POVESTIRI DE DUMINICĂ – Dana BANU – Livezi

Livada de rodii

2. Baba Saskia și rodiile

   Când bătrâna sârboaică Saskia din Istanbul gătește dulcețuri, melasă, prăjituri și tot felul de siropuri din rodie, e pentru mine un moment aproape sărbătoresc. O privesc fascinată minute în șir. Nu ar lăsa pe nimeni altcineva în bucătăria ei și nu s-ar lăsa pentru nimic în lume privită de alții când pregătește conserve pentru iarnă sau diverse deserturi.

   Pe mine însă, Baba Saskia mă acceptă pentru că sunt prietenă cu sârbul de Pavle al ei. Și mai ales pentru că am grijă de el – când e acasă la Paris și nu se vântură prin lume – ca să nu fie singur și să mănânce cum trebuie. Vorba vine!

   Dacă ar ști biata bătrână că de obicei mă năpustesc precum o vijelie peste Pavle de fiecare dată când merg în vizită la el. Ba mai mult de atât, îl anunț cu o zi sau două înainte, ca să aibă timp omul să îmi gătească tot felul de mâncăruri sârbești de la el de acasă. Ha! I-am făcut totuși odată o mămăligă după ce am căutat rețeta pe net. Nu zic nu!

   Cât despre singurătate, de atâtea ori a trebuit să mă ia Onisim al meu pe sus – eu protestând și făcând scandal că vreau să aranjez pietrele din Atelierul lui Pavle, spre groaza de nedescris a bietului om – încât cred că altul în locul lui ar lua-o la goană când m-ar vedea apărând. Exagerez desigur. Însă nu prea mult. ,,Pietrarul” de Pavle îmi e martor.

   E bine însă că bătrâna Saskia nu știe despre toate acestea. Pavle mă iubește deci și-a ținut gura. Poate că bătrâna mă crede vreo gospodină în căutare de inspirație pentru când se întoarce acasă

în bucătăria ei. Bătrâna are mâinile butucănoase și uriașe. Poartă un șorț roșu cu floricele diafane. Contrastul între corpul mai mult decât robust al sârboaicei și șorțurile ei înflorate e de-a dreptul înduioșător.

   Borcane și borcănașe. Lighene și lighenașe. Polonice de toate mărimile. Linguri, lingurițe, linguroaie și tot felul de ustensile vechi de a căror întrebuințare habar n-am. Bucătăria Saskiei e o adevărată lume a magiei!

   O urmăresc cu atenție cum decojește fructele tari de rodie. Cum amestecă bobițele cu zahărul. Cum pune amestecul pe soba ei veche, turcească, la fiert. Uneori o ajută Mătușa Oyku. Eu mă fac parcă și mai mică-pitică în colțul meu și aștept farfurioarele. Îmi pun în față din tot ce le trece prin mână, câte puțin. Să gust. Eu dau din cap cu aprobare de parcă aș fi cel puțin Cheful Bucătar Emilien, prietenul meu parizian care lucrează la un mare hotel și e celebru prin oraș.

   Ronțăi tot și ling farfurioarele, spre încântarea celor două bucătărese. Le fac să râdă. Când plec, am mereu o plăsuță plină cu bunătăți special preparate pentru mine. Uneori mai dau năvală și în bucătăria Eddei – menajera și bucătăreasa Bunicului Ozgur – dar se vede că o intimidez. Nu e la fel ca în bucătăria Babei Saskia. Edda mă tratează ca pe o regină. E genul de menajeră de curte veche. N-ai cum să-i explici că există egalitate între oameni, indiferent de meseriile lor. Se ține tare pe poziții și spune că nu există relații de prietenie între angajatori și angajați. Altfel toată ordinea lumii s-ar da peste cap.

   Un alt ritual magic de-a dreptul la Baba Saskia în bucătărie e când pune de ceai. Amestecă o mulțime de bobițe – printre care și din cele de rodie – și de flori și frunze uscate pe care le ia din niște recipiente vrăjitorești de-a dreptul. Toarnă apă fierbinte peste ele și le lasă să se infuzeze până scoate din cuptor prăjitura cu stafide și boabe de rodie.

   Tăvile Babei Saskia sunt rotunde și mari. Taie bucăți uriașe de prăjitură cu un cuțit străvechi ce arată de zici că a stat la brâul cine știe câtor haiduci sârbi de-ai ei. Chiar, sârbii or fi având haiduci sau doar noi românii avem eroi populari care au fost hoți la vremea lor?! Când aud zgomotul pe care îl face cuțitul când intră adânc în prăjitura cu rodie și izbește ritmic și melodios tava din metal – țac, țac, țac! harș, harș, harș! – mă cuprinde un tremur febril de-a dreptul.

Nările încep să îmi freamăte.

   Nu m-ar putea dezlipi nimeni în acel moment de masa din bucătăria bătrânei! Pentru orice eventualitate, mă prind bine cu mâinile de marginea măsuței și casc gura tot mai tare în timp ce pupilele mi se dilată. Niciun abur al prăjiturii nu scapă nevăzut și nemirosit de mine!

   Bătrânei cred că i se face de obicei milă de mine și mereu îmi pune pe o farfurioară cât palma unui copil, un coltuc de prăjitură, înainte să se răcească și să o pună în farfuriile cele bune și elegante din bufet, pe care le scoate doar când venim noi.

   Știe tot cartierul de altfel, când venim. Cică Baba Saskia primește musafiri de la Paris. O mulțime de mătuși își fac drum prin casa bătrânei chiar atunci. Ca să mă vadă. Le duc mereu

mici suveniruri de acasă iar ele se bucură de parcă ar fi vreo sărbătoare mare, națională.

   Eu hăpăi dintr-o înghițitură coltucul de prăjitură cu rodii. Am o dexteritate de invidiat.

Între timp se face și infuzia de ceai. Lichidul se colorează în roșu. Florile uscate pur și simplu înfloresc. Se desfac în apa fierbinte din ceainicul de sticlă. E un spectacol magic!

   Baba Saskia scoate niște pahare de ceai cu suport metalic, dintr-un set antic, străvechi, pe care i l-a cumpărat Pavle dintr-o consignație din Azerbaidjan, când a avut acum vreo câțiva ani o lucrare la Baku, împreună cu Onisim.

   Nu am cuvinte să descriu cât de frumoase sunt acele suporturi pentru paharele de ceai! În ibricul pântecos din sticlă transparentă, florile au devenit parcă reale iar bobițele uscate de tot felul de fructe s-au umflat și ele de la apa cea fiartă. Arată de parcă ar fi cine știe ce elixir. Elixirul Marelui Autor Dănuț. Nu spun mai multe că poate citesc și alți scriitori de pe aici, mi-o răpesc pe Baba Saskia și o pun să le facă și lor poțiune din aceea pentru scris cursiv și limpede!

   E tare bine în bucătăria Babei Saskia când se fac conservele de rodie! Toți ne aprovizionăm de la ea. I s-a dus vestea că dulcețurile și conservele ei de iarnă ajung până la Paris. Baba a devenit celebră în cartierul ei asiatic din Istanbul, pe strada dânsei destul de sărăcăcioasă și jerpelită.

   Baba Saskia locuiește într-un demisol. E mai mereu penumbră la ea acolo, și răcoare. Casa e cam dărăpănată dar în bucătăria dânsei se întâmplă minuni. Mă simt acolo precum într-o livadă de rodii cu toți pomii înfloriți și încărcați de roade. Acum când scriu povestirea aceasta a livezii de rodii, în mai toate ținuturile turcești de la Mare – mai ales prin provincia Mugla – au înflorit în roșu pasional și strălucitor rodierii. E un spectacol fascinant să vezi de sus, de pe munte, peisajele cu livezi de rodii, lămâi, măslini și portocali. Parfumul e amețitor. Acum e perioada cea mai bună de vizitat locurile acelea. Cât încă nu sunt puhoaie de turiști. Acum și în septembrie.

   Revin însă la baba mea. Sărutăm mâinile acelea butucănoase ale Mamei Saskia de fiecare dată când ne luăm la revedere de la dânsa iar în ochii ei, bobițe de rouă înfloresc duios.

Aproape nimic pe lumea aceasta nu este la fel de duios și alunecos mângâietor precum mâna ei pe creștetul meu, în semn de iubire. Baba Saskia pare o rodie uriașă. Chiar și este. Cu coaja dură și aspră. Chipul Saskiei e plin de riduri. Mereu ne ceartă și ne critică dar în interiorul dânsei e o revărsare de rubine și parfumuri precum boabele de rodie în fructul care le conține.

   Scriu despre ea și tare mult mi-aș mai dori să fiu acum în mica ei bucătărie, la masa din lemn plină cu rodii pe care Baba Saskia le curăță ca să facă din ele tot felul de bunătăți

 

Dana Banu s-a născut la 16 martie 1970 în Târgu-Mureș, a debutat cu poezie în anul 1984 în revista Astra, trăiește la Paris; de-a lungul timpului a publicat în nenumărate reviste și antologii din țară și din străinătate, a semnat cu acest nume de autor volumele de poezie: Poezii din țara lui Elian, 2007; Cântecul samovarelor, 2011; și lumea cinema paradis, 2013; Luna și Îmblânzitoarea de oameni, 2015; Cartea singurătății, 2017; Insomnii orientale, 2023; tot cu acest nume a semnat și volumele de proză: Orașul părăsit, 2000; Ferestre, 2021; O după-amiază cu Miller și Kerouac și alte povestiri, 2022; Lumea exotică a Salmei Metivet, 2024.