Livada de piersici 1.
Simone la Grasse – egrete, trandafiri și piersici
Praf și sete. Simone visa o pădure de pini. Egrete colorate care își luau zborul și pluteau pe deasupra unei lagune văzută de ea doar în vis. De fapt nici măcar nu știa cum arată cu adevărat o lagună. Nu ieșise niciodată din cartierul ei. Ținea însă pe dulapul uriaș din sufragerie o valiză străveche, maro, cu încuietorile ruginite și interiorul din hârtie jupuită, albastră cu floricele albe. Uneori privea valiza și își imagina drumurile ei viitoare.
Apoi a venit înserarea. Jilavă. Simone își privea în tăcere pantofii cu baretă și se întreba în sinea ei dacă egretele se colorează în timp ce zboară sau se nasc gata colorate. Fata avea o singură pereche de pantofi și multe vise care o duceau departe. În visele ei nu rămânea niciodată în cartier. Cartierul devenea din ce în ce mai mic, mai gri și mai îndepărtat de fiecare dată când Simone își lua zborul spre locurile din visele ei.
Pentru că fata își imagina că plana pe deasupra orașului, pe deasupra oamenilor lui, pe deasupra unei realități care o înfricoșa atât de mult încât nu își putea imagina evadarea din ea decât în zbor înalt, printre norii de vată sau, noaptea, printre stelele lucitoare.
Parisul Simonei era cenușiu în orice anotimp. Fata lucra într-o fabrică de confecții și totul i se părea închis într-o cutie pe care o mână mai mereu nevăzută dar presimțită se străduia să o păstreze cât mai închisă și cât mai departe de orice rază care ar fi fost una de de speranță, pentru ea, cea care era închisă acolo. Apoi a plecat. În locul ei a rămas doar valiza cea veche așezată pe dulapul din sufrageria casei părintești a Simonei.
*
Era primăvară prin mai când s-a urcat în trenul din Gare de Lyon, aproape fără să își dea seama. Și-a cumpărat bilet la trenul care urma să plece primul din gară. S-a uitat pe afișier și a găsit orașul Grasse. Parfumuri și trandafiri. Perfect!
Micuța Simone era încântată să plece înspre un oraș al parfumurilor. Coasta de Azur! În tren a închis ochii și a încercat să aducă la ea visul. Plana spre pădurile de pin care acopereau precum o eșarfă răcoroasă, din mătase, vara. Devenea ea însăși o egretă în zbor. Se colora când în roz, când în albastru cobalt cu pete aurii, când în verde cu irizări de ape argintii.
Când a coborât din tren la Grasse, știa deja că își va începe din nou viața, în orașul acela necunoscut. Deși prin oraș mirosea peste tot a trandafiri, de la festivalul anual al lor, fata a simțit un parfum puternic de piersici. A privit cu atenție în jurul ei. Gara era decorată cu trandafiri colorați. Simone s-a simțit de parcă întregul oraș sărbătorea venirea ei. A mai privit încă o dată și a văzut lângă ea o femeie înaltă, cu pălărie cu boluri largi la care avea prins un trandafir roz. În mână ținea un coș plin cu piersici.
,,Piersici în luna mai!” s-a mirat Simone în sinea ei. De unde le aveți?
Din livada mea. Am un piersic care dă roade mai devreme. Mereu aduc un coș la festival. Trandafirii și piersicile merg foarte bine împreună, nu-i așa?
Da, au un parfum plăcut. Parcă ar fi niște egrete. Femeia s-a uitat fix la ea. Au început să râdă. Prietenia lor va dura toată viața.
Dana BANU s-a născut la 16 martie 1970, a debutat cu poezie în anul 1984, în revista Astra, este poet, prozator, călător literar și scenarist; de-a lungul timpului a publicat sub acest nume în nenumărate reviste și antologii din țară și din străinătate, tot cu acest nume de autor a semnat volumele de poezie: Poezii din țara lui Elian, 2007; Cântecul samovarelor, 2011; și lumea cinema paradis, 2013; Luna și Îmblânzitoarea de oameni, 2015; Cartea singurătății, 2017; Insomnii orientale, 2023; precum și volumele de proză: Orașul părăsit, 2000; Ferestre, 2021; O după-amiază cu Miller și Kerouac și alte povestiri, 2022; Lumea exotică a Salmei Metivet, 2024…
Facebook
WhatsApp
TikTok
