POVESTIRI DE DUMINICĂ – Dana BANU – O dimineață stranie

Fanny Lebel în Place du Tertre

 

   Fanny Lebel trecea pe lângă Le Mansart cu pelerina ei roșie de ploaie și pantofii negri de lac strălucind prin aerul umed. A traversat grăbită cele două treceri de pietoni din fața cafenelei, la intersecție. Clădirile albe cu ferestre prelungi și balcoane mici din fier forjat o priveau curioase. Voiau să vadă unde merge tânăra atât de grăbită.

   Fata s-a oprit o secundă la Moulin Rouge să privească afișele colorate. Un cuplu de turiști au împins-o grăbiți, ca să poată fotografia. Fanny Lebel a trecut mai departe. Un zâmbet i-a luminat fața când a ajuns în dreptul restaurantului Boulome. Și-a amintit de tavanul din interior acoperit cu viță-de-vie, de bufetul grandios cu autoservire din care putea mânca orice și oricât. De supa gazpacho din care Olivier obișnuia să mănânce cantități uriașe.

   Fanny Lebel își ridică gulerul pelerinei și trecu mai departe străbătută parcă de un fior rece. Olivier era acum doar o amintire. Din el nu au mai rămas decât câteva momente ce luminau parcă, precum fructele verii într-un coș, înveselind un peisaj interior populat cu ierni aprige și toamne ploioase.

   Fanny Lebel a fost toată viața ei un om nefericit. Atât de nefericit încât își iubea cu ardoarea tristețea. Dacă lucrurile începeau să meargă bine pentru ea, dacă avea noroc, câștiga sau primea ceva care ar fi putut-o face fericită, fata aproape o lua la fugă, speriată.

   Îi plăceau bărbații cu părul lung, apa parfumată, mătasea, sexul la prima oră a dimineții și cărțile lui Amin Maalouf. Îi plăcea mult și lumina auriu-sclipitoare a amiezilor de vară. Atunci, o melancolie suavă și aparte punea stăpânire pe ea și fata devenea prizoniera unor reverii care o încântau de-a dreptul. Ar fi trăit în interiorul lor pentru totdeauna.

   Fanny Lebel traversa în dimineața cea stranie Place du Tertre privind spre pictorii care începeau să își așeze șevaletele în așteptarea clienților. A privit o secundă, în fugă, și spre Sacre Coeur. A rezistat tentației de a intra în La Ronsard pentru a-și comanda o vafă cu mult zahăr pudră. Și-a amintit cât de proastă e servirea, cât de nepoliticoși chelnerii sătui de hoardele de turiști cu 1001 de aere, pe care trebuiau să îi servească zilnic.

   Dimineața era stranie și era pentru Fanny Lebel acoperită de amintirea lui Olivier. Tristețea suferinței, a durerii care o încerca, îi provoca fetei plăcere. Își putea aminti momentele fericite petrecute alături de bărbat fără să tresară. Și asta pentru că pe fundal se întindea precum o ceață densă tristețea de a nu mai fi împreună.

   L-a părăsit pe Olivier convinsă că totul era prea mult pentru ea. Prea multă fericire. Prea multă liniște. Prea multă iubire. Omul a rămas privind-o cum pleacă fără să înțeleagă nimic. Se întâmpla chiar în Place du Tertre. În mijlocul unei aglomerații infernale. Printre tarabele cu tablouri și mărunțișuri expuse. Printre mesele mici acoperite cu fețe de masă albe sau roșii în carouri.

   Pe lângă Carette, un pictor oarecare, cu priviri iuți și viclene, le-a făcut un portret. În timp ce Olivier scotea banii din portofel, pictorul i-a oferit fetei portretul. Atunci, exact în acel moment, în timp ce privea portretul, a înțeles că e prea mult pentru ea. Era doar o fată nefericită. Portretul ei și al unui bărbat îndrăgostit de ea era prea mult. S-a întors spre Olivier, i-a pus portretul în brațe și i-a spus că s-a terminat. Apoi i-a întors spatele și a plecat singură prin mulțime. Olivier a rămas acolo privind în urma ei.

   – E nebună! i-a spus pictorul

   – De aceea o iubesc, i-a răspuns Olivier.

   În dimineața aceea când trecea prin Place du Tertre, amintirea lui Olivier plutea precum o batistă albă peste dalele din piatră cubică, peste cerul acoperit de nori de ploaie, peste copacii care înconjurau piața și peste trecătorii în marea lor majoritate turiști.

Fanny Lebel era tristă și se simțea foarte bine așa.

    Dana Banu s-a născut la 16 martie 1970 în Târgu-Mureș, a debutat cu poezie în anul 1984 în revista Astra, trăiește la Paris; de-a lungul timpului a publicat în nenumărate reviste și antologii din țară și din străinătate, a semnat cu acest nume de autor volumele de poezie: Poezii din țara lui Elian, 2007; Cântecul samovarelor, 2011; și lumea cinema paradis, 2013; Luna și Îmblânzitoarea de oameni, 2015; Cartea singurătății, 2017; Insomnii orientale, 2023;

tot cu acest nume a semnat și volumele de proză: Orașul părăsit, 2000; Ferestre, 2021; O după-amiază cu Miller și Kerouac și alte povestiri, 2022; Lumea exotică a Salmei Metivet, 2024.