POVESTIRI DE DUMINICĂ – Dana BANU – Joelle și eșarfele ei colorate

2. Clementine

 Eșarfa galbenă

   Era prin iunie când Clementine – după ce și-a susținut teza de doctorat în fața comisiei de la Sorbona, Paris IV – a cumpărat o sticlă de Margaux Grand Cru și două platouri cu aperitive. Unul cu brânzeturi și mezeluri fine, celălalt cu steak de ton și ciuperci de pădure. În timp ce se îndrepta spre prietena ei Joelle – cu cât se apropia mai mult de imobilul în care locuia aceasta – înțelegea că tocmai a închis pentru totdeauna o ușă, nimerind de-a dreptul în mijlocul unei autostrăzi, fără să știe în ce parte o va lua. Nu avea curaj să se miște nici măcar un pas. Zilele ce urmau să vină i se păreau precum niște camioane uriașe. Ar fi putut să o spulbere pe loc. Praful se va alege din ea și din viața ei! Se gândi înfricoșată Clementine.

   Nimeni nu i-ar simți lipsa nici dacă ar muri chiar acum, pe loc. A fost mereu „încă una”. Când maică-sa l-a anunțat pe taică-su că e gravidă, i-a spus scurt doar atât: „Vom avea încă un copil!” De bucurie bărbatul a coborât să își ia țigări. Nu s-a mai întors niciodată. În familia ei erau 6 copii plus încă unul. Ea era „încă unul”.

   Vorbea cu maică-sa la telefon de sărbători. În rest nicio legătură. Nicio afecțiune sau vreun minim interes din partea ei. Nici vorbă de bani sau de vreun ajutor de acasă. S-a descurcat singură. Tot felul de joburi part-time. Peste tot era „încă una”. Încă o studentă care lucrează ca să se întrețină.

   Când, în liceu, Raphael a privit-o cu atenție – un minut sau două, nu mai mult – Clementine a crezut că și el se gândește foarte des la ea. Așa cum ea se gândea mereu la el. Apoi l-a auzit spunându-le celorlalți: „încă una pe lista proastelor antipatice din liceu!” Au râs toți și Clementine și-a jurat atunci că va face cât de multă școală va putea. Îi va arăta ea, lui! Școală a făcut. Pe băiat l-a uitat.

   Nici măcar nu îi plăcea la facultate. Cursurile erau plictisitoare iar colegii ei erau urâți și anoști. Când au cunoscut-o au început să o întrebe tot felul de lucruri. O avalanșă de întrebări generale care i se păreau stupide. Dădea din umeri fără să spună nimic. Până la urmă colegii ei au lăsat-o în pace și au plecat spunându-și unul altuia: „încă una fără vocație printre noi!”

Acum e „încă una” dintre fetele cu multă școală și fără vreun vis. În lumea ei visătorii sunt batjocoriți. De fapt nu doar visătorii. Și de fapt nici nu simțea că are o lume a ei. E doar „încă una” peste tot. Nimic mai mult.

   Se gândește că va ajunge la fel ca Joelle: o fată bătrână, singură, acră și insipidă. Cu cât înaintează pe trotuarul îngust, spre casa prietenei sale, valurile de neputință și de frustrare se transformă într-o ură stranie și puternică. O fac să transpire pe sub bluza corect încheiată la toți nasturii și pe sub fusta-creion de un gri oribil.

   Va începe să își facă veacul pe facebook și pe insta descărcându-și nervii pe tot felul de luzări pe care nu i-a văzut în viața ei dar cu care vorbește zilnic pe acolo. Va începe și ea să fugă în viața reală după oameni, complimentându-i exagerat și prostește, cât să obțină ce dorește de la ei. Va urma calea de aur a celorlalți. Va fi „încă una” dintre ei. Există și avantaje dacă devii un cameleon. Dacă nu ieși din rând și copiezi gesturile și atitudinile celorlalți. Se va îmbăta tot mai des și se va îngrășa din cauza alcoolului. Va sta de vorbă în continuare zilnic cu necunoscuți virtuali. Își va da întâlniri pe bandă rulantă cu tot felul de dobitoci care nu vor vrea decât să i-o tragă și apoi să plece mai departe. Își va face 100 de conturi fake pe rețelele sociale ca să își poată înjura foștii colegi care și-au găsit joburi bine plătite și fostele colege care arată mult mai bine decât ea. Va mânca din ce în ce mai prost și mai mult și se va agăța până la urmă de vreo loază masculină doar ca să nu rămână singură.

   Când a ajuns în fața ușii i-a tras două picioare ca să se descarce. Doar două, nu mai multe. Joelle nu deschide dacă bați în ușă mai mult de două ori. Joelle a deschis imediat, speriată.

— Hei, Joelle, sunt săracă, urâtă, fără viitor dar sunt cultă și cu doctoratul dat! I-a strigat din prag fără nici o altă introducere.

— Intră și du-te în cameră. Vin imediat! i-a răspuns Joelle calmă și plictisită de viață și de oameni, ca întotdeauna.

   După ce a privit-o pe Joelle, Clementine a răsuflat ușurată. Nervii i-au trecut. În sfârșit! Se poate și mult mai rău decât ea. Uite, de exemplu Joelle asta. Urâtă, singură și fără facultate. Doar cu aparatul ăla stupid de fotografiat și cu bicicleta ei roșie străbătând zilnic străzile și făcând poze pentru revista ei de mâna a 14-a.

   În timp ce Clementine se învârtea prin bucătărie să deschidă sticla de vin și să despacheteze platourile, Joelle era în camera ei, cotrobăind prin sertarul comodei cu eșarfe. A ales-o pe cea galbenă. Culoarea asta i se potrivea cel mai bine Clementinei. Auzise de dimineață la cafenea doi tineri vorbind. Unul îi spunea celuilalt: „era plictisitoare și urâtă precum o tipă de la filo”. I-a venit imediat în minte Clementine. Mereu nervoasă. Mereu nemulțumită. Mereu palidă și obosită de citit peste noapte tot felul de aiureli necesare pentru examene. Când o privea avea impresia că fata e acoperită de un praf dens. Încă unul dintre acei mici șoareci de bibliotecă. Oameni care se strecoară cuminți prin viață bucuroși că nu li se întâmplă nimic. Oameni care judecă totul după ce privesc lumea prin ochelarii lor cu dioptrii uriașe. Totul funcționează conform mecanismelor lor proprii. Nu își pot imagina o altă lume decât cea din care fac ei parte.

   Da, da, era sigură că eșarfa galbenă i se potrivea cel mai bine Clementinei! De fapt era un batic de nailon, nu o eșarfă. L-a cumpărat dintr-un butic din Paris 7, de pe Rue de l’Université. Intrase pentru că văzuse în vitrină niște rochii ciudate. Nu îți dădeai seama prea bine din ce secol erau. Păreau din trecut și din viitor în același timp. Precum ea. Și precum Clementine. Rochiile spânzurau pe niște manechine fără cap. Singure și nefericite. Trecătorii nici nu le băgau în seamă iar cei care le priveau din întâmplare, întorceau imediat capul, neplăcut surprinși. Materiale proaste, își spusese Joelle în timp ce intra în prăvălie.

   A văzut-o imediat! Așezată sub sticla bine lustruită, cu sclipiri jucăușe, părea o eșarfă simpatică. A cerut vânzătoarei să i-o arate. La lumina de afară, scos de sub sticla strălucitoare precum cristalul unei seri de bal, a apărut un batic ieftin, din nailon, anost. Ah, încă unul dintre acele baticuri pe care nu le cumpără niciodată nimeni dar cu toate acestea se fabrică! exclamă o doamnă trupeșă, urâtă și îmbrăcată cu haine foarte scumpe, care se afla lângă ea. În mâinile ei baticul s-a strâns rușinat parcă de existența lui. Și-a amintit de Clementine și l-a cumpărat imediat fără să stea pe gânduri. În urmă, doamna cea urâtă și îmbrăcată cu haine scumpe, cu o pălărie ridicolă pe creștetul capului și un neg uriaș între sprâncene, pufni înciudată precum un ibric cu ceai care dă în foc.

   Când a ieșit din cameră Clementine a privit-o o secundă apoi a început să plângă. A luat-o în brațe. Fata s-a liniștit. Au băut vinul și au mâncat ce era pe platourile cele rotunde. Clementine s-a ridicat. A plecat încet, salutând cu gândul în altă parte. Totul revenise la normal. Joelle a închis ușa în urma ei. A ieșit pe balcon să îi facă semn de la revedere. Clementine nu întorcea niciodată capul. Încă una care nu dă nici doi bani pe ea! își spuse Joelle strângând mai bine la piept baticul cel galben din nailon.

   În timp ce se privea într-o vitrină, Clementine se gândi o secundă la Joelle. Urâtă mai e, săraca! Și-a mai pus pe deasupra și eșarfa aceea ieftină și oribil de galbenă!

                                (din volumul Lumea exotică a Salmei Metivet, Cluj-Napoca, aprilie 2024)

Dana Banu s-a născut la 16 martie 1970 în Târgu-Mureș, a debutat cu poezie în anul 1984 în revista Astra, trăiește la Paris; de-a lungul timpului a publicat în nenumărate reviste și antologii din țară și din străinătate, a semnat cu acest nume de autor volumele de poezie: Poezii din țara lui Elian, 2007; Cântecul samovarelor, 2011; și lumea cinema paradis, 2013; Luna și Îmblânzitoarea de oameni, 2015; Cartea singurătății, 2017; Insomnii orientale, 2023;

tot cu acest nume a semnat și volumele de proză: Orașul părăsit, 2000; Ferestre, 2021; O după-amiază cu Miller și Kerouac și alte povestiri, 2022; Lumea exotică a Salmei Metivet, 2024.