POVESTIRI DE DUMINICĂ – Dana BANU – Povestiri din Cafeneaua lui Edi

Auguste

  Aproape în fiecare zi de toamnă Auguste își pune adidașii cei roșii, blugii de culoarea cafelei, fularul bej și moale din mătase, sacoul din velur verde închis și șapca de culoarea castanei. Își ia cutia cu saxofonul sub braț și merge spre clătităria din Saint-Germain-des-Prés, străjuită de biserică și de Deux Magots. Alături de prietenii lui din formația de jazz, cântă până la căderea serii. La sfârșitul zilei intră toți în Cafeneaua lui Edi să mănânce și să bea un pahar de Chablis. Lui Auguste îi place să comande fileuri de hering cu cartofi natur, pateu de țară, cotlet de vițel sau scoici la tigaie. Cam o dată pe săptămână mănâncă și desert: baba au rhum. Vara de obicei își ia sorbet cu diferite arome. Iarna îi place să ronțăie turtă dulce. Desertul lui preferat din cafenea însă, rămâne laptele de pasăre aromat cu vanilie din belșug.
Au masa lor rezervată special pentru ei de Ospătarul Gil. Băieții nu gătesc niciodată acasă. Preferă să ia o cină consistentă la Cafenea iar peste zi mănâncă sandvișuri – deseori cumpărate tot de acolo -, mâncare rece. Bucătăreasa Simone e încântată de ei iar băieții o iubesc. A fost colegă de școală cu mama lui Edi de aceea e foarte atentă întotdeauna cu Edi și prietenii lui.
  Auguste s-a născut la Saint-Mandé, pe malul lacului cu același nume. Un mic orășel în apropiere de Paris, în departamentul Val-de-Marne, lângă Bois de Vincennes. A fost un copil fericit. Părinții lui erau niște hipioți simpatici veniți el din Varșovia și ea din Bourgogne. Mai precis din Dijon. Cei doi se iubeau. Se iubesc și acum. O familie fericită. Copilul Auguste a crescut liber și sălbatic. 5 stații de metrou până la Bastille nu era mult pentru el. Mergea singur și străbătea Parisul la pas căscând gura la oameni și la vitrine, de câte ori avea chef încă din copilărie.

   Micul Saint-Mandé era mereu împodobit cu flori iar iarna, de Crăciun, devenea de-a dreptul feeric. O mulțime de mici prăvălii și magazine cu mărunțișuri. Ai lui țineau la rândul lor un mic bistro în care vindeau mâncarea gătită de maică-sa și băuturile alese de tatăl lui.

Clienților le plăcea cel mai mult tarta cu lămâie, tortul cu ciocolată și crema de zahăr ars.
Tatăl lui Auguste prepara un tartar de hering pus pe felii de măr, delicios, după o rețetă de la el din Varșovia. Uneori gătea pentru ai lui pierogi cu smântână și ceapă călită sau cu unt topit. Auguste se dădea în vânt după ele. Auguste a crescut în lumea micului bistrou, printre picioarele clienților, degustând fiecare fel de mâncare și privind cu o bucurie uriașă cum munceau ai lui în bucătărie.

   După ce a terminat liceul și a intrat la facultate, Auguste s-a mutat în chirie în Saint-Germain-des-Prés împreună cu niște colegi. Ai lui l-au ajutat. Micul bistro mergea foarte bine și erau amândoi sănătoși, în putere. Apoi Auguste a început să cânte la saxofon. Și-a făcut o trupă de jazz. Dimineața lucrează într-o mică firmă de publicitate ținută de o româncă. După-amiaza cântă împreună cu formația lui în cartier, lângă Clătitărie. După ce și-au terminat facultatea, colegii lui de apartament au plecat. El a rămas să locuiască singur. Cu salariul de la firma de publicitate și cu ce câștiga cântând pe stradă se descurca destul de bine.

   Cu femeile nu s-a înțeles niciodată prea bine. A iubit o fată care nu s-a uitat la el nici măcar o singură dată. Într-o zi a văzut-o dansând cu un bărbat pe trotuar, în timp ce ei cântau. Parcă atunci a cântat mai frumos ca niciodată. Îi place să meargă în Cafeneaua lui Edi seară de seară pentru că toți se cunosc între ei. E acasă acolo. Edi, băieții din formație, Ospătarul Gil, Bucătăreasa Simone. Clienții mai vechi și mai noi. Se simte la fel ca în copilărie în micul bistrou al părinților săi din Saint-Mandé

   O căldură plăcută pune stăpânire pe el de fiecare dată când intră în cafenea. Dă mâna și se salută cu toți. Intră uneori în bucătărie să o îmbrățișeze pe Tante Simone. De Anul Nou sărbătorește mereu la cafenea, împreună cu prietenii lui. Într-o zi a întâlnit pe stradă o fată care plimba câinii oamenilor mai bogați din cartier. După ce a lăsat câinii proprietarilor, fata l-a urmat acasă și a rămas cu el peste noapte. Dimineața el i-a dat cheia de rezervă. Seara s-a întors grăbit și tare fericit acasă de la cântare. Îi cumpărase un braț de bujori roz și o tartă cu zmeură, de la cafenea. Când a intrat în casă, nu a găsit-o. Nu și-a mai găsit nici seiful de bani și o mulțime de obiecte de valoare. Fata furase micul seif cu totul. Probabil lucrau în bandă. Cineva a ajutat-o precis. Nu putea să îl care singură. Era mic dar cântărea o tonă. Luaseră până și tv-ul portabil străvechi, din bucătărie. Auguste s-a bucurat că nu i-au luat cărțile. Cel mai mult își iubea cărțile strânse de-a lungul anilor. A trecut ușor mai departe. Nu o cunoștea atât de bine încât să fie îndrăgostit de ea. Paguba nu era totuși foarte mare. În seif ținea un ceas primit cadou de la ai lui când a intrat la facultate și vreo 2000 de euro. Televizor nici nu și- a mai luat. Oricum nu se uita niciodată.

   Și-a cumpărat în schimb un nou calculator, un laptop, o tabletă și un ebook reader. L-au ajutat ai lui cu bani o perioadă. Când le-a povestit ce s-a întâmplat cu fata, au râs toți trei. Dintre toate anotimpurile cel mai mult lui Auguste îi place toamna. Uneori, la sfârșit de săptămână, se așază la o măsuță din fața bistroului și urmărește oamenii. Frunzele sunt galbene și trecătorii par aurii în lumina blândă a toamnei.

   Mai ales luna octombrie îi place. Se simte de parcă ar locui în celebrul October Gold al lui John Atkinson Grimshaw. O anume tristețe plăcută și aromată pune stăpânire pe el și Auguste se lasă în voia orașului. Cântă în perioada aceea mai frumos decât în lunile celorlalte anotimpuri.
  Auguste miroase a tutun și a parfum bărbătesc. E un bărbat frumos. O dată pe lună merge acasă la ai lui. De Paști și de Crăciun de asemenea. Maică-sa îi face de fiecare dată cunoștință cu o tipă nouă. Vrea nepoți. Tipele pe care i le prezintă sunt destul de proaste și urâțele. Logic, își spune Auguste, altfel nu ar accepta să îi fie prezentate ca niște tarte în vitrină. Auguste le ocolește. Fetele se simt jignite de lipsa lui de atenție și pleacă mereu nemulțumite. Niciodată nu revin pentru a doua vizită. Auguste e mereu surprins. Nu înțelege de unde găsește maică-sa mereu fete noi. Uneori Auguste iese cu Edi la plimbare prin cartier. Doar ei doi. Mai ales toamna le place să flaneze pe străzi. Nu vorbesc. Doar merg la întâmplare. Străzile din cartierul Latin sunt cele mai primitoare străzi pentru cei cărora le place să flaneze.
Ascultă amândoi muzică la căști. Merg deseori la cinema, prin tot felul de galerii mici de artă, la concerte și la spectacole de teatru, împreună. Se ajută între ei. Sunt vecini și sunt cam de aceeași vârstă.

   Edi se gândește că va îmbătrâni singur și e ușor îngrijorat din cauza aceasta. Auguste îi spune mereu că nu e cazul să își facă gânduri negre legate de bătrânețe. Trece. Edi se uită la el cu ochi mari și apoi încep să râdă amândoi în hohote pline de viață. O viață robustă. Puternică. Tânără încă.

   – Bătrâne Edi, nu îți face griji pentru anii ultimi. Care moare primul îl îngroapă pe celălalt. Simplu!
  Într-o zi un tip care ținea de mână o fetiță cu cizme de ploaie frez și pelerină verde brotac i-a cumpărat un cd și a vrut un autograf pe el. Cică e un dar pentru cel mai bun prieten al lui. L-a întrebat cum îl cheamă pe prietenul lui, ca să poată scrie autograful. S-a băgat între ei atunci fetița cu pelerină verde brotac, întrebându-l pe un ton obraznic, cu o voce pițigăiată, cum îl cheamă pe prietenul lui cel mai bun. Edi, a răspuns Auguste. Edi îl cheamă. Deși îl cunoștea de ani de zile, abia în acel moment și-a dat seama că Edi era cu adevărat prietenul său cel mai bun. Seara la cafenea i-a făcut cinste cu un Cointreau. În timp ce beau împreună l-a întrebat pe Edi cine e cel mai bun prieten al lui. Tu, i-a răspuns acesta fără să stea pe gânduri nici măcar o secundă.
  Afară era toamnă și se lăsa înserarea.

 

Dana BANU   a  debutat cu poezie în anul 1984 în revista Astra, trăiește la Paris, a publicat în nenumărate reviste și antologii din țară și din străinătate, a semnat volumele de poezie „Poezii din țara lui Elian”- 2007; „Cântecul samovarelor” – 2011; „și lumea cinema paradis” – 2013; „Luna și Îmblânzitoarea de oameni” – 2015; „Cartea singurătății” – 2017; „Insomnii orientale” – 2023; și volumele de proză scurtă: „Orașul părăsit,” – 2000;„ Ferestre” – 2021; „O după-amiază cu Miller și Kerouac și alte povestiri” – 2022…