POVESTIRI DE DUMINICĂ – Dana BANU – Livezi

Livada de cireși amari

 

1. Intro

 

Pe malul râului Vltava ar fi vrut să fie. Acasă în Praga. Sau poate undeva la ieșirea din oraș, în livada de cireși amari a unchiului ei Miloslav. Katerina voia să fie acasă printre ai ei. Să mănânce înghețată de banane și căpșuni sau prăjitură cu frișcă și zmeură la Choco Cafe, sub tavanul arcuit al cofetăriei, la vreuna din mesele mici și albe din interior. Să se plimbe cu prietenii prin pasajele orașului și să se lase mângâiată de lumina care se filtrează prin luminatoarele din vitralii.

Katerinei i-ar fi plăcută să alerge râzând printre cireșii în floare sau încărcați de roade din livada lui Miloslav. Să fie primăvară și vară, toamnă și iarnă să fie, într-o singură imagine care să o cuprindă întreagă și adevărată așa cum doar ea, Katerina, se cunoștea. Nimeni altcineva. Doar ea se cunoștea cu adevărat. Ea și cireșii amari din livada ce a văzut-o de-a lungul anilor crescând, devenind o fetiță cu părul auriu explodând în bucle angelice. Apoi o puberă cu breton și pantofi cu baretă peste ciorapii lungi și albi.

O tânără în cele din urmă, proaspăt ieșită din adolescență, cu miros de scorțișoară și miere pe trupul acoperit de umbrele frunzelor copacilor din livadă. Gata să plece să cunoască și să cucerească lumea. Mereu însă întorcându-se acasă în orașul ei de pe malul Vlatvei, printre cireșii amari ai livezii unchiului său. Poate de aceea când Alain i-a spus că e o femeie precum o cireașă amară s-a îndrăgostit imediat de el și s-a hotărât să îl ducă pe malul Vltavei, în Praga, la ea acasă. În livada de cireși amari a unchiului ei Miloslav. Alain a râs când tânăra femeie l-a luat de mână și i-a spus să vină cu ea. Dar era vară și erau în vacanță și o călătorie cu trenul de 8 ore de la Paris la Praga nu i se părea lui Alain prea complicată.

 

Au luat intercity-ul express dimineața devreme, pe la 7. După 8 ore coborau în gară la Praga. Un oraș pe care Alain nu îl mai văzuse până atunci.

În jurul lui, oamenii vorbeau repede și tare, într-o limbă ce i se părea de-a dreptul extraterestră. Oameni și trenuri. Voci. Întâlniri. Despărțiri. Bagaje. Vară și din nou trenuri. Metal argintiu și tavan roșu cu spoturi de lumini aranjate în cercuri încastrare în tavan. Indicatoare de un albastru fosforescent. Scări rulante.

 

Oameni grăbiți. Oameni în așteptare. Gară peste tot și Alain a intrat în lumea aceea nouă pentru el de parcă ar fi intrat în apa turcoaz, răcoroasă, a unui ocean nou pe care nu îl nu mai văzuse până acum.

Au urcat cu scara rulantă care i-a dus la suprafață, la intrare. Acolo au intrat într-o sală rondă cu aer vechi și nou în același timp, vopsită în cafeniu și albastru deschis, cu statuete care priveau în jos spre călătorii ieșiți la lumină.

Buticuri răsfirate peste tot. Magazine mai mari sau mai mici. Billa. Cofetăria Leonidas. Cafenele. Mici librării. Exchange-uri. ATM-uri și bănci. Mici cabine pentru fotografii. Și-au făcut câteva poze și au plecat mai departe. Chipurile lor bronzate și tinere din fotografiile acelea le-au readus aminte că sunt tineri și că se iubesc. Și că viața poate fi uneori teribil de frumoasă.

În fața gării îi aștepta unchiul Miloslav. Alain l-a privit o secundă și s-a hotărât imediat că îl place. Omul era un roșcat uriaș, cu ochi senini și cu o blândețe bine așezată pe chipul care aduna oamenii în jurul lui imediat.

Miloslav era unul dintre acei oameni ai lumii care inspiră încredere și luminează locul pe oriunde trec. Nici măcar nu trebuie să vorbească sau să gesticuleze. Sunt oameni ce radiază pur și simplu. Interiorul lor pare o sală uriașă decorată cu vitralii și gânduri bune. Cu surâsuri și întâmplări cu happy end.

Unul dintre acei oameni cu vieți rotunde și sufletul ca pâinea caldă. Detestați de mizantropi în general și iubiți de oamenii simpli. Iar Alain era ceea ce se cheamă un om simplu. Pentru el lucrurile nu erau deloc complicate. Cel puțin în vara aceea. Iubea o femeie frumoasă. Îi plăcea unchiul ei. Era curios să vadă orașul în care nu mai fusese niciodată. Atât. Nimic mai mult. Un început promițător.

Praga i-a primit protectoare. Peste câteva zile vor ajunge și la marginea ei în pădurea de cireși amari. Toate la rândul lor însă. Pentru astăzi atât. Zilele viitoare vom colinda Praga împreună cu cei doi și ne vom bucura de tot ce personajele noastre vor vedea și vor trăi.

 

 

Dana Banu s-a născut la 16 martie 1970 în Târgu-Mureș, a debutat cu poezie în anul 1984 în revista Astra, trăiește la Paris; de-a lungul timpului a publicat în nenumărate reviste și antologii din țară și din străinătate, a semnat cu acest nume de autor volumele de poezie: Poezii din țara lui Elian, 2007; Cântecul samovarelor, 2011; și lumea cinema paradis, 2013; Luna și Îmblânzitoarea de oameni, 2015; Cartea singurătății, 2017; Insomnii orientale, 2023; tot cu acest nume a semnat și volumele de proză: Orașul părăsit, 2000; Ferestre, 2021; O după-amiază cu Miller și Kerouac și alte povestiri, 2022; Lumea exotică a Salmei Metivet, 2024.