POVESTIRI DE DUMINICĂ – Dana BANU – Povestiri din Cafeneaua lui Edi

1. Mica Scriitoare și pregătirile de Crăciun

   În iarna aceea, cu vreo două săptămâni înainte de Crăciun, o scriitoare cu un fes roșu electric tras peste pletele de culoarea ciocolatei, a intrat în Cafeneaua lui Edi făcând să răsune clopoțelul de la intrare o dată în plus, după ce a executat un salt extrem de grațios și a dat cu mâna în el. Fapt care a atras atenția tuturor din Cafenea asupra ei, într-un mod nu tocmai plăcut. Femeia s-a așezat la masa lui Edi care a privit-o contrariat

   – E timpul să pregătim Cafeneaua pentru Crăciun, Edi.

   – Ce-mi dai să o fac?

   – Încă două sau trei personaje, țigări de care vrei, și promit că la final te însor cu o tipă trăznet!
– Nț! Vreau 2 baxuri de Winfield red și mă scapi de munca la birou până anul viitor. Personaje accept cu condiția ca unul dintre ele să fii tu! Ne-am înțeles

   – Ne-am înțeles

   – Să nu uit, scoate și clopoțelul de la ușă când pleci. Înnebunesc când îl aud!

   Arma lui Cehov: „Dacă spui în primul capitol că există o pușcă atârnată pe perete, trebuie neapărat să se tragă, altfel, nu ar trebui să fie acolo deloc.”

   John Steinbeck: „Dacă folosești dialogul rostește-l cu voce tare pe măsură ce îl scrii. Doar așa va părea real.

   Tolstoi: „Mereu scriu dimineața. Am fost plăcut surprins să aflu că și Rousseau, după ce se trezea, mergea la o plimbare iar apoi se apuca de lucru. Dimineața, mintea este proaspătă. Cele mai multe gânduri vin dimineața, după ce te trezești, cât încă ești în pat sau în timpul plimbării.”

   Faulkner: „Citește, citește, citește totul – mizerii, clasici, bun sau rău, și vezi cum au făcut alții.”

   Micuța scriitoare citi aceste sfaturi pe care și le copiase într-un doc, își trase fesul mai tare pe frunte și privi cu atenție de-a lungul străzii. În primul rând era duminică. În al doilea rând își lăsase soțul dormind și ieșise pe stradă în ținută sport hotărâtă să meargă în parc să alerge. S-a răzgândit și s-a trântit pe o bancă privind cerul. Culorile erau pastelate iar dimineața destul de răcoroasă. -2 grade și un playlist cu muzica ei de alergat dimineața. Rock anii 80: Kiss – I was made for lovin’ you; Europe – The Final Countdown; Queen – Don’t stop me now; Guns N’ Roses – Paradise City; Metallica și AC/DC. Și, desigur, eternele coveruri ale Mariei Nagy din anii 80, după Suzi Quatro. Astea însemnau pentru Micuța Scriitoare cam ce erau pentru emigranții din țara ei natală muzica populară de prin zonele lor de acasă, pentru unii manelele sau muzica folk. Una dintre fâșiile cerului era de un roz duminical aparte, fapt care îi aminti de Cafeneaua lui Edi și de promisiunea făcută. În primul rând ca personaj din Cafenea își va alege o ținută de dans. Neapărat niște jambiere colorate și o bandană! Banu Dana cu bandana! – nu se putu abține geniala Autoare să noteze extrem de inspirată.

   Ultima ei nebunie era dansul. De când a cunoscut un cuplu de tineri brazilieni dansatori profesioniști la Metropolitan Opera din NY e ferm hotărâtă să ia lecții de la cei doi și să devină o dansatoare uriașă. Prin casă. Deja îi zăpăcise pe toți ai ei cu povești despre cei doi dansatori. Tinerii erau însă încântați. A fost chiar încurajată de cei doi care i-au și spus că e un talent înnăscut. Soțul ei a dat din cap, fiind de acord. Apoi a rupt-o la fugă. În ritm de dans. Știa că preafrumoasa și geniala lui soție – destul de greu să scrii despre tine, fie vorba între noi, într-o povestire pe care ți-ai populat-o cu 1001 de personaje – va găsi cât de curând o nouă fixație și va scăpa de obsesia dansului. Totul era să spună ca ea și astfel interesul îi va dispărea de la sine.

   Era de-a dreptul fericit că nu mai scrie despre el și nu voia să schimbe situația. Micuței Scriitoare totul i se pare în ultimele zile ca întâmplându-se în pași de dans. Pregătirile de Crăciun pentru Cafenea nu au cum să fie diferite. În primul rând va rezerva Cafeneaua doar pentru personajele ei. Patronul Taylor va fi încântat. Îi va face în schimb un portret mai mult decât măgulitor cât de curând, zilele acestea. Va aduce trupa lui Auguste să cânte. Îi va aduce și părinții de la Saint-Mande în vizită. Pe ei îi va ține în limbo, luminați mai slab, dar vor fi prezenți.
O va ajuta pe Bucătăreasa Simone în bucătărie. 5 minute. După cum a zugrăvit-o până acum, nici măcar 5 minute. Simone o va da afară pe loc. Nici gând deci să flambeze ceva prin bucătăria Cafenelei. Va flamba însă la Casa Țesătorului, în realitate, la Flavigny. Florence i-a promis că vor flamba împreună o mulțime de chestii pentru Crăciun. Casa Țesătorului din Flavigny e de piatră și a trecut prin multe de-a lungul secolelor deci precis va reuși să rămână în picioare și după trecerea Micuței Scriitoare prin ea. Somelierul Antoine va pregăti o mulțime de vinuri și de cocktail-uri. Marianne va crea decoruri strălucitoare. Micuța Scriitoare îi va aduce în Cafenea și pe Anais și pe Yann. Pianistul își va pune ținuta lui de concert și va cânta la pianul vechi al părinților Bucătăresei Simone pe care aceasta îl va oferi Cafenelei ca dar de Crăciun. Pantofii Pianistului vor străluci mai tare decât niciodată la party-ul de Crăciun! Anne va purta un machiaj auriu și va arăta precum un globuleț vesel din bradul de Crăciun. Papy va primi cadou un tren electric cu șină și gară din plastic și carton, la fel ca trenul pe care Micuța Scriitoare l-a primit de la soțul ei mai demult, de Crăciun. Va fi tare fericit!
Madame Muriel, portăreasa, va primi de Crăciun un desen cu ea pe un vas, în largul Adriaticii, privind spre apele de turcoaz și spre peruzelele care aruncă sclipiri diamantine. Va fi fericită printre ceilalți și va mânca două porții din vestitul coq au vin gătit special pentru ea de Simone. Michel va bea ca de obicei Sancerre și Micuța Scriitoare va pune în toaleta Cafenelei, special pentru el, săpun cu miros de iasomie. Chantal îi va trage cu ochiul, fericită, și îl va îmbrățișa apoi pe Michel dansând cu el până spre dimineață. Leonidas se va întoarce de pe mările și oceanele lui pentru Crăciun și le va aduce la toți daruri mici și exotice. Madeleine îl va privi desigur așa cum doar pe el îl privește. Micuța Scriitoare își va băga nasul prin toate viețile, cratițele, apartamentele și buzunarele personajelor ei. Va pune ghirlande argintii și globulețe peste tot. Luminițe din acelea kitsch care fac Grinchii să se înverzească de furie și hoardele de Scroogi să se cutremure. Îi va pune într-un sac uriaș pe toți cei care își încep mereu în preajma sărbătorilor eternele și prosteștile discursuri cu ”de ce să fii mai bun de Crăciun decât în alte zile?” și le va da drumul pe Sena într-un bateau-mouche. Vor amuți privind imaginile feerice. Va fi dans toată seara! Un party excelent! Oamenii se vor îmbrățișa, vor râde, își vor face promisiuni pe care le vor uita peste câteva zile, vor fi mai îndrăgostiți decât în altă perioadă a anului. Vor oferi ajutor celor în nevoie și vor înceta pentru un timp toate războaiele. Va fi liniște și o lume cu Lennon cântând Imagine.

   Când se vor întoarce acasă pentru a sărbători cu ai lor Crăciunul în ziua de sărbătoare, toate personajele Micii Scriitoare vor zâmbi mulțumite aducându-și aminte de party-ul pentru ei pe care ea l-a organizat. Pentru că până la urmă ce e un scriitor dacă nu un organizator de petreceri pentru personajele lui? Din căști, muzica rock îi aduce aminte că e momentul să alerge și apoi să se întoarcă la ea acasă și să scrie. Când aleargă, toate ideile îi vin în minte una după alta. În ritm de dans. E o dansatoare înnăscută. Așa i-au spus că e, prietenii ei cei frumoși și îndrăgostiți de la Metropolitan Opera. Se laudă cu asta peste tot, inclusiv în acest text, de vreo 3 ori deja. Începe să alerge. Aleargă susținut. Păstrează ritmul. În buzunar are un clopoțel. E clopoțelul de la Cafenea. I-a promis lui Edi că îl va lua cu ea.

 

2. Patronul Taylor

   După ce a cumpărat în Provence casa și restaurantul bunicilor Micului Antoine Somelierul, Patronul Taylor a vândut totul cu aproape de două ori mai mult și a băgat banii în renovarea Cafenelei. Bărbatul își conducea afacerile cu o mână de fier și cu un fler aparte. Nu ieșea niciodată în pierdere. Roșcovanul Taylor purta întotdeauna jeanși de culoarea cerului senin, geci de motor de un maro gălbui în degrade, cizme cu bot ascuțit, de cowboy, și cămăși create special pentru el de o tipă pe nume Noemi, cu care și-o trăgea uneori fără prea mult elan. O relație fără nume. Nu îi plăceau obligațiile. Pe de altă parte voia să se asigure că dacă își va găsi o nouă amantă, femeia va continua să îi croiască și coasă cămășile care în care se simțea atât de bine.

   Tocmai venise din Roissy, de la CDG/ Aeroportul Charles de Gaulle, unde o întâmpinase pe soră-sa Lucy. O tipă masculinizată atroce, nimfomană, cu o voce groasă de matroană-n port și 41 număr la pantofi. Totul era pentru Lucy „drăguț” sau nu exista. În ciuda staturii ei uriașe Lucy avea obiceiul să diminutivizeze orice îi trecea prin fața ochilor. Avea credința că lumea din jurul ei trebuia să i se supună sau să dispară. Era foarte sigură pe ea. Pe banii ei și pe sănătatea de fier. Lucy avea să dea peste cap Parisul de Crăciun și Revelion și avea să se întoarcă la ea în Texas pe la jumătatea lui ianuarie. Fata absolvise cursurile de la Parsons și era designer. Taylor era mulțumit. I-o va plasa lui Noemi și cu siguranță cele două femei se vor înțelege de minune astfel încât nu îi vor sta pe cap niciuna. Taylor avea mania detaliilor dar știa să și-o ascundă pentru că ținea foarte mult la imaginea lui de macho. Relația lui cu parizienii era destul de rece. Americanii nu sunt prea bine văzuți și deseori sunt ironizați de localnici. Taylor știa dar acceptase să se mute în oraș pentru afaceri. Îi plăcea să facă bani și știa să îi facă.

   Pe de altă parte se obișnuise cu mica lume a localului său. Lua prânzul zilnic la Cafenea și discuta 5 minute cu Bucătăreasa Simone. O dată pe săptămână îi aduna pe toți care munceau acolo și îi întreba dacă au nevoie de ceva. Rezolva repede. Fără multe cuvinte și fără prietenii. Angajații nu îți sunt nici rude nici prieteni, spunea Taylor. Rece și circumspect îi ajuta însă pe toți la nevoie fără să comenteze. Nemulțumirile angajaților ar fi putut dăuna bunului mers al afacerii. De aceea.

   Bunicii lui Taylor au emigrat în State dintr-o mică localitate din apropierea Londrei. De la ei, Taylor preluase un mod aparte de a privi oamenii. Întâi descria cercuri largi asupra lumii în care cel aflat în atenția lui trăia. Începea apoi să descrie cercuri concentrice din ce în ce mai mici, până ajungea la om. Odată ajuns la el, Taylor avea deja un set de prejudecăți care de cele mai multe ori se adevereau. Foarte rar i se întâmpla să se înșele. Afla mult mai multe despre un om privindu-i șireturile de la pantofi, tipul de cafea băută sau oamenii cu care socializa zilnic decât dacă ar fi purtat lungi discuții cu el. Taylor juca tenis într-un club de snobi pe care nu dădea nici doi bani. Flirta cu o mulțime de femei și avea obiceiul să o înghesuie deseori pe planturoasa Virginia, recepționera clubului, pe la colțuri. Femeia era înnebunită după el iar Taylor știa. Nu era un tip galant și politicos. Ținea foarte mult ca oamenii să nu creadă despre el asemenea lucruri

   Taylor trecea prin viață ca printr-o anfiladă în care anii lui se înșirau unul după altul, meniți să îi sporească masculinitatea și puterea. De fapt Taylor era un inadecvat în lumea Cafenelei. Nu semăna cu niciunul dintre obișnuiții casei. El era Patronul Taylor și atât. Avea părerile lui ferme, de neclintit, despre fiecare: Edi era un funcționar ungur nefericit și singur; Auguste – un cântăreț oarecare, un tip fraier și slab de înger; Ospătarul Gil e un nefericit care a avut noroc cu o femeie ca Veronique. Pianistul – un artist ratat. Marianne – o orfană timidă. Papy – un tip obsedat de trenuri. Madeleine – o tipă căreia i-a pus Dumnezeu mâna pe cap căsătorind-o cu un bărbat ca Leonidas.

   Ceea ce îi unea pe toți era singurătatea. Taylor era sigur de asta. Îi plăcea să privească atent în Cafenea la fericirea acelor oameni care se adunau acolo ca într-un refugiu. Un azil pentru oameni singuri. Rămâneau la fel de singuri și în Cafenea dar erau împreună iar asta îi ajuta să supraviețuiască. Ba chiar erau fericiți uneori. De exemplu de sărbători. În ce privește femeile, Taylor era de asemenea categoric. O avea pe Noemi, cea care croia și cosea haine excelente pentru toată lumea dar nu reușea să o facă și pentru ea. Fata purta haine pe care și le făcea singură din niște materiale urâte. Croielile erau proaste și îi stăteau ca dracu. Femeia era însă încântată și era sigură că arată excelent. Nu arăta! Ba, de curând, se mai și tunsese asimetric. Un breton care îi dădea o față de cal. Nu înțelegea tunsorile feminine. Cele mai multe arătau oribil. Bietele femei mergeau săptămânal la salon și ieșeau de acolo ușurate de bani și de frumusețe. În loc să își păstreze părul lung astfel încât să și-l poată coafa după voie, se urâțeau singure prin tot felul de tunsori ridicole.

   Bineînțeles că nu o iubea pe Noemi dar îi plăcea grija ei excesivă pentru tot ce ținea de el. Îi plăcea și că nu îl bătea la cap. Îi lăsa spațiu. Nu îi cerea să locuiască împreună. Nu îl întreba când vine și când pleacă iar sexul era acceptabil. De fapt Patronul Taylor nu iubea pe nimeni. O iubise pe Nellie, bunica lui londoneză, dar a pierdut-o pe vremea când era adolescent. Despre părinții săi avea o părere foarte proastă și îi evita cât putea de mult. Ceva din îndepărtata copilărie zăcea în interiorul lui Taylor făcându-l incapabil de iubire. Avea grijă ca părinților săi să nu le lipsească nimic dar nu îi vizita niciodată.

   În Cafenea nu discuta niciodată despre sex, religie sau politică, așa cum toți o făceau. Prefera să mănânce la prânz și să discute despre meniu cu Bucătăreasa Simone față de care avea un mare respect. Știa că e stâlpul Cafenelei și că fără rețetele ei geniale mulți dintre clienți ar fi dispărut. Avea nevoie de ea și încerca să o mulțumească. Taylor nu avea prieteni. Nu avea rude pe care să le iubească și să le frecventeze. Nu avea pe nimeni. Era un tip căruia îi plăceau banii și puterea. Făcea tot ce putea ca să le obțină. Dacă era fericit? Da. Era. Știa exact ce își dorește și reușea mereu să obțină. Și până la urmă cine poată să spună ce e binele sau răul în lumea aceasta mare? Cele două se confundă deseori și se conțin întotdeauna.
Ca toți din Cafenea, Taylor avea însă o mare slăbiciune pentru de Edi. Știa că toți îi spuneau Cafenelei lui „Cafeneaua lui Edi” și era mulțumit. Asta pentru că reușise să se creeze un grup de clienți permanenți în jurul lui Edi, semn că afacerea mergea bine. Toți veneau zilnic și comandau consistent. Uneori, la căderea serii, când mergea spre casă pe veșnicul lui Harley, oprea în apropiere și fuma alături de Edi privind amurgul. Se simțea atunci ca un adevărat Patron în fața Cafenelei sale. Bărbații schimbau două vorbe despre vreme apoi Taylor urca din nou pe motor și pleca mai departe, luându-și la revedere. În timp ce conducea mașina de la aeroport spre casă, cu soră-sa Lucy lângă el, deodată Patronului Taylor îi veni ideea că ea și Edi ar putea deveni un cuplu. Se hotărî pe loc să îi prezinte unul altuia. S-ar putea să fie un sfârșit de an bun pentru cei doi. Parisul zâmbea ușor, dând din cap mulțumit. Era iarnă și încă un an urma să se termine în curând. Cafeneaua se pregătea de sărbători.

Dana BANU   a  debutat cu poezie în anul 1984 în revista Astra, trăiește la Paris, a publicat în nenumărate reviste și antologii din țară și din străinătate, a semnat volumele de poezie „Poezii din țara lui Elian”- 2007; „Cântecul samovarelor” – 2011; „și lumea cinema paradis” – 2013; „Luna și Îmblânzitoarea de oameni” – 2015; „Cartea singurătății” – 2017; „Insomnii orientale” – 2023; și volumele de proză scurtă: „Orașul părăsit,” – 2000;„ Ferestre” – 2021; „O după-amiază cu Miller și Kerouac și alte povestiri” – 2022…