kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

POVESTIRI DE DUMINICĂ – Dana BANU – Memet din Bazarul egiptean

   Povestea lui Memet din Bazarul egiptean începe în fața unei carafe cu vin tămâios, așezată pe masă într-o tavernă din Buhara. Acela a fost momentul în care tatăl său a hotărât să vândă tot și să se mute la Istanbul, în casa părinților nevestei sale. Femeia era însărcinată. Socrii lui din Istanbul erau oameni bogați, cu prăvălie în Bazarul egiptean și îl puteau deci ajuta să își facă un rost mai bun pe lume și să pună pe masa copilului său o pâine mai albă.

   Memet e negustor de mătăsuri, seturi de cești pentru cafea, santal de India, porțelan de China, fistic din Iran, smirnă din Somalia și tot felul de mici și strălucitoare suveniruri. S-a născut pe drum. Pe Drumul Mătăsii, cum îi place lui să spună. Părinții săi au lăsat deci în urmă Buhara cea plină cu moschei și medrese. Fiul turcoaicei Çiçek din Istanbul și al uzbecului Davron a crescut și a rămas să trăiască la Istanbul. A descoperit lumea Bazarului egiptean. A crescut practic în prăvălia familiei. Prăvălie care a devenit parte din viața sa.

   Cel mai vechi din neamul său, despre care Memet a aflat, e un negustor arab care pe vremea lui, considerată astăzi străveche, transporta stofe, mătăsuri, pietre prețioase, fructe uscate, mirodenii și fildeș de la granița Kîrgîzstanului cu China, până hăt departe, la poalele muntelui Khan Tengri. Negustorul arab își căra mărfurile pe cămile și dromaderi. Ochii lui au văzut munții Pamir dar și deșertul Gobi. Acra și Veneția. Țări, deșerturi, munți, oameni de toate soiurile. Toate și toți au trecut prin lumina ochilor negustorului din vremea cea străveche.

   Prin 2018, Memet și-a pus în cap să străbată Drumul Mătăsii asemenea strămoșului său. A făcut-o. Când s-a întors la Istanbul, i-a spus mamei sale bătrâne doar atât: lumea asta e mare și tare frumoasă, mamă. Nu a povestit nimănui cum a decurs drumul. Nu are povești pentru nimeni, despre ce i s-a întâmplat în lunga sa călătorie. Tăcerile lui Memet împodobesc boltele arcuite ale Bazarului egiptean cu sori mici și luni colorate în cele mai fabuloase culori. Ochii lui strălucesc puternic și spun însă povești despre cât de puternică e lumea interioară a bărbatului.

   Memet e un bărbat frumos și tăcut. Un exotism care face turistele să se învârtă în jurul lui precum niște titirezi. Guralive și colorate, par niște șiraguri de mărgele pe care tânărul Memet și le-ar putea pune ușor la gât ca să se împodobească. Nu vrea. Memet e departe de ele. Le face însă să cumpere o mulțime de lucruri de care evident femeile nu au nevoie și despre care nu știu nimic și nici nu caută să afle. Cel mai mult îi place să stea în fața prăvăliei sale din Bazar la o masă pentru pitici și să urmărească du-te-vino-ul vizitatorilor, sorbind dintr-un păhăruț-lalea, ceai turcesc roșu ca sângele. Ceai cules de pe coastele estice ale Mării Negre, din jurul orașului Rize și de la granița cu Georgia, până prin Trabzon.

   Memet e unul dintre acei oameni cu inimă curată și față blândă. Mi-l imaginez prin zăpada și frigul de pe muntele Pamir – ,,acoperișul lumii”. E un deschizător de drum. Cel care merge înainte și stabilește ritmul. Iată un tip puternic, mi-am spus acum câțiva ani când l-am cunoscut în Bazar. Eram împreună cu Omer și voiam să cumpăr pentru ai mei de la Paris mici suveniruri. Încă nu vorbeam turca fluent și pentru început comunicarea dintre noi a fost una simplă și nonverbală. Gesturi și priviri.

   Ne-am măsurat unul pe celălalt și am înțeles că suntem făcuți cumva din același aluat chiar dacă avem temperamente și vieți atât de diferite. De atunci trec pe la Memet prin bazar de fiecare dată când ajung la Istanbul. Turca mea s-a îmbunătățit mult între timp. Ne putem înțelege fără translator. În anii trecuți, Onisim, Kemal sau Omer traduceau. Acum vorbim singuri. Oamenii călători au limbajul nonverbal extrem de dezvoltat. Spre deosebire de turiștii care intră în lumile prin care trec, strict de suprafață – vizitează anumite locuri comune indicate de ghizii turistici și sunt de cele mai multe ori doar niște fotografi amatori pentru lauda lor de sine pe rețelele sociale -, călătorul intră în contact cu lumea din spatele marilor hoteluri, a obiectivelor turistice oficiale.

   Lumea înseamnă înainte de toate oameni. Clădirile, marile piețe și scuaruri, marile sau micile magazine, restaurantele, tavernele și locantele cu mirosuri îmbietoare de mâncăruri locale, monumentele și podurile sunt toate făcute de oameni. Apropiindu-te de oamenii locurilor prin care treci afli mult mai mult decât dacă privești și fotografiezi obiectivele turistice indicate de ghizi și de diverse site-uri ale agențiilor de turism. Pentru a te apropia de oamenii unor țări diferite de țara în care te-ai născut și a cărei limbă o vorbești, trebuie să lași la o parte preconcepțiile pe care mass-media ți le-a băgat în cap fără să îți dai seama. Nu, lumea oamenilor nu e formată din guverne, oameni politici, armate, ideologii și alte asemenea aiureli.

   Lumea adevărată, lumea aceea esențială care face omenirea să meargă mai departe, de secole, este a omului care te privește în ochi și îți spune bună ziua fără să te judece după cum ești îmbrăcat și ce culoare a pielii ai. Pe cine iubești sau cu cine doar ți-o tragi. Câți bani ai în portofel și câți în contul din bancă. Câtă școală ai. Câte cărți citite. Unde lucrezi și din ce gașcă faci parte. Oamenii care nu îi judecă și clasifică pe ceilalți la prima vedere sunt însă foarte puțini. Majoritatea încearcă să se însoțească în viață cu cei asemenea lor sau mai puternici dar care i-ar putea ajuta în ascensiunea lor socială. Așa s-a ajuns la faptul că mass media și rețelele sociale sunt pline de stupizi care nu te învață nimic dar au milioane de urmăritori. Persoanele publice – mai ales oamenii politici – sunt un dezastru peste tot. Indiferent de tabere sunt toți o apă și un pământ. Își dau mâna în spatele dezastrelor râzând de credulii cărora le sapă groapa și pe care nu dau nici doi bani.

   De partea cealaltă se află anonimii, oamenii tăcuți, modești și simpli, care trec pe străzile lumii salutându-se între ei. Recunoscându-se. Repet, oamenii aceștia fac lumea să meargă înainte și să își păstreze esența nemuritoare. Memet din Bazarul egiptean este unul dintre acei oameni. Eu încă nu am învățat să îmi țin în frâu sălbăticia și orgoliul. Nici nu știu dacă voi putea vreodată. Sunt mult prea iute. Odihna mea e drumul. Sângele meu e învolburat. Simt că nu mai am timp. La peste 50 de ani, tot ce vreau este să scriu, să iubesc, să văd lumea și să îi cunosc oamenii adevărați. Nu mai am timp de oameni dubioși care nu fac nici doi pași afară din bolgia lor de prejudecăți. Dar portretul acesta e al negustorului Memet din Bazarul egiptean, nu al meu. Încă un mare defect – deși unii dintre cititorii mei spun că e o calitate – stilul meu mult prea personal, intimismul exagerat. Iubesc să scriu. De aceea. De altfel tot ce fac, fac cu pasiune. Altfel renunț fără să stau pe gânduri.

   Memet este chiar opusul meu. Un om care stă pe gânduri. Un om al răbdării. Un tăcut care devine extrem de plăcut atunci când își prezintă marfa. Rămâi efectiv cu gura căscată. Omul acesta care se trage din negustorul arab de acum câteva sute de ani, este cu adevărat o poveste. O voce bărbătească ușor răgușită de o sonoritate extrem de plăcută. Gesturi largi și mângâietoare precum Bosforul în diminețile senine de primăvară sau de vară. O politețe orientală cu parfum arab dens. Ochii scăpărând sub bolta bazarului egiptean. Aceasta e doar o notă, cât să nu uit ideea. Într-o zi – cine știe când – mă voi întoarce la ea și voi scrie o povestire orientală care îi va avea în centru pe Memet și pe negustorul arab de pe Drumul Mătăsii, care a fost strămoșul lui.

   Poveștile celor doi se vor întâmpla în paralel. La final se vor întâlni. Încă nu știu cum, dar timpul va fi cel care îmi va spune. Singurul loc în care nu mă grăbesc e în fața notebookului meu cel roșu, atunci când scriu încercând să duc la bun sfârșit o poveste. Mă opresc și o aștept să vină la mine. Și ea vine întotdeauna. De parcă știe că sunt acolo și trăiesc în așteptarea ei. La timpul potrivit ne vom reîntâlni toți patru. Cum cine?! Eu, tu, Memet și strămoșul său, negustorul arab de pe Drumul Mătăsii.

Dana BANU s-a născut la 16 martie 1970, a debutat cu poezie în anul 1984, în revista Astra, este poet, prozator, călător literar și scenarist; de-a lungul timpului a publicat sub acest nume în nenumărate reviste și antologii din țară și din străinătate, tot cu acest nume de autor a semnat volumele de poezie: Poezii din țara lui Elian, 2007; Cântecul samovarelor, 2011; și lumea cinema paradis, 2013; Luna și Îmblânzitoarea de oameni, 2015; Cartea singurătății, 2017; Insomnii orientale, 2023; precum și volumele de proză: Orașul părăsit, 2000; Ferestre, 2021; O după-amiază cu Miller și Kerouac și alte povestiri, 2022; Lumea exotică a Salmei Metivet, 2024…

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media