Într-o zi de primăvară a anului 1930, doi adolescenți treceau prin Gare de l’Est a Parisului, unul pe lângă celălalt. Băiatul venea din Bulgaria, de la Sofia, unde ajunsese din Rusia pentru a lua Simplonul Orient Express spre Paris, pe urmele prietenului său Vladimir. Nu își va întâlni însă prietenul care urmează să se sinucidă la Moscova, după aproximativ o lună de la momentul în care îl vedem pe tânăr coborând din tren și trecând grăbit prin Gara de Est. Va rămâne la Paris câțiva ani, până când Autoarea îi va face cunoștință cu Lișca și Iliaș. Îl va ajuta mult pe acesta din urmă să îl găsească pe Căpitanul Cyril, tatăl Lișcăi. Oamenii lui Iliaș vor lua calea Siberiei pentru a-l găsi și aduce în Franța pe Căpitan. Acesta va fi descoperit de Autoare undeva pe lângă Omsk, într-o casă din lemn pierdută printre copaci, zăpezi și o mulțime de țărani bețivi. Lungă frază, complicat destin!
Fata venise din România, de la București, pentru a se înscrie la cursurile facultății de litere. Era însoțită de un bărbat înalt și excesiv de sobru, care mergea cu un pas în urma ei. Atât despre ea. Ne vom feri să intrăm în intimitatea adolescentei prea mult. Îi avem agenda-jurnal violet. Însemnările pe care fata le face în carnetul ei cu coperte din catifea violet.
Cei doi tineri nu se cunosc și habar n-au că vor îmbătrâni împreună. Nici măcar nu se opresc să se cerceteze mulțimea călătorilor din jurul lor. Sunt unul pentru celălalt doar o față oarecare din mulțime. Istoria îi va ține mulți ani departe unul de celălalt chiar și după ce se vor cunoaște.
Timpul preferă să călătorească deocamdată în Orient Express-ul cel luxos și să bea șampanie Cristal. Cât o mai poate face, înainte ca forfota istoriei și eterna strădanie a oamenilor de a se ucide între ei, să oprească trenul din călătoria sa.
În carnetul său violet, înainte de a coborî în gara pariziană – luminată de o rază de soare ce râdea de ea, știind că peste câteva zeci de ani o va lumina la fel de matern ca astăzi – Lișca își notează doar atât: simt că astăzi se va întâmpla ceva neobișnuit. Până spre seară a stat în așteptare. Apoi a adormit tristă. Nu se întâmplase nimic. În timp ce își îmbrăca mantaua de călătorie, Haralambie fu cuprins de fiorul unui presentiment ciudat. Un fel de teamă încolțea în el. Coborî din tren cu atenție. Urma să se întâmple ceva straniu. Neapărat se va întâmpla!
Spre seară adormi mirat de presentimentul avut întreaga zi.
*
În timp de treceau unul pe lângă celălalt pentru prima dată în viața lor, destinul își țesea rețeaua lui fină cuprinzându-le viitorul. Și nu doar viitorul lor. Gavroșul care vindea ziare pe peron își pierdu un nasture de la surtucul albastru. Începu să îl caute îndelung. Din cauza acelui nasture pierdut avea să întârzie acasă, la cină. În seara aceea casa băiatului a luat foc. Ușa de la ieșire era blocată. Ferestrele aveau zăbrele din fier. Niciunul dintre ai lui nu a reușit să iasă afară și să se salveze. Dacă nu și-ar fi pierdut nasturele, gavroșul nostru ar fi ajuns la timp la cină. Cât să fie și el prins în incendiu. Bătrâna care vindea mănuși din dantelă strănută. Domnișoara care se afla în fața ei mângâind o pereche de mănuși transparente, roșii, tresări. Câteva zile mai târziu avea să se îmbolnăvească. Boala s-a agravat galopant. Tânăra a murit după câteva luni de agonie. Doi ani mai târziu, părinții fetei, înnebuniți de durere, l-au descoperit într-un cămin de copii pe gavroșul care vindea ziare la Gara de Est. L-au înfiat. Haralambie îi va preda cursuri de modelaj în lut. Lișca se va împrieteni cu el în timp ce, alergând să ajungă în Monceau la întâlnirea cu colegele ei, se va izbi de puști, undeva la intersecția bulevardului de Courcelles, Rue de Prony și Rue Georges Berge de astăzi.
Gavroșul o înjură românește, în limba părinților săi care au pierit în incendiul despre care povesteam. Acesta fu începutul unei lungi prietenii. Iată pânza destinului personajelor, descrisă în grabă de Autoare. Cât despre senzația de straniu și presentimentele trăite concomitent de ambele personaje, uneori tresărim iar presimțirile noastre ne spun că se întâmplă ceva în jurul nostru sau chiar cu noi. Presimțirile noastre sunt adevărate. Destinul își țese pânza de păianjen iar adâncul din noi tresare bănuindu-i atingerea.
Cei doi s-au presimțit în ziua aceea. Au trecut unul pe lângă celălalt dar Autoarea nu i-a lăsat să se cunoască.
Deocamdată.
*
E plin de viață Bucureștiul Lișcăi. Iliaș bombăne supărat și se lasă târât de fată prin tot orașul. Prin parcuri, cinematografe, terase, cafenele și restaurante. Lișca i-a tot spus să rămână acasă dar Iliaș o însoțește precum o umbră, peste tot. Căpitanul Cyril i-o lăsase în grijă. Fata devenise frumoasă și aproape femeie iar Bucureștiul nu e Brăila, unde pe Lișca o știau și o iubeau toți, de la cuțitarii mahalalelor și hamalii din port, până la doamnele și domnișoarele parfumate din societatea muzicală Lyra.
Aveau să plece în curând spre Paris unde Lișca va urma cursurile facultății de litere. Fata era însă mai entuziasmată de călătoria cu Orient-Express-ul decât de Paris și de viitoarea ei școală. Iubea cu pasiune drumurile. Indiferent unde mergea, faptul că se afla în călătorie însemna pentru ea viața adevărată. Crescuse sălbatică, singură, doar cu umbra protectoare a lui Iliaș cel care nu îi impunea nimic. O ferea doar de pericole, în rest o lăsa liberă, să descopere singură totul. Mai călătorise cu Orient-Express-ul de vreo două ori, spre Constantinopol, cu vreo patru ani în urmă. Nu descoperise niciun spion în tren deși intrase prin toate vagoanele și cercetase cu atenție fețele călătorilor. Gazetele vuiau despre spionii din tren iar imaginația Lișcăi o luase razna. Fără să știe însă, a călătorit atunci în Orient Express, alături de Agatha Mary Clarissa Christie, o femeie care fugea de o căsătorie eșuată, spre Constantinopolul devenit între timp Istanbul. Fețele de masă alb-strălucitoare pe care paharele de cristal cu vinuri rubinii sau topaz le luminau. Decantoarele cu apă limpede și pură și sticlele de șampanie scumpă, Cristal, înșirate prin vagonul-restaurant. Mâncărurile rafinate din meniul cu doisprezece feluri, servite cu argintărie fină. Lambriurile din lemn, pictate cu flori elegante. Scaunele moi îmbrăcate în piele spaniolă de Cordoba. Marmura italiană și panourile din sticlă Lalique, tapiseriile Gobelins, perdelele grele din catifea de Genova. Totul era pentru Lișca un decor de poveste. Trenul era de altfel o legendă încă de la prima lui plecare din Paris. Decorat în stilurile Art Nouveau și Art Deco, traversând cărțile scriitorilor lumii și visele celor care nu au putut să călătorească vreodată cu el. Un bilet de la București spre Paris costa, în banii de azi, cam 1700 de euro. Un francez cu venit mediu lucra câteva luni bune pentru o asemenea sumă. Imperiul Otoman căzuse, Orientul Mijlociu era divizat, Orient-Express-ul nu înceta să străbată țările. Desființa frontierele și își purta luxul rafinat prin gările lumii fără să-i pese.
(fragment din romanul în lucru ,,Ultimii ani”)
Dana Banu s-a născut la 16 martie 1970 în Târgu-Mureș, a debutat cu poezie în anul 1984 în revista Astra, trăiește la Paris; de-a lungul timpului a publicat în nenumărate reviste și antologii din țară și din străinătate, a semnat cu acest nume de autor volumele de poezie: Poezii din țara lui Elian, 2007; Cântecul samovarelor, 2011; și lumea cinema paradis, 2013; Luna și Îmblânzitoarea de oameni, 2015; Cartea singurătății, 2017; Insomnii orientale, 2023; tot cu acest nume a semnat și volumele de proză: Orașul părăsit, 2000; Ferestre, 2021; O după-amiază cu Miller și Kerouac și alte povestiri, 2022; Lumea exotică a Salmei Metivet, 2024.
Facebook
WhatsApp
TikTok
