POVESTIRI DE DUMINICĂ – Dana BANU – Povestiri din Cafeneaua lui Edi

Anais și Yann. 

 

În toamna aceea Anais împlinise 23 de ani. O fată ușuratică și frumoasă. Studentă la arhitectură. Visul ei era să construiască o vilă uriașă din sticlă, pe malul Mediteranei. Pe la începutul verii începuse o relație cu un băiat la fel de ușuratic ca ea, pe nume Yann. Un tip care avea o mică rubrică la un ziar de mâna a doua, în care scria despre diverse cafenele, braserii și restaurante pariziene. Un băiat de o frumusețe rasată. Poza destul de des prin studiourile unor fotografi profesioniști. Apăruse prin câteva reviste glossy și își imagina că e un tip de succes. Urmăritorii lui de pe rețelele sociale erau de acord. Edi i-a studiat o zi sau două apoi s-a uitat în altă parte și i-a uitat. Doi frumoși, și-a spus Edi în gând. Ăștia foarte tineri și foarte bogați sunt mereu schimbători. Devin obositori la un moment dat.

În mica lui agendă imaginară unde își nota datele și observațiile personale despre cei din Cafenea, Anais și Yann figurau ca doi tineri de bani gata, superficiali, frumoși, îndrăgostiți și neinteresanți. Anais și Yann veneau la Cafeneaua lui Edi aproape în fiecare zi pentru apero și rămâneau până târziu după căderea serii.Tinerii erau experți în ce privește bistrourile, braseriile și meniurile lor. Astă vară Yann a scris despre braseriile pariziene în ziarul lui și printr-o revistă glossy ce avea un redactor-șef fotograf amator dar pasionat care voia să îl fotografieze pe Yann iar acesta îl tot amânase. Redactorul i-a propus lui Yann o colaborare iar băiatul a acceptat. A luat-o pe Anais și împreună au bântuit braseriile pentru a vedea singuri despre ce e vorba. În arr. 8 au mers țintă la Le Mollard. Au observat luxul și eleganța de-a dreptul imperială a străvechii braserii. Melanjul de art nouveau și design tipic începutului de secol XX nu i-a scăpat lui Anais și a făcut-o să se simtă excelent. A exclamat plăcut surprinsă când a aflat că braseria era opera aceluiași arhitect care a creat și Moulin Rouge. Fata a fost încântată de desertul Grand Marnier. Lui Yann i-au plăcut culorile de roz-piersică de pe fața iubitei lui și sorbetul de cireșe Morello.

 

În Montparnasse au intrat la La Coupole. Au stat în sala principală și s-au simțit ca într-un muzeu. Art deco, nume celebre care au trecut prin zonă, stridii Gillardeau, langustine, supă gratinată de ceapă, ravioli de la Dauphine, melci din Burgundia, cocktail de avocado cu creveți, tartar cu avocado și rodie, lapte de pasăre, Pavlova cu fructe exotice. Un carusel amețitor de farfurii fine pline cu mâncăruri rafinate. Anais a gustat din toate. I-a fost rău apoi vreo două zile iar Yann a scris în termeni nu prea buni despre străvechea și faimoasa braserie. Fapt care nu a atras atenția nimănui deoarece revista glossy în care și-a publicat materialul nu era citită de nimeni. Nici măcar cei care lucrau acolo nu o citeau! În arr. 6 au intrat la La Procope. Decor Napoleon și preparate de casă gătite parcă de o bunică idilică. Au intrat în braserie la întâmplare, tocmai ieșiseră de la Comédie Française unde au vizionat Viața lui Galileo” de Bertolt Brecht în regia lui Éric Ruf. Anais era atât de încântată încât a uitat de indigestia din Montparnasse și i s-a făcut foame. La Procope au mâncat cremă de păstârnac cu foie gras de rață, tort de ciocolată și au băut un vin de Șiraz. Au petrecut o seară frumoasă. Au hotărât atunci că nu se vor despărți niciodată și că tortul de ciocolată a fost foarte bun.

 

Cei doi au trecut și prin Le Polidor unde au apreciat fețele de masă în carouri, istoriile despre Verlaine, Rimbaud, Ionesco, Jaurès, Hemingway și despre Colegiul de Patafizică care își ținea ședințele pe vremuri în vechea braserie. Le-au plăcut meniurile diferite pentru fiecare zi a săptămânii. Yann a fost încântat de mâncărurile tradiționale din carne. Lui Anais deserturile i s-au părut însă rudimentar-plictisitoare. Eterna tarte tatin și veșnicul baba au rhum chantilly. Ubicua cremă caramel. Au descoperit Cafeneaua lui Edi într-o zi când au ieșit de la Lipp unde au mâncat pulpe de rață confiate cu piure de cartofi. Se plimbau prin cartier. Era în amurg, la căderea serii. Edi fuma liniștit în fața cafenelei. Era vară și cerul Parisului roz ca de obicei în amurg. Cei doi erau de foarte puțin timp împreună. Intrați, le-a spus Edi. E o cafenea perfectă pentru cuplurile care vor fi împreună toată viața. Cei doi l-au privit încântați. Și au intrat. Uneori li se pare că nu au mai ieșit niciodată de acolo. Mica lume a Cafenelei lui Edi a devenit și lumea lor. Bucătăreasa Simone i-a primit matern, încântată de părul blond al fetei și de obrajii ei cu pomeți colorați în nuanțe de piersică. Ospătarul Gil – curtenitor cu toată lumea – a ajuns să îi îndrăgească mai ales pentru că erau tineri și nu își dădeau seama că sunt. Cei doi făceau parte dintre cei care sunt siguri că fericirea lor va dura cât ei.

 

De ziua lui Anais, în toamna aceea, Yann a cerut-o de soție în Cafenea. A organizat totul foarte atent. A cumpărat inel. A ales muzica. I-a anunțat pe toți și le-a cerut să îl ajute. Fata l-a refuzat. Spunea că e prea tânără pentru căsătorie. Yann s-a supărat și a ieșit trântind ușa. Un timp nu și-au mai vorbit. Sfârșitul toamnei și începutul iernii i-a prins însă împreună. Cel puțin așa scrie în agenda imaginară a lui Edi. Și mai scrie tot acolo cu litere mici, de o șchioapă: „va urma”.

 

Dana BANU   a  debutat cu poezie în anul 1984 în revista Astra, trăiește la Paris, a publicat în nenumărate reviste și antologii din țară și din străinătate, a semnat volumele de poezie „Poezii din țara lui Elian”- 2007; „Cântecul samovarelor” – 2011; „și lumea cinema paradis” – 2013; „Luna și Îmblânzitoarea de oameni” – 2015; „Cartea singurătății” – 2017; „Insomnii orientale” – 2023; și volumele de proză scurtă: „Orașul părăsit,” – 2000;„ Ferestre” – 2021; „O după-amiază cu Miller și Kerouac și alte povestiri” – 2022…