POVESTIRI DE DUMINICĂ – Dana BANU – Livezi

Livada portugheză 1.

Zile vin, zile trec. Xavier din Tavira

   Drum nesfârșit înainte. Drum nesfârșit înapoi. Oriunde ar fi ales să meargă era drum lung de străbătut. A ales să meargă înainte stând pe loc. Ce era înapoi văzuse deja. Și ce rost mai are să te întorci de unde ai plecat pentru că nu ți-a fost bine? Crezi că s-a schimbat ceva? Nu s-a schimbat nimic. Niciodată nu se schimbă nimic. Îi plăcea să asculte foșnetul turcoaz al oceanului. Nu să stea la soare, doar să asculte foșnetul oceanului precum o pădure turcoaz. Foșnetul oceanului la Tavira, acolo unde Atlanticul se întâlnește cu râul Gilao. Îi plăceau zilele de vacanță ale verii, în august. Zile pe care și le petrecea stând întins pe spate în grădina-livadă a părinților săi, privind la sulițele soarelui care se strecurau printre ramurile încărcate de roadele puternic parfumate.

   Mirosea a vară în livada lor de acasă iar Xavier își imagina atunci că livada aceea este chiar oceanul. Un ocean verde. Un ocean albastru. Un ocean turcoaz. Un ocean roz și răcoros. Vântul prin frunze – briza pe întinsele ape ale Atlanticului. O livadă portugheză plină cu fructe. Arome și parfumuri. O grădină plină cu flori ce explodau pur și simplu în privire. Acolo a crescut Xavier. În sudul Portugaliei. La Tavira, în Algarve. Într-o grădină-livadă portugheză plină de arome. Printre bananieri și copaci de guava. Ba chiar și palmieri sădise tatăl lui în grădină! Printre rodierii mereu verzi și smochinii ce dădeau fructe de două ori pe an. Printre copacii exotici de mango, litchi și guave. Printre cireși parfumați, caiși, migdali și pruni. Printre fructele galbene aduse tocmai din Asia, numite ,,mâna lui Buddha” pentru că semănau cu niște lămâi ce aveau multe degete. Printre frunzele verzi de kaffir care odată zdrobite miroseau a curry verde thailandez. Printre toate acestea crescuse Xavier!

   Alerga nepăsător prin livada lui portugheză. Se împrietenise cu copacii și florile grădinii-livadă. Le făcea confidențe. Își sărbătorea bucuriile și momentele importante ale vieții, împreună cu ei. Copacii știau să primească prietenia lui Xavier. Îi dădeau în schimb roade îmbelșugate și flori pline de culori și parfum.

Băiatul avea tenul închis la culoare precum al strămoșilor din partea mamei sale, egipteanca Fatimah. Tot asemenea lor avea umerii foarte lați și talia îngustă. Devenise un bărbat în toată firea dar oamenii îl speriau. Păstra distanța față de ei și mai păstra și o teamă ce era bine ascunsă în interiorul său cel mai adânc. Dar Xavier știa că ea, teama, era mereu acolo în adâncul lui, precum un adevărat zid care îl despărțea de ceilalți. Din cauza ei nu avea prieteni, nu păstra nicio iubită lângă el prea mult timp, nu avea un grup al lui de cunoscuți cu care să își petreacă zilele libere, în micul orășel de la malul Atlanticului.

   Pe frumoasa Ines a părăsit-o într-o seară, fără niciun motiv aparent. Ce rost mai avea să se întoarcă la ea? Îl speriau umbrele pe care oamenii le lăsau desenate peste tot prin el. Mai ales umbrele femeilor. Unele vin, se așază confortabil în tine ca într-o casă primitoare, apoi pleacă pentru totdeauna de parcă nu ai fi existat vreodată pentru ele. Îți uită până și numele. Rămâi privind în urma lor. A plecat el înainte să plece ea. Nimic altceva. Nimic mai mult.

   Era doar un om singur și nu își dorea nimic altceva decât să stea întins în livada lui, printre copacii care îi erau prieteni și pe care îi iubea, imaginându-și că frunzișul lor verde freamătă precum Atlanticul. Urca uneori până la zidurile castelului de unde panorama se întindea ochilor săi de parcă ar fi fost o eșarfă colorată în o mie de nuanțe diferite.Trecea apoi pe străzile mici și înguste, întortocheate, ale orașului. Printre casele albe care îl priveau ca pe unul de-al lor.

   În Jardim do Coreto, nopțile lui de vară îl prindeau mâncând înghețată și intrând printre turiștii guralivi la diferitele spectacole ce animau orașul. Din Turnul Castelului privea orașul și simțea că este întreg al lui.

Își trecea zilele de vacanță în mica bucătărie din casa bătrânească. La umbra ei răcoroasă. Bătrâna Nakia, egipteanca, îi gătea ca întotdeauna mâncărurile lui preferate: caracatiță și orez cu scoici, Baba Ganoush cu mult sos tahini, supă verde Malokheyyah, din frunze de iută. Îl întâmpina dimineața cu shakshouka la micul dejun iar zâmbetul lui care îi ajungea până la urechi, la vederea culorilor din tigaia mică de fier, o făceau pe Nakia să fie veselă toată ziua, robotind de zor până seara târziu printre tingirile și oalele ei, pentru cei de la pensiune.

   Egiptul aluneca prin casa părinților săi din Tavira și își făcea loc în sufletul băiatului. Astfel încolți în el dorința de a vedea locul în care se născuse mama lui. Să plece un timp ar fi foarte bine pentru el, mai ales după ce o părăsise pe Ines fără niciun motiv aparent și toți se uitat la el ca la un nebun. În timp ce își lua micul dejun, privea ușa închisă a bucătăriei. Ferestrele în formă de arc, acoperite pe jumătate cu pânzeturi subțiri, transparente. Foșnetul Atlanticului se făcea presimțit și acolo, în umbra răcoroasă a dimineții de august. Va lua cu el livada și foșnetul oceanului și va pleca un timp departe. Se va întoarce fericit și poate mai liber și mai sigur pe el.

   Zile vin, zile trec. Drumurile se deschid înainte. Drumurile sunt deschise înapoi. Un călător este cel care de fapt rămâne pe loc. Pentru că lumea întreagă este a lui. El nu fuge. El alege să meargă înainte, stând pe loc în timp ce lumea își alunecă în jurul său tainele, apele, oceanele și livezile foșnitoare.

 

Dana BANU s-a născut la 16 martie 1970, a debutat cu poezie în anul 1984, în revista Astra, este poet, prozator, călător literar și scenarist; de-a lungul timpului a publicat sub acest nume în nenumărate reviste și antologii din țară și din străinătate, tot cu acest nume de autor a semnat volumele de poezie: Poezii din țara lui Elian, 2007; Cântecul samovarelor, 2011; și lumea cinema paradis, 2013; Luna și Îmblânzitoarea de oameni, 2015; Cartea singurătății, 2017; Insomnii orientale, 2023; precum și volumele de proză: Orașul părăsit, 2000; Ferestre, 2021; O după-amiază cu Miller și Kerouac și alte povestiri, 2022; Lumea exotică a Salmei Metivet, 2024…