Montes. Pepenii cei galbeni și verzi aduși din Alentejo. Murele și afinele de Minho.
Fructele o știau o pe fată. Vânzătorii de asemenea. Îi saluta pe toți și ei îi răspundeau bucuroși să o vadă zilnic. Era parte din peisajul lor matinal. Dacă nu trecea prin piață, vânzătorii se întrebau mirați ce s-o fi întâmplat cu ea.
Apoi a apărut Eladio.
–va urma–
Dana BANU s-a născut la 16 martie 1970, a debutat cu poezie în anul 1984, în revista Astra, este poet, prozator, călător literar și scenarist; de-a lungul timpului a publicat sub acest nume în nenumărate reviste și antologii din țară și din străinătate, tot cu acest nume de autor a semnat volumele de poezie: Poezii din țara lui Elian, 2007; Cântecul samovarelor, 2011; și lumea cinema paradis, 2013; Luna și Îmblânzitoarea de oameni, 2015; Cartea singurătății, 2017; Insomnii orientale, 2023; precum și volumele de proză: Orașul părăsit, 2000; Ferestre, 2021; O după-amiază cu Miller și Kerouac și alte povestiri, 2022; Lumea exotică a Salmei Metivet, 2024…
Facebook
WhatsApp
TikTok
