POVESTIRI DE DUMINICĂ – Dana BANU – O dimineață stranie

Melanie Tournier trecând prin Place de la Madeleine

   Ușuratica Melanie făcea slalom printre trecătorii din Place de la Madeleine. Piatra cubică gri a străzii îi amintea într-un fel destul de abrupt de faptul că dimineața se trezise fără vreun chef de muncă, obosită deja, cu cearcăne violet și cu ideea fixă că urma să i se întâmple ceva straniu cât de curând. Un băiat cu pantaloni de un roșu închis vorbea tare la telefon. O asiatică durdulie filma clădirile și oamenii. Melanie Tournier se simțea urâtă și neîngrijită. De fapt se simțea astfel mereu, după divorț. Nopțile lăsate deja în urmă, nopți care nu se vor mai întoarce vreodată la ea. Nopți pierdute definitiv. Pe atunci i se părea că e o adevărată regină, la brațul lui Michel, făcând amândoi eternele lor tururi ale barurilor, tururi care începeau mereu cu barul Hemingway de la Ritz. Un bar select și exclusivist. Doar pentru membri.

   Michel era bogat, era frumos, era puternic. Ea era soția și camarada lui Michel. Și în ochii lumii și în ochii ei. Nimic mai mult. Dar pe atunci încă nu își dădea seama. Privind la pozele uriașe ale lui Hemingway, care decorau pereții, și la chelnerii în sacouri albe, i se părea că lumea e doar un mic accesoriu al ei, pe care îl putea pune oricând în poșetă sau arunca la gunoi odată cu fiecare zi a vieții ei fără Michel. Cu ochii mijiți într-un zâmbet ce părea mai mult de protocol, Papa Hem privea de pe pereți, din fotografiile acelea alb-negru și sepia, bețivii cu clasă care turnau în ei cocktailuri după cocktailuri crezând că simpla lor prezență în bar îi ridică deasupra celorlalți muritori de rând cel puțin cu 10000 de metri.

   Melanie se simțea stânjenită și ieșea câteva minute în Vendôme să ia aer și să privească îndepărtatul și inaccesibilul cer al nopții. Se întorcea apoi în bar, se așeza într-un fotoliu din piele și, la lumina aceea slabă, în penumbră, i se părea din nou că e frumoasă și puternică. Redevenea sigură pe ea. În timp ce Michel discuta afaceri, micuța Melanie dădea peste cap cocktailuri peste cocktailuri. Cantități mici în fiecare pahar de cristal. Amestecuri ciudate și nume sonore. Învârtea meniul în mâini. Îl citea și râdea de una singură. Incredibile snacksuri la reducere: 4 mini burgăre Hem la doar 18 euro, alături de cocktailul preferat. Melanie prefera cocktailurile cu șampanie, o amețeau pe loc și îi creau o stare de euforie tare plăcută și extrem de dureroasă a doua zi când se trezea mahmură. Merita însă efortul. Îi plăcea să citească din meniul tip ziar vintage, ingredientele cocktailurilor.

   Cică Papa Hem spusese cândva, nu era precizat în meniu unde și când: „Dacă aș avea bani, cel mai potrivit mod de a-i cheltui ar fi pe șampanie, desigur.” Ce contează când a spus și unde?! La fel ca în social media virtuală, o mulțime de citate mai mult sau mai puțin prostești sunt puse pe seama unor figuri cunoscute. De parcă oamenii ăia ar debita tâmpenii cu valoare generalizantă pe wc, în pat, în timp ce mănâncă sau fac sex. Nevoia oamenilor de a minimaliza totul și de a transforma lumea într-o jucărie de pluș personală. Chipurile așa se relaxează ei. Melanie privea sticlele colorate din bar: vermuturi, porto, armagnac alb, coniac de smochine, ginuri, rom alb, shōchū, cachaça, arrack, tequila, absint. Cocktailuri pentru diverse semne zodiacale. Ea era născută în Pești deci ăștia îi recomandau un cocktail numit Visătorul, făcut din absint, salvie, lamaie, cremă de migdale albe și verbină.

   Gustul era infect dar îi plăceau ingredientele. Mai mult decât alcoolurile, Melaniei îi plăceau componentele. Își comanda diverse băuturi mai mult pentru a descoperi gustul și aromele unor ingrediente ce i se păreau magice de-a dreptul: lemn de santal, piper jamaican, prunișoare, trufe, gențiană, cacao albă, lavandă, rodie, ambră, trandafir de Damasc, bergamotă, neroli, cardamom, semințe de pin, flori de soc, ylang-ylang, sare neagră, boabe de piper roz și câte și mai câte. Toate o făceau să amețească încă înainte de a gusta din cocktailuri. Își punea pe fundal propria ei muzică imaginară și i se părea că devine o culoare schimbătoare. Când roșie, când oranj, când verde, albastră sau violet. Un curcubeu de senzații. Se simțea decadentă, voluptuoasă și seducătoare precum Venus. I se părea că e un călător prin magicele ținuturi îndepărtate ale fachirilor. Prin Indiile maharajahilor și prin grădini englezești cu gazonul tuns periuță prin care părea că e mereu primăvară de un verde crud. Devenea o călătoare în derivă pe mările și oceanele lumii. Își simțea trupul îmbibat cu miresme. Călătorea de la Okinawa până în Patagonia. Pornea într-o odisee colorată și plină de parfum. Se învârtea într-un carusel de culori și alcooluri. I se părea că e una dintre măștile carnavalurilor venețiene sau a celor din Mexico City. Noaptea se desfăcea în bucăți mici de portocală roșie, de sangria, de carnaval și de samba.

   Și toate acestea la o masă oarecare, într-un bar prea scump, la o masă din lemn cu fotolii din piele. În timp ce Michel al ei discuta dspre afaceri cu tot felul de plictisitori urâți. Melanie trecea la cocktailurile fără alcool, partea a doua a micului ei party neștiut de nimeni în afară de ea. Nu de alta dar noaptea era lungă iar barurile prin care urmau să treacă nu erau deloc puține. Aici la Ritz erau pentru afacerile lui Michel deci Melanie putea să își permită să își rupă capul abia spre dimineață, când ajungeau prin vreun bar cu muzică blues și băuturi populare. În timp ce își bea obișnuitul ei cocktail floral, fără alcool, din Trandafir de Damasc, hibiscus, mușcată, propolis și miere din flori de litchi, Melanie se simțea diafană. O anume feminitate de satin pe care o purta precum purta pardesiul înflorat și elegant, cadou de ziua ei de la soacră-sa. Când Michel termina discuțiile, mergeau mai departe, de obicei în Concorde, la Budha Bar. Acolo, în decorul ăla cinematografic, cu mobilier din mahon lăcuit, țesături din mătase, picturi murale strălucitoare și mozaicuri portugheze, mâncau pește somon cu paste și unt mandarin sau creveți roz cu tot felul de găluști. Se odihneau un moment și plecau mai departe.

   Ajungeau apoi la pas, prin rue de la Paix, unde luau la rând toate barurile micuțe din zonă. Baruri ce dădeau în Jardin des Tuileries sau frumoasele baruri din Rue Saint-Honoré. Toate erau ale lor. Spre ora 2 a dimineții când se închideau cam toate, se întorceau obosiți acasă. Dormeau ziua întreagă și noaptea o luau de la capăt. A trecut astfel primul lor an și Melanie a obosit. Nu mai rezista la alcool. După un cocktail era sub masă. Nici vorbă de caruselul ei cel vechi și magic. Îl privea deja pe Michel ca pe un tip oarecare, banal, cu bani de acasă și de un monstruos egoism. L-a lăsat cu banii lui cu tot și a divorțat. Nu îl mai iubea. Era acum o femeie săracă și îmbătrânită prematur. Locuia într-o chirie la mansardă, într-o cameră cât o cutie de chibrituri. Încă de la prima oră a zilei purta ochelari negri uriași care îi acopereau întreaga față creponată din cauza exceselor alcoolice din trecut. Se ascundea de oameni, de ea, de orice urmă de viață. Dacă scurta căsătorie cu Michel fusese o lungă beție, viața de după divorț era o continuă mahmureală.

   În dimineața aceea, în Place de la Madeleine a coborât din carusel. A privit scurt spre pantalonii cei roșii ai băiatului care vorbea tare la telefon, spre asiatica durdulie care filma totul în loc să își trăiască momentul ei de turistă, spre piatra cubică gri a străzii. A scos din geanta uriașă pe care o purta petrecută peste umeri o sticlă de apă. A băut cu sete apoi și-a dat jos ochelarii de soare cei negri. Era din nou liberă, fericită, vie și sănătoasă. Viața ei urma să înceapă din nou. Și astfel a trecut dimineața cea straniei a Melaniei Tournier.

 

Dana BANU   a  debutat cu poezie în anul 1984 în revista Astra, trăiește la Paris, a publicat în nenumărate reviste și antologii din țară și din străinătate, a semnat volumele de poezie „Poezii din țara lui Elian”- 2007; „Cântecul samovarelor” – 2011; „și lumea cinema paradis” – 2013; „Luna și Îmblânzitoarea de oameni” – 2015; „Cartea singurătății” – 2017; „Insomnii orientale” – 2023; și volumele de proză scurtă: „Orașul părăsit,” – 2000;„ Ferestre” – 2021; „O după-amiază cu Miller și Kerouac și alte povestiri” – 2022…