POVESTIRI DE DUMINICĂ – Dana BANU – Joelle și eșarfele ei colorate

1. Claire

Eșarfa roșie-arămie

   Încercând să nu supere pe nimeni, Joelle îndepărtează pe toată lumea. O găsești zilnic pe Rue de Rivoli cu un aparat de fotografiat într-o mână și cu cealaltă ținându-și bicicleta în echilibru. Poartă mai mereu o pălăriuță urâtă și pleoștită de sub borurile căreia se văd doar pe jumătate doi ochi șterși, cu lumini curioase și o grimasă care ne spune că femeia este mereu nemulțumită de câte ceva.

   Bea zilnic une noisette / un espresso ristretto cu un strop de lapte, la o cafenea din cartierul ei, ținută de doi frați. Cafeneaua e așezată chiar pe colț și e un fel de univers în toate culorile curcubeului. Un loc mic în care găsești clătite bretone, borcane cu caramel, sucuri acidulate din cireșe negre, cola cu trestie de zahăr, ghimbir și o mulțime de alte răcoritoare și deserturi colorate și foarte bune la gust. Tot acolo găsești o infinitate de ceaiuri. De la banalul ceai de mușețel la ceaiul de grapefruit roz sau ceaiul de mango, alb. Uleiuri de măsline importate din tot felul de țări. Lapte de migdale, de soia și de ovăz. Căni de ceramică, sacoșe de umăr din pânză, cu logo-ul cafenelei. Tot felul de tipuri de ciocolată, infuzii energizante și câte și mai câte. Toate frumos aranjate într-un spațiu pentru pitici. Cafeneaua are și câteva măsuțe rotunde în față, pe trotuar. O găsești zilnic pe Joelle acolo bându-și cafeaua înainte să încalece bicicleta și să plece mai departe.

   Nimeni nu o oprește din drum niciodată. Nu vorbește cu nimeni. Dacă – Doamne ferește! – cineva încearcă să o întrebe ceva sau să intre în vorbă, Joelle se încruntă și întoarce capul. Nimeni nu știe că în micul ei apartament – situat deasupra unei prăvălii de nasturi și alte mărunțișuri, la intersecția dintre Rue de Rivoli cu Rue de Sévigné – în sertarul unei comode vechi, rămase de pe vremuri, de la ai ei, Joelle – are o mulțime de șaluri, eșarfe și baticuri de toate culorile și din tot felul de materiale mai scumpe sau mai ieftine.

   Seara, când se întoarce din oraș de la muncile ei, după ce mănâncă repede în picioare în fața frigiderului sau la masa mică din bucătăria cât o cutie de chibrituri, Joelle deschide sertarul plin cu eșarfe. Își alegea una dintre ele. Și-o punea pe cap, pe umeri sau în jurul gâtului. Apoi se privește îndelung în oglindă. E frumoasă Joelle cu eșarfa zilei, în momentul acela al înserării. Momentul se imprimă în mătasea eșarfelor și le face nespus de prețioase pentru tânăra femeie. Singură în micul ei apartament parizian, cu eșarfa zilei purtată elegant prin bucătărie, prin dormitor, prin camera de oaspeți și prin sufragerie, Joelle și apele serii. Joelle cu o sclipire de feminitate uluitoare în ochi. Sclipire ce îi apare odată cu eșarfa pe care o poartă plină de încântare.

   Joelle dă la o parte glasvandul dintre dormitor și camera de zi. Deschide ușa balconului și iese afară la aer, astfel împodobită. La ora la care toți cunoscuții ei sunt prin oraș la apéro, Joelle se retrage în umbra casei sale și probează eșarfe.

   Uneori vine pe la ea, Claire. Sună la ușă scurt de două ori pentru ca Joelle să o recunoască și să o lase înăuntru. Altfel nu îi deschide. Cică o femeie singură în Paris trebuie să fie mereu în gardă. Claire râde și o lasă să spună ce vrea. Vine în vizită doar când e supărată. Cu inima ruptă în două. Frântă de-a dreptul.

   Toți bărbații o părăsesc pe Claire după un timp. Imediat după ce e părăsită, aleargă la Joelle să se plângă. Apoi, când găsește un tip nou, dispare din viața Joellei iar, pentru o perioadă. Foarte scurte perioadele de dispariție ale lui Claire. Parcă din ce în ce mai scurte. Claire poartă mariniere ce arată precum niște cârpe de second hand. Părul îi e ars de la atâta îndreptat cu placa și are o culoare cânepie insipidă. Poartă genți din pânză petrecute pe după umeri și iubește să flaneze pe marile bulevarde căscând gura la clădirile Haussmann. Poartă de asemenea, deseori, pălării din fetru. Claire are buze groase și senzuale. Bărbații sunt extrem de atrași de formele ei. Din păcate când Claire începe să vorbească, tot farmecul ei dispare ca prin ceață. O voce când pițigăiată, când hârâită. Fraze sparte de bâlbâieli anapoda. Debitează o mulțime de vulgarități urlate parcă la megafon. Vulgarități ce l-ar face să roșească până și pe un hamal alcoolic din cine știe ce port mai mult sau mai puțin îndepărtat.

   Nu de puține ori Joelle se gândește că prietena ei ar putea avea sindromul Tourette dar îi e rușine să îi atragă atenția. Claire e genul care apucă bărbații de penis în văzul lumii sau le cere să i-o tragă când ei se așteaptă mai puțin. De obicei în momentele așa-zis romantice: apusuri pe Sena, plimbări pe cheiuri, priviri fixe în mijlocul mulțimii de la cafenea.

   Claire e speriată de bărbați și de aceea plusează oribil. Are însă foarte mult succes în social media unde – pentru că nu spune mai nimic, doar își aruncă pe conturi poze la kilogram și clipuri idioate cu noii ei papuci sau cu noul gloss – virtualii cad în cap și apar în cascadă. Dincolo de ecranul telefonului, uneori seara, suflându-și nasul înroșit de plâns, Claire oftează pregătindu-se pentru un nou selfie.

   De fiecare dată când vine în vizită Claire, Joelle scoate din sertarul comodei eșarfa ei specială, de un roșu-arămiu stră-lucitor. Șio pune pe umeri și o privește curioasă. Îi e milă de fata cu forme sexy dar atât de proastă, vulgară și tristă. O aseamănă unei particule de praf privită vara în timp ce plutește prin razele de soare ce îi intră în casă. În liniștea verii, în miezul caniculei, firul acela de praf devine auriu și magic. Claire cu părul ei precum o mătură și vocea care îi pune la fugă pe toți în timp ce debitează vulgarități și tot felul de stupizenii, devine de fiecare dată parte din casa femeii cu eșarfe colorate.

   Joelle iubește eșarfa cea roșie-arămie. I-a pus numele Claire și o ține chiar deasupra teancului de eșarfe din sertar, la îndemână. Claire râde și plânge tare și repede. Deschide frigiderul să vadă ce are Joelle prin el de mâncare. Vorbește mult despre ea și despre recentul bărbat care a părăsit-o. Apoi tace de parcă ar aștepta ceva. Nu se întâmplă nimic. Joelle nu spune nimic. Nu știe ce ar putea să îi spună. Nu se pricepe la bărbați. Claire pleacă trântind ușa. Uneori uită să își ia la revedere. Joelle iese pe balcon și îi face semne cu amândouă mâinile de parcă imobilul ei ar fi un vapor care pleacă departe pentru totdeauna. Claire cea grăbită nu se întoarce însă niciodată să își ia la revedere.

                                (din volumul Lumea exotică a Salmei Metivet, Cluj-Napoca, aprilie 2024)

Dana Banu s-a născut la 16 martie 1970 în Târgu-Mureș, a debutat cu poezie în anul 1984 în revista Astra, trăiește la Paris; de-a lungul timpului a publicat în nenumărate reviste și antologii din țară și din străinătate, a semnat cu acest nume de autor volumele de poezie: Poezii din țara lui Elian, 2007; Cântecul samovarelor, 2011; și lumea cinema paradis, 2013; Luna și Îmblânzitoarea de oameni, 2015; Cartea singurătății, 2017; Insomnii orientale, 2023;

tot cu acest nume a semnat și volumele de proză: Orașul părăsit, 2000; Ferestre, 2021; O după-amiază cu Miller și Kerouac și alte povestiri, 2022; Lumea exotică a Salmei Metivet, 2024.