Livada de meri 1.
Începuturile
Casele gecekondu din Istanbul. Fabrica de bere Bomonti. Trecea un om bătrân pe stradă, de mână cu un copilaș. Câțiva zeci de ani mai târziu – când copilul de atunci devenise deja un bărbat matur – imaginea aceea avea să îi apară în spatele ochilor de fiecare dată când cineva îl întreba despre copilăria lui.
Bătrânul venise prin anii ˈ50 la Istanbul, dintr-un sat din Anatolia. Erau mulți cei care plecaseră în anii aceia spre marele oraș în căutarea unui loc de muncă.
Întâi și-a ridicat o gecekondu/ o casă clădită fără permis, mai mult o colibă, pe un teren viran. Înainte de cartierele de gecekondu, încă din ultimii ani ai secolului XIX, migranții stăteau în așa numitele ,,teneke mahalles”/ cartiere cu case-cutii de conserve. În ele se adăpostiseră în principal migranții din Bulgaria și din sudul României, după războiul din 1877-1878.
Mulți dintre ei erau romi. S-au așezat și au ridicat cartierele ”cutii de conserve” prin Kumkapî și Nișantasî. Erau case construite neoficial, fără acte. Săracilor din zonă li s-au părut accesibile deci s-au alăturat și ei. De asemenea, foarte mulți migranți kurzi și armeni s-au mutat și ei în cartierele acelea.
Gecekondu erau construite noaptea. De altfel, de aici le vine și numele. Gece în turcă înseamnă noapte.
Localnicii care plecaseră din satele lor, mai ales din cele din estul Turciei, din cauza sărăciei și a șomajului, și cei care veneau din alte țări, la Istanbul, în căutarea unui trai mai bun, se foloseau de o lege istanbuleză a acelui timp.
O lege care spunea că dacă un om începe să își construiască o casă după amurg și o termină până la răsăritul soarelui fără să fie descoperit de autorități, nu are voie nimeni, nici măcar statul, să i- o dărâme. Eventual se poate dărâma tot cartierul de gecekondu. Altfel nu.
Însă în cazul în care începeau un proces ca să își apere casele, nimeni nu îi mai putea alunga și nu se puteau atinge de cartierul lor. Asemenea procese durau ani de zile și nu se încheiau aproape niciodată în favoarea părții adverse.
Bătrânul și-a construit o casă gecekondu la început. Apoi s-a angajat la fabrica de bere Bomonti. Bomonti erau doi frați suedezi care au deschis fabrica prin 1890. După aceea s-au gândit să deschidă și niște grădini de bere în care oamenii să poate bea în aer liber, alcoolul făcut în fabrica lor.
Grădinile fraților suedezi se întindeau din Golful Marble până hăt în Eskisehir, pe malul râului Porsuk.
Berea lor s-a bucurat de un enorm succes în acele vremuri. Avea o aromă deosebită și un conținut scăzut de alcool. Sticlele de bere erau de asemenea foarte elegante.
După proclamarea Republicii, a apărut și monopolul băuturilor alcoolice. Străinii care dețineau fabrici au fost nevoiți să le predea rezidenților locali. Le-au luat afacerea și au pus-o la licitație. O licitație fără succes însă.
Statul a preluat în cele din urmă fabrica de bere a suedezilor, la grămadă, împreună cu alte fabrici conduse de străini. De atunci berea fraților Bomonti se numește „bere turcească”.
Omului nostru a început să îi meargă din ce în ce mai bine. Din cartierul de colibe a ajuns peste ani să locuiască în Șișli Merkez, lângă fosta fabrică de bere la care a lucrat la început, pe locul căreia s-a ridicat un centru de artă cu numele Bomonti.
De altfel, peste timp, întreaga zonă va purta numele Bomonti. Toți banii pe care i-a făcut i-a băgat în noua casă și într-o livadă de meri aflată la ieșirea din Istanbul.
Dana Banu s-a născut la 16 martie 1970 în Târgu-Mureș, a debutat cu poezie în anul 1984 în revista Astra, trăiește la Paris; de-a lungul timpului a publicat în nenumărate reviste și antologii din țară și din străinătate, a semnat cu acest nume de autor volumele de poezie: Poezii din țara lui Elian, 2007; Cântecul samovarelor, 2011; și lumea cinema paradis, 2013; Luna și Îmblânzitoarea de oameni, 2015; Cartea singurătății, 2017; Insomnii orientale, 2023; tot cu acest nume a semnat și volumele de proză: Orașul părăsit, 2000; Ferestre, 2021; O după-amiază cu Miller și Kerouac și alte povestiri, 2022; Lumea exotică a Salmei Metivet, 2024.