POVESTIRI DE DUMINICĂ – Dana BANU – Ultimii ani

Roman-foileton

 

lui Onisim

 

   Prin evanescenta ceață a dimineții trec două siluete. Încă nu îți dai seama dacă se apropie sau se îndepărtează. Înconjurată de ape, insula celor două personaje începe să prindă contur. Un cerc de aur împrejmuiește cele două siluete și le luminează. Par doi oameni singuri. Aceiași oameni mereu. Indiferent din ce punct al lumii i-ai urmări. Nu sunt însă nici singuri, nici aceiași. Se schimbă odată cu trecerea mare a timpului. Alți oameni le iau locul.

   Timpul. Mereu aproape, mereu departe. Mereu la început, mereu la sfârșit. Oamenii par să își trăiască mereu ultimii ani. Încă de la naștere. Sunt mereu la sfârșit. Sunt mereu la început. Cea care dă însă parfum și culoare timpului și face să dispară ceața ce acoperă auriul evanescent al vieții trăite de fiecare om în parte, este dragostea. Această carte este despre cei aleși de ea. Adevărații călători în timp. Cei pentru care dragostea nu trece și nu se transformă în ceva diferit. Cei pentru care ea nu începe și nu se sfârșește. Pentru că dragostea este întotdeauna cu ei. Au fost creați pentru a fi împreună. Uneori se întâlnesc în timpul vieții lor. Alteori trec unul pe lângă celălalt, presimțindu-se doar. Dacă se întâlnesc însă cu adevărat, nimeni și nimic nu îi mai poate despărți. Nici timpul. Nici viața. Nici moartea. Se regăsesc mereu. Chiar dacă se repetă la nesfârșit sub forma altor oameni. Ei sunt cei eterni. Pentru că dragostea i-a ales.

1. Zaiafet de iarnă la Mărgelarul Comino

   Într-un amurg de iarnă al anului 1794, Mărgelarul Comino deschise încet ușa ce dădea în curtea acoperită cu boltă de viță-de-vie a casei sale de la marginea Bucureștilor și rupse nămeții, plin de încredere în el și în ce îi va aduce viitorul. Privi cerul, apoi inspiră cu nesaț aerul zilei care tocmai se transformase în seară. Pe uliță zăpada se înnoroise. Cerul era calm, doar lumina părea tulburată.

   Primise cu o zi înainte, tocmai de la Sibiu, de la Casa de Comerț Constantin Hagi Popp, argintărie nouă și un set de porțelanuri diafane. Știa că îi vor aprinde Stancăi licurici în ochii jucăuși iar asta îi făcea sângele să alerge mai repede prin trupul său uriaș, plin de pofte și încă tânăr.
Mărgelarul Comino purta o haină dintr-un postav vechi pe care însuși Vodă Brâncoveanu i-l dăruise bunicului său când acesta a părăsit Veneția și a deschis mărgelăria căutată de toți boierii de frunte ai Bucureștilor. În buzunarul hainei, Mărgelarul avea o bilă translucidă prin care pluteau foițe de aur. Nicio foiță de aur nu plutea la întâmplare. Asemenea fulgilor de zăpadă, fiecare își avea locul ei exact.

   În casa Mărgelarului se așeza masa pentru întâlnirea de noapte. Lăutarii erau strânși în bucătărie lângă plita fierbinte. Bucătăreasa Anița îi ospăta ca să poată cânta toată noaptea la zaiafetul ce urma să înceapă. Pregătise tipsii uriașe cu pilafuri aurii și cu din cele cu iaurt sau smântână. Altele, pline cu rasoluri de berbec și de oaie. Lacherdă și licurini. Sardele grecești înmuiate în uleiuri de Mitilene. Salamuri de India și măsline de Tassalia, negre precum ochii Zoiței, țiganca fugită în lume mai zilele trecute, cu un băiat din vecini.

   Brânzeturi odihnindu-se cuminți pe tăvi de porțelan. Plăcinte trupeșe precum Anița și dulcețuri de toate culorile. Spume și budinci din lapte cu ape de trandafiri, dulci și duioase precum mandolinele lăutarilor ce aveau să-și coboare acordurile în falduri albe cu irizări aurii întreaga noapte. Șerbeturi răcite între bucăți de zăpadă. Baclavale însiropate. Halva de Adrianopole. Anason de Chios și mastică de Corint. Vinuri din Țara Moldovei. Tacâmurile din majolică și porțelan alături de ceștile de cafea din argint bătute cu pietre prețioase. Ligheanele turcești aduse tocmai din Bosnia așteptau musafirii să își spele mâinile în ele, înainte de a se așeza în jurul suffrahului/ măsuță precum o tipsie uriașă, rotundă, din alamă în jurul căreia în secolul XVIII aveau obiceiul să se strângă boierii pentru a lua masa; încăpeau în jur de 7 sau 8 persoane la o asemenea masă. Pe sofalele joase din camera pentru musafiri se întindeau lascive atlazuri florentine terminate în tiv de hermină. Viforul în amurg sporea plăcerea dată de căldura casei.

   În odaia ei, Stanca se pregătea și ea pentru noaptea ce urma să cadă cu musafiri, muzici și mese bogat întinse. Părul împletit în cozi strânse în coroană. Conciul trandafiriu. Șalul albastru de Alep îi putea lumina tenul alb. Sau poate cel de Bursa i s-ar potrivi mai bine. Culoarea rodiei îi întuneca și mai mult ochii negri pentru care Comino ar fi dat foc la nevoie lumii întregi. Da, mai bine șalul de Bursa! În păr avea prins un trandafir din catifea lucrat la Veneția de o rudă a Mărgelarului. Mărgăritare la gât și blana de samur așezată la îndemână în caz că peste noapte vor ieși sub cerul iernii. Doi cai înhămați la sanie vor sta în așteptarea lor.
Parfumul vâscos cu aromă de iasomie din șipul colorat rămăsese deschis iar odaia rotea în dansuri amețitoare mireasma lui albă.

   Casa era în freamăt. Anul aproape încheiat. Precum anul în care am început să scriu acest roman, așezându-i împreună pe Mărgelarul Comino și pe prea iubita lui Stanca, în globul meu de sticlă. În buzunarul hainei Mărgelarului Comino stă ascunsă o bilă translucidă în care se pot observa –  dacă te uiți de aproape, cu atenție – foarte multe perechi de oameni rotindu-se asemenea dervișilor mevlevi. Oameni care își rememorează peste timp dragostea și o trăiesc repetând-o la nesfârșit.

   Dintre ei, cei mai aproape de ochii noștri sunt o femeie cu două cozi lungi, castanii, și ochii iscoditori și un bărbat care îi așază pe umeri un șal roșu. Prin bila translucidă plutesc foițe de aur. Fiecare foiță de aur este o poveste. Niciuna nu plutește la întâmplare.

 

Dana BANU s-a născut la 16 martie 1970, a debutat cu poezie în anul 1984, în revista Astra, este poet, prozator, călător literar și scenarist; de-a lungul timpului a publicat sub acest nume în nenumărate reviste și antologii din țară și din străinătate, tot cu acest nume de autor a semnat volumele de poezie: Poezii din țara lui Elian, 2007; Cântecul samovarelor, 2011; și lumea cinema paradis, 2013; Luna și Îmblânzitoarea de oameni, 2015; Cartea singurătății, 2017; Insomnii orientale, 2023; precum și volumele de proză: Orașul părăsit, 2000; Ferestre, 2021; O după-amiază cu Miller și Kerouac și alte povestiri, 2022; Lumea exotică a Salmei Metivet, 2024…