„Cei mai mulți prozatori nici măcar nu sunt conștienți că propoziția pe care o scriu are un sunet, nici măcar nu sunt preocupați de sunet în proză. Kerouac a fost primul scriitor pe care l-am întâlnit care și-a ascultat propriile propoziții ca și cum ar fi fost construcții muzicale, ritmice, care ar putea urmări succesiunea de propoziții ce alcătuiesc paragraful, de parcă ar asculta un mic riff de jazz.” – Allen Ginsberg
Pentru mulți dintre cititori, scriitorii sunt băieții și fetele alea care termină vreo școală de filologie, devin niște profi oarecare sau își găsesc tot felul de slujbe obscure, de birou, duc o viață plictisitoare, anostă, și vorbesc în dodii despre tot felul de aiureli, plini de aroganță față de cei care nu fac parte din grupurile lor. Niște oameni pe care îi ascultă și citesc doar foștii lor colegi de la filo sau tineri de prin școli, duși cu forța la tot felul de sindrofii literare, și vreo câțiva începători în ale scrisului care vor să se vadă și ei publicați și plini de glorie iar pentru asta o iau pe calea cea mai scurtă, încercând să intre în anturajele unor nume literare mai răsărite.
Pentru alții, scriitorii sunt niște asistați sociali ce ard gazul de pomană doar ca să nu muncească și ei și să intre în rândul lumii. Niște bețivi și niște drogați. Niște cerșetori cu ifose de mari genii. Pentru unii, scriitorii sunt niște nebuni sau niște tipi extrem de plictisitori care au murit demult. Pierdere de timp, spun ei. Jack a răsturnat toate aceste prejudecăți. Un om care a iubit viața. Și-o scria într-un ritm frenetic. Mulți ar striga azi în urma lui: „grafoman, grafoman!”. Omul scria zilnic cu o pasiune uluitoare.
Pentru mine, imaginea lui e a unui băiat care mergea – încercând din răsputeri să se mențină în echilibru – pe o șină de tren. Mereu pe drum. A străbătut America și a zguduit din temelii, alături de prietenii săi din generația beat, moralitatea și cutumele scrobiților vremii. O face și azi. Cărțile lui sunt în continuare citite.
*
Jack s-a născut primăvara – pe 12 martie 1922 –, în Lowell, Massachusetts, un orășel plin de bețivi și de șomeri. Leo și Gabrielle, părinții săi, au fost niște imigranți franco-canadieni din Quebec iar Jack este cel mai mic dintre cei trei copii ai lor. Numele cu care s-a născut a fost Jean Louis Kirouac. În primii ani, acasă, vorbește în franceză. Abia mai târziu, în școală, va învăța și limba engleză. Taică-su Leo a fost inițial un vânzător de asigurări apoi și-a deschis o tipografie în centrul orașului. Maică-sa era casnică.
Avea vreo 4 ani când unul dintre frații săi mai mari, în vârstă de 9 ani, moare în urma unui acces de febră. Familia devine mai apropiată de religie și începe să frecventeze asiduu biserica catolică. Jack e un puști ca oricare altul. Îi place să citească revistele de 10 cenți cu care sunt pline magazinele și iubește sportul. Joacă fotbal și baschet. Face atletism. De semnalat totuși că în copilărie i se spunea „Memory Babe”. Avea o memorie fabuloasă. În primul său roman – „Orașul și cetatea” -, pe care îl semnează cu prenumele John, Jack se va folosi din plin de memoria celebră care i-a rămas intactă până la sfârșitul vieții, pentru a descrie scene de familie tipică din Noua Anglie.
Odată cu Marea Depresiune, taică-su începe să bea tot mai mult și să joace jocuri de noroc. Au tot mai mari probleme cu banii. Maică-sa – o femeie care a fost ani de zile casnică – se angajează într-o fabrică de pantofi pentru a spori veniturile casei. De parcă nu ar fi avut deja destule probleme, după ce râul Merrimak inundă micul oraș, tipografia tatălui său este distrusă iar familia se scufundă cu totul în sărăcie.
Jack a urmat o școală catolică, publică. Apoi „Horace Mann School din New York” și Universitatea din Columbia unde a intrat cu o bursă pentru fotbal. Din păcate, după ce intră la Columbia se accidentează. Nu mai poate juca iar în cele din urmă ajunge chiar să abandoneze școala după ce se ceartă cu antrenorul său care nu îl mai reprimește în echipă și nu îl mai lasă să joace.
Jack avea 17 ani când ajunge la New York. Un puști din provincie care descoperă marele oraș. Cel mai mult îl va influența jazz-ul. După accidentul de la Columbia și renunțarea la facultate, Jack lucrează prin tot felul de locuri. Are slujbe mici, pasagere. Lucrează un timp la o benzinărie, prin Connecticut. Apoi îl găsim lucrând pe un șantier care construia Pentagonul.
În 42 intră în Marina Comercială iar în 43 în Marina militară SUA. După doar 8 zile de serviciu militar este dat afară pe motiv că ar avea „puternice tendințe schizofrenice”.
Jack străbate America alături de prietenul său Cassady. Va scrie zilnic, inspirat fiind de stilul din scrisorile lui Neal. Odată ieșit din armata sa de 10 zile, Jack este implicat într-o crimă. Își ajută prietenul – pe Lucien Carr, un tip care, beat fiind, a ucis un om în timpul unei bătăi – să ascundă probele materiale. E prins și închis. Tatălui său nici prin gând nu îi trece să plătească pentru a-l elibera pe cauțiune. De nevoie, Jack se căsătorește cu o tipă – o scriitoare pe nume Edie Parker -, aceasta îl va elibera, plătind banii necesari. Jack se mută cu ea în Detroit, Michigan. Căsătoria durează foarte puțin, din cauza infidelității. Este anulată în cele din urmă.
În 44 Jack se întoarce la New York, unde va locui în Queens împreună cu părinții săi. Aceea e perioada în care va scrie primul său roman: „ The Town and the City” / „Orașul și cetatea” (Harcourt Brace, 1950). Cunoaște o mulțime de tineri împreună cu care fondează ceea ce va rămâne peste ani cunoscută ca „Generația beat”. Printre ei: Allen Ginsberg și William S. Burroughs.
În 49, Jack va începe să lucreze la romanul său „On the Road” (Viking Press, 1957). Până să ajungă la acest titlu, romanul va purta alte două, temporare: „The Beat Generation” și „Gone on the Road”. La sfârșitul anilor 40 îl găsim în aceeași poveste, împreună cu Neal Cassady din New York, bătând drumurile prin Chicago, Los Angeles, Denver și Mexico City.
După ce ani de zile a scris o mulțime de notițe și însemnări pentru celebrul său roman, în 1951 lui Jack îi ia doar 3 săptămâni să îl rescrie întreg, pe un sul de hârtie lung de 36 de metri. Jack își numește stilul de scriere ”proză spontană” și îl compară cu jazz-ul. Joyce Johnson – iubita lui din perioada aceea – contrazice însă povestea. Ea spune: „ Jack a petrecut ani de zile tot revizuind şi muncind la fiecare paragraf, dorindu-şi ca fiecare frază să fie ca un poem independent.”
Cel mai important e însă faptul că Jack e tatăl așa-numitei „proze spontane” pe care o compară cu atât de iubitele de el improvizații de jazz. Termină romanul în aprilie 51 dar acesta va rămâne nepublicat până în 57. În lungile lui drumuri poartă romanul cu el, în bagaj, peste tot. Cei 6 ani de așteptare a publicării cărții nu se scurg inutil. Kerouac va scrie nu mai puțin de 10 romane autobiografice. Printre ele: „The Subterraneans” (Grove Press, 1958); „Doctor Sax” (Grove Press, 1959); „Tristessa” (Avon, 1960); și „Desolation Angels” (Coward McCann, 1965).
Un grafoman! Cum ar spune eternii cârcotași care găsesc mereu ceva de batjocorit când este vorba despre scriitori. În 57 – după ce publică romanul – se mută în Florida, la Orlando. În „New York Times” îi apare o recenzie pozitivă. Se spune despre el că ar fi vocea unei noi generații. Devine peste noapte un foarte cunoscut scriitor.
Alături de prietenii săi Burroughs, Gregory Corso și Ginsberg, pune bazele generației beat. Îi vor avea alături de ei pe Lawrence Ferlinghetti, Michael McClure, Philip Lamantia , Gary Snyder, Philip Whalen, Bob Kaufman, Diane di Prima, Amiri Baraka ș.a. Un autor extrem de prolific. Este evident că își făcuse din scris un stil de viață. Scria zilnic, fără să obosească. Din păcate nu a reușit să facă față succesului de după romanul său publicat în 57. Cade dintr-o extremă în alta. Drogurile și alcoolul îl vor ucide în cele din urmă, la doar 47 de ani.
Nu se poate spune că a fost vreodată cu adevărat favoritul criticilor. Nu avea o părere prea bună despre ei. Ba dimpotrivă. Publicul însă l-a adorat. S-a căsătorit de trei ori. Primele două căsnicii au durat doar câteva luni. Cu câțiva ani înainte să moară, conștient de alcoolismul său, Jack se retrage și încearcă să se izoleze și să scape de băutură și droguri. Nu va reuși. Era deja prea târziu.
Jack era un autodidact. Un tip natural și un scriitor adevărat. Mai precis unul dintre aceia care trăiesc pentru scrisul lor. Fac din el un drum și un stil de viață. Moare după o hemoragie gastrică din cauza anilor de excese alcoolice, într-un spital din Florida. Jack a fost toată viața sa un băiat care a încercat să se mențină în echilibru pe o șină de cale ferată. După moarte a devenit un adevărat „star rock literar”. La fel ca Papa Hem / Hemingway, Plath sau Poe.
Dana BANU s-a născut la 16 martie 1970, a debutat cu poezie în anul 1984, în revista Astra, este poet, prozator, călător literar și scenarist; de-a lungul timpului a publicat sub acest nume în nenumărate reviste și antologii din țară și din străinătate, tot cu acest nume de autor a semnat volumele de poezie: Poezii din țara lui Elian, 2007; Cântecul samovarelor, 2011; și lumea cinema paradis, 2013; Luna și Îmblânzitoarea de oameni, 2015; Cartea singurătății, 2017; Insomnii orientale, 2023; precum și volumele de proză: Orașul părăsit, 2000; Ferestre, 2021; O după-amiază cu Miller și Kerouac și alte povestiri, 2022; Lumea exotică a Salmei Metivet, 2024…
Facebook
WhatsApp
TikTok
