POVESTIRI DE DUMINICĂ – Dana BANU – Janis Joplin. Pearl. Little girl blue

   Janis Joplin face dragoste literalmente cu publicul și ajunge într-o stare de extaz! – Donn Alan Pennebake despre Janis în timp ce o asculta cântând la Festivalul din Monterey, în 1967…

   Era iarnă în portul din Texas, când Janis s-a născut. O zi de ianuarie a anului 1943. A fost primul copil al unei profesoare și al directorului unei companii petroliere Texaco. Orașul ei e pe lângă granița cu Louisiana. La vreo 14 km de Golful Mexic. Port Arthur se numește. Janis își trăiește primii ani într-un mediu urban, puternic industrializat. Este văzută împreună cu familia ei frecvent în stranele bisericii din oraș. În ciuda educației „cuminți” și a mediului familial foarte liniștit, Janis are probleme și este exclusă din liceu. E interesată de arte și militează activ pentru cauza oamenilor de culoare. Descoperim în acei ani o Janis Joplin adolescentă acneică, supraponderală, complexată de fizicul ei. Intră la Universitatea din Austin. Acolo este votată de către colegii ei drept „cea mai urâtă din școală”. Va reveni însă, în plină glorie, în 70, cu un concert, la vechea ei universitate.

   La 16 ani o vedem deja frecventând barurile din Louisiana. Acelea au fost adevăratele ei universități. În rest nu a terminat niciodată vreuna. In barurile acelea Janis ia contact cu muzica blues și cu cea de jazz. La 17 ani Janis părăsește Port Arthur, orașul ei natal, și familia. Devine o rebelă. O tânără furioasă. Gata să răstoarne tabuuri. O fire sălbatică. Nestăpânită. Se mută la Huston și începe să cânte prin cafenele. În 63 o vedem abandonând facultatea de Arte Frumoase a Universității din Texas. Urmează 3 ani de călătorii cu autostopul dintr-un loc în altul. Continuă să cânte prin cafenele. Ajunge apoi și se stabilește în San Francisco, o adevărată casă primitoare pentru beatnicii vremii. Janis are 23 de ani. Nu s-a făcut cunoscută încă. De la plecarea din portul ei de acasă, a colindat cu autostopul prin țară și a cântat prin baruri și cafenele, pentru câteva beri. Și-a format vocea. Intră adânc în tulburătoarea lume a beatnicilor, cu excese de toate felurile și cu o sălbăticie autodistructivă totală. Încă unul dintre acei tineri care ard cu pasiune. Vocea ei e foc, e cavalcadă și patimă și delir și exces. E dincolo de orice limită. Precum a trăit. Janis devine încă unul dintre acei „artiști blestemați”, cufundați în excese.

   În vara lui 66, Janis își începe fulminanta carieră care va ține 4 ani, până la moartea ei. O mulțime de oameni o ascultăm și acum îndrăgostiți de vocea și de felul ei de a fi. O vedem apoi în acea vară, intrând în trupa de rock psihedelic Big Brother & The Holding Company. O formație pe linia celor de la Grateful Dead și Jefferson Airplane. E descoperită de Chet Helms, producătorul grupului. În anul acela au avut foarte multe concerte și încep să devină cunoscuți. Marele succes îl va avea la Monterey, un an mai târziu, în vara lui 67. Acel festival este de fapt și adevăratul loc de naștere al curentului Flower Power. Cu adevărat norocoși sunt cei care au ascultat-o pe Janis cântând în acei ani. Fata iubea să cânte și își iubea publicul. Este evident pentru orice om care privește înregistrările concertului. Avea obiceiul să bea Southern Comfort. Un lichior pe care l-a inventat un barman din New Orleans, pe la 1870 și ceva. Omul a amestecat whisky cu fructe și condimente, pentru a-i domoli asprimea. Băutura rezultată are gust de piersici, fructe roșii, miere și fructe coapte. E de culoarea ambrei.

   Concertul de la Monterey e filmat de Donn Alan Pennebake care spune: „Janis face dragoste literalmente cu publicul și ajunge într-o stare de extaz!” După concertul de la Monterey, pe 12 august, vor scoate albumul „Cheap Thrills”. La Monterey au mai cântat atunci pe aceeași scenă și Jimi Hendrix, Otis Redding, The Who, The Mamas and The Papas și Jefferson Airplane. O explozie de rock și de culoare! O vedem atunci pe Janis fascinându-și de-a dreptul publicul prin propria ei versiune a blues-ului lui Big Mama Thornton, Ball And Chain. Impresionat, producătorul lui Bob Dylan îi va căuta să le propună o colaborare. Albumul scos de ei în 68 ține locul 1 în Billboard 200, timp de 8 săptămâni. Urmează un turneu pe Coasta de Est. La sfârșitul anului, Janis părăsește Big Brother. E acum sigură pe ea și vrea să își formeze o trupă doar a ei. Așa apare Kozmic Blues Band. O formație care va cânta muzică soul amestecată cu pop, funk și blues. În primăvară merge cu ei într-un turneu prin Europa. E și perioada în care devine total dependentă de alcool și droguri. Mai ales de heroină. Otravă curată. Probabil din cauza ritmului alert și a muncii enorme. Sau cine știe din ce alte cauze.

   În toamna lui 69, împreună cu acea formație, va lansa albumul „I Got Dem Ol’ Kozmic Blues Again Mama!”, care nu va avea însă succesul celuilalt album, înregistrat cu Big Brother. Iată-ne ajunși în legendara vară a lui 1969, la Woodstock. Janis va lansa pe scena festivalului „Ball And Chain” şi „Piece of My Heart”. E deja, cum spuneam, dependentă total de droguri și alcool. Amestecă heroina cu alcoolul. Urcă beată și fumată pe scenă. Starea ei este evidentă. Le va cere apoi organizatorilor să taie filmarea cu ea în starea aceea, din filmul festivalului.

   În decembrie se va despărți și de Blues Band. Pleacă în vacanță în Brazilia, la carnavalul din Rio de Janeiro. Când se întoarce, fondează grupul „Full Tit Boogie Band”. Un grup country-rock. Vor cânta un timp împreună. Prea puțin timp însă. În toamna aceluiași an, după o supradoză de heroină, moare în camera ei de hotel din Los Angeles. După doar 4 ani de carieră. Se spun multe despre vedetele care au murit la 27 de ani. Despre „Club 27”, am scris deja în cartea mea „Ferestre”. S-a spus că au căzut pradă exceselor deoarece nu și-au putut gestiona succesul și popularitatea. Că erau genul de artiști care au creat ardent dar au și ars odată cu opera lor. Multe se pot spune despre ei. Doar un lucru nu: că nu ar fi trăit și murit pentru creația lor.

   Cu 3 săptămâni înaintea ei, murea Hendrix. În aceleași circumstanțe. Cine știe la ce s-o fi gândit Janis când și-a făcut testamentul și a pus deoparte 2500 de dolari pentru o petrecere care trebuia ținută după moartea ei. Petrecere sub numele: „Drinks are on Pearl”. Perla, așa i se spunea. Prietenii i-au împrăștiat cenușa din elicopter, peste Oceanul Pacific. Aceasta a fost voința ei exprimată clar în timpul vieții, prin testament. Inițial Janis susținea că e mai mult beatnică decât hippie. Imaginea ei însă se confundă cu Summer of Love. De la fata care mergea în fiecare duminică la biserică împreună cu ai ei, în micul port texan, la fata cu ochelari rotunzi și cu boa cu pene pe cap, câți pași sunt? Unii ar spune o infinitate. Alții ar spune niciunul. În fond a rămas toată viața aceeași fetiță timidă, tristă și ușor complexată. O vedem uneori în fotografiile vremii, cu fața umflată de alcool și de droguri. Să nu uităm că Janis și-a părăsit familia la 17 ani și a început să cânte prin baruri. A pătruns în lumea aceea încă din adolescență. S-a format și educat acolo. Pe scenă o vedem sălbatică, machiată minimal, cu părul vâlvoi. O vedem îmbrăcată în satin, mătase și catifea. O mulțime de accesorii: inele din argint pe toate degetele, boa din pene strălucitoare și colorate, bijuterii junk. Jachete brodate. Blugi evazați. O imagine complet hippie. Are un Porshe decapotabil pe care sunt desenate o mulțime de imagini psihedelice. Ținută hippie și atitudine decadentă de star rock. O vedem luând atitudine împotriva puritanilor, direct pe scenă. Bând din lichiorul ei preferat în fața publicului. Repetă mereu că vrea să simtă totul intens, până la capăt și cât de mult poate. A reușit. A trăit în 27 de ani de ani cât alții nu trăiesc într-o viață.

   Rebelă și fără hamuri, nărăvașă, sălbatică, lovind în șabloanele epocii cu picioarele și pumnii. La început și-a dorit să devină artist vizual, pictor. O mulțime de galerii au expus spre vânzare, după moartea ei, tot felul de desene semnate Janis Joplin. În general desena oameni. Portrete. Rude și trecători. Scrie poezii iar pe unele le folosește ca texte ale cântecelor ei. De exemplu: One Good Man, melodia din 69. Se simte mai apropiată de beatnici decât de hippie. Beatnicii au apărut de altfel înaintea hipioților. „Hipioții cred că lumea ar putea fi un loc mai bun. Beatnicii cred că lucrurile nu se vor îmbunătăți și spun: la naiba cu ea, dați cu pietre și distrați-vă!” Era o lume exclusiv masculină. Bisexuala Janis Joplin devine un fel de Elvis Presley feminin. Cel puțin așa notează criticii muzicali ai vremii. De la adolescenta admiratoare a lui Lead Belly și Bessy Smith, cântăreața de black blues, la tânăra revoltată împotriva puritanismului și a rigidei societăți mic-burgheze cântând pe marile scene ale lumii. Sfâșiindu-ți sufletul cu vocea ei fără seamăn. Libertina și sălbatica Pearl, cu toate dezamăgirile ei – de exemplu va ajunge să cânte la Paris la Olympia în fața unei săli aproape goale. Janis cu complexele și cu inadaptarea ei. Cu căutările și frământările ei.

   Moartea ei semnifică sfârșitul unei povești și începutul unei legende – titrează gazetele muzicale la moartea cântăreței. Motelul acela din Hollywood în care și-a găsit sfârșitul a fost doar martorul morții unei persoane care s-a forțat prea mult să trăiască și să simtă totul paroxistic de-a dreptul. Vocea ei erotică și inconfundabilă, sfâșietoare de-a dreptul, e vie și azi, însă. În Franța, Janis va fi descoperită cu adevărat abia după 4 ani de la moartea sa. În 74. După apariția filmului „In memoriam Janis” a lui Howard Ark și Seaton Findlay. Opera lui Janis cuprinde doar 4 albume de studio. Îndeajuns însă. Prin ele, Janis va rezista peste timp.

   Te salut, Pearl!

Dana BANU s-a născut la 16 martie 1970, a debutat cu poezie în anul 1984, în revista Astra, este poet, prozator, călător literar și scenarist; de-a lungul timpului a publicat sub acest nume în nenumărate reviste și antologii din țară și din străinătate, tot cu acest nume de autor a semnat volumele de poezie: Poezii din țara lui Elian, 2007; Cântecul samovarelor, 2011; și lumea cinema paradis, 2013; Luna și Îmblânzitoarea de oameni, 2015; Cartea singurătății, 2017; Insomnii orientale, 2023; precum și volumele de proză: Orașul părăsit, 2000; Ferestre, 2021; O după-amiază cu Miller și Kerouac și alte povestiri, 2022; Lumea exotică a Salmei Metivet, 2024…