POVESTIRI DE DUMINICĂ – Dana BANU – Livezi

Livada de cireși amari – 3.

 

   Frantisek își adusese tranzistorul străvechi și căuta muzică. Nevastă-sa Jitka îl studia cu atenție pe Alain. Un puști slab și fără vlagă. Ăștia slabi însă se spune că sunt buni la pat. Deși era de acum răscoaptă deja, Jitka încă mai avea obiceiul să își înșele bărbatul – Frantisek cel Prost, cum îi spuneau toți din familie când nu era de față, pentru că bărbatul avea obiceiul să repete mereu ,,Sunt un mare prost! Sunt un mare prost!” – cu cine apuca.

   Pe o masă lungă din lemn acoperită cu mușama peste care erau puse fețe de masă albe, din pânză, stăteau înșirate tot felul de prăjiturele și aluaturi aduse de femeile din familie. Bublanina cu cireșe și din cele cu căpșuni. Ștrudele cu umplutură roz de mere și stafide, pudrate generos cu zahăr. Makovy kolacek, colac cu umplutură din pastă de mac, presărat pe deasupra cu migdale, un desert de nuntă la vederea căruia biata Katerina s-a înroșit de rușine bucurându-se totuși că Alain habar n-avea ce fel de desert e acela. Ai ei voiau să îi vadă neapărat căsătoriți – chiar și cu forța dacă s-ar fi putut – și nu se sfiau să își arate dorința.

   Mai era pe masă și un tort uriaș Medovnik, cu miere și caramel. Copiii îl priveau cu emoție și surescitare, așteptând emoționați momentul în care vor mânca din el.

   Băuturile curgeau și ele în valuri, spre încântarea bărbaților ce nu mai erau certați de femeile lor că beau prea mult. Bere și vin de Moravia. Becherovka din plante aromatice. Șlibovița urât mirositoare pentru nasurile sensibile ale doamnelor și domnișoarelor, făcută în casă de unchii Katerinei. Fernetul cu gheață și cu notele lui ierboase și dulci-amărui. Băut cu apă tonică sau simplu. Fiecare după cum îi era obiceiul. Mult iubitul Zelena din mentă preparat de Roza în bucătăria de vară din spatele livezii.

   Rachiuri de fructe cu fructul întreg în sticlă. Cireșate gureșe. Carafe cu sucuri, limonade reci ca gheață ce făceau să se aburească pântecoasele căni de pe masă în care erau puse. Căni prin care pluteau cuburi de gheață și frunze de mentă răcoroase.

   Alain, fericit că scăpase de gulașurile și cărneturile cu sosuri dense și grase nimerise peste grupul de bărbați dornici să toarne în el tăriile pragheze ca să îi testeze rezistența la alcool. Pe caniculă era ultimul lucru pe care și l-ar fi dorit.

   Katerina alerga printre copacii încărcați de cireșe negre și pletele ei blonde aureau în lumina soarelui. Alain era încântat de iubita lui și tot familionul destul de grotesc al fetei i se părea mai ușor de suportat când îi privea bucuria. Aburii alcoolului îl făceau să râdă și colorau totul în jurul lui. Avea mâinile înnegrite de cireșele amare.

   Canicula îi revărsase pe toți la umbra casei. Frantisek cel Prost găsise în cele din urmă muzică ușoară la radioul lui cel vechi și era încântat. Cânta Tereza Kerndlová. Vocea fetei era precum o boare răcoroasă. Copiii au început să danseze balansându-se precum niște pinguini. Cei mari au început să zâmbească tot mai larg.

   Unul câte unul, în livada de cireși amari oamenii începeau să danseze învârtindu-se în cercuri mai mari sau mai mici. Unii în ritmul muzicii. Alții într-un ritm doar de ei știut. Apoi au făcut un lanț, prinzându-se unii de alții de mijloc, și au început să șerpuiască prin întreaga livadă, printre copacii și coșurile încărcate cu cireșe negre. Și era vară și era bine. Și habar n-aveau de ce erau atât de fericiți. Muzica îi făcea astfel. Îi aduna la un loc. Le dădea libertate. Îi întinerea pe cei bătrâni și îi făcea frumoși precum copacii livezii.

   Radioul vechi al lui Frantizec cel Prost își făcea datoria. Melodiile curgeau în valuri transparente, se ridicau în văzduh, în baloane translucide cu irizări de curcubeu. În fiecare balon era ascuns un om cu istoria lui. În unele mari era chiar și o familie întreagă. Numai bine pentru un biet Autor care caută subiecte răcoroase de vară pentru Cititorii săi!

   Oamenii erau fericiți fără să se întrebe de ce și pentru cât timp. Cireșele amare străluceau în lumina soarelui de vară așteptând să devină dulcețuri, lichioruri, siropuri și umpluturi pentru tot felul de prăjituri.

   Femeile își priveau cu duioșie bărbații. Bărbații se simțeau puternici și siguri pe ei. Copiii alergau și vocile lor vesele sunau precum niște mici clopoței din argint. Unchiul Miloslav i-a pus o mână pe umăr lui Alain și i-a spus într-o franceză impecabilă: vara, într-o livadă de cireși amari toată lumea e fericită, așa să știi, mă băiete!

   Și așa era.

Dana Banu s-a născut la 16 martie 1970 în Târgu-Mureș, a debutat cu poezie în anul 1984 în revista Astra, trăiește la Paris; de-a lungul timpului a publicat în nenumărate reviste și antologii din țară și din străinătate, a semnat cu acest nume de autor volumele de poezie: Poezii din țara lui Elian, 2007; Cântecul samovarelor, 2011; și lumea cinema paradis, 2013; Luna și Îmblânzitoarea de oameni, 2015; Cartea singurătății, 2017; Insomnii orientale, 2023; tot cu acest nume a semnat și volumele de proză: Orașul părăsit, 2000; Ferestre, 2021; O după-amiază cu Miller și Kerouac și alte povestiri, 2022; Lumea exotică a Salmei Metivet, 2024.