Pentru voi, mari iubitori de dame și taifas,/ să-mi dau eu viața-n dar?! / Mai degrabă aș servi curvele la bar/ cu sirop de ananas! – Maiakovski, Vouă! (1915)
Lumina urcă treptele din lemn. Vassort cântă la pian. Au trecut aproape cincisprezece ani de la revoluția bolșevicilor. În timp ce Șaliapin cânta pe scena teatrului din Sankt Petersburg și oamenii stăteau la cozi uriașe pentru un pumn de zahăr sau de făină la suprapreț, Troțki și Lenin au alergat după putere până ce au luat-o pe toată. Odată cu ea, toate visele naivilor. Vise pe care, ca de obicei, istoria le-a distrus.
Albii fideli țarului fuseseră căsăpiți de roșii. Cinci milioane de morți de ambele părți. Printre ei, părinții și bunicii lui Haralambie. Unii morți, alții dispăruți fără urmă. Rușii erau înfometați, sătui de sânge, lupte și politică. Gata să accepte orice pentru puțină liniște. Oameni mulți, ocupând teritorii întinse, obișnuiți cu autocrația, au acceptat totul și orice. Și-au trăit viețile mai departe. Sankt Petersburgul a devenit apoi Leningrad. Vor trece aproape 80 de ani până va reveni la numele său. Stalin gruzinul își pune pecetea sângeroasă asupra destinelor a o mulțime de oameni care gem strânși în pumnul său de fier. Victime. Torționari. Disperare. Oameni mărșăluind înregimentați. Malaxorul istoriei și al ideologiei distrugându-i pe veci. Foametea îi arunca pe ruși în deznădejde. URSS-ul devenise un cimitir uriaș. Haralambie privea micile pete de lumină filtrată prin sticla ferestrei prăfuite. Pete de lumină desenate pe treptele din lemn care urcau strâmt spre mansarda lui. Simțise încă de când coborâse din tren în Gare de l’Est, că nu se va mai întoarce acasă prea curând.
Vară. Vassort cântă la pian. În micul salon, chiriașii iau ceaiul acompaniați mereu de pianul lui Vassort. Se aude clinchetul ceștilor subțiri de ceai așezate pe farfurioare. Pensiunea e de mâna a doua dar onorabila gazdă Gaëlle își are originile tocmai în ținuturile Burgundiei și păstrează eticheta cu o mână de fier. Micul apartament de la mansardă e îndeajuns pentru Haralambie. Tânărul este mulțumit că îi poate plăti lunar Olenkăi. Bătrâna continuă să aibă grijă de el și se înțeapă din priviri mereu cu Gaëlle când se întâlnesc prin pensiune. Asta din cauză că bătrâna detestă orice mâncare franțuzească. Bucătăria rusească i se pare de căpătâi. Cel puțin pentru Haralambie al ei, care nu poate fi hrănit cu altfel de bucate.
Băiatul se înscrie la cursurile de Beaux Arts. Își face câțiva prieteni. Cercetează și descoperă. Se află mereu în căutare. Nu e nici inocent, nici nevinovat. Pentru a fi un inocent nevinovat trebuie să ai ocazia de a refuza răul. Să ai răul în față și să îi întorci spatele instinctiv. Haralambie nu îl întâlnise. Cunoscuse doar disperarea pierderii unei familii. A morții celor apropiați. Disperarea aceea nu l-a înrăit însă. Iureșul istoriei îl transformase pe Haralambie în victimă dar el nici măcar nu își dădea seama. Moartea și dispariția celor apropiați l-au făcut să devină un bărbat matur dar netrecut totuși adânc prin viață. Încă.
În aprilie îl pierduse pe M. Prietenul său cică s-a sinucis. Și doar i-a spus că intră prea mult în politică! Că se folosesc toți de el și nu e bine. Orice fel de politică faci, ajungi la mâna unora care te transformă în carne de tun ca să le meargă lor bine. Nimeni nu intră în politică din inocență, cu bune intenții. Toți urmăresc ceva dubios: putere, bani, carieră. Ajung să țină în mâini destine. Fac compromisuri. Calcă peste cadavre. Inocența lor se duce dracului. Întâlnesc răul și nu îi fac față. Vladimir a râs și l-a luat pe după umeri. Haralambie era doar un puști care voia să îi dea lecții. Lui, un poet uriaș! Apoi prietenul său a ars precum poezia lui. Fără întoarcere. Oricum îi era teamă de bătrânețe. Măcar de-ar fi fost adevărat și de-ar fi murit de mâna lui. De bunăvoie.
Haralambie privește petele de lumină care urcă scările din lemn cafenii. A rămas singur. Doar cu baba Olenka. Bătrâna îl bătea la cap nu cumva să își găsească și să se însoare cu vreo femeie străină de ei și de obiceiurile lor. Că tare mult îl și interesează pe el femeile! E tânăr și este în putere. Le poate avea oricând. Intră adânc în ele, le face să geamă, apoi se încheie la pantaloni, își pune pălăria într-o parte, și pleacă fluierând mai departe. Singura problemă este să înțeleagă de la început care e prea nebună și nu va mai putea scapă de ea după aceea.
Nu înțelege de ce atâția bărbați își pierd capul după doi sâni și un vagin. Toate le au!
Ca să nu se complice, merge pe rue Chabanais la nr. 12, pe lângă Louvre. Le Chabanais îl așteaptă mereu cu ușile deschise. Ajunge pe acolo cam o dată pe săptămână iar fetele îl adoră. Le duce mereu prăjituri. Nicole, patroana locului, are 50 de ani și a fost dansatoare de cabaret. Când îl vede se oprește și îl salută protectoare. Însuși Bertie – Edward al VII-lea, fiul reginei Victoria – a trecut pe acolo. Are chiar și o cameră a lui, cu stema regală deasupra patului. Făcea baie în șampanie, într-o cadă din cupru, împreună cu câte trei fete deodată. Există în camera lui chiar și un scaun al dragostei, în care Bertie făcea sex. Uneori Haralambie mai schimbă, se duce la One-Two-Two, pe rue de Provence. Mai popular. Totuși cam prea mulți soldați. Joia, soldații răniți au parte de o seară a lor. O seară de caritate. Există prin casele acestea tot felul de camere cu diferite tematici. Camere rusești, hinduse, japoneze, maure. Cameră Orient Express. Nava piraților. Și câte altele! Douăzecișidouă de camere. Fiecare cu tematica ei. Sunt multe asemenea case dar Haralambie le folosește limitat. Strict ”igienic”. Nu agreează excesele. Femeile și fetele ”serioase” i se par mult prea vorbărețe și enervante. Le evită. Presimte însă că într-o zi va găsi în lumea aceasta mare și o fată pe măsura lui. Iar când o va găsi nu îi va mai da drumul. Deocamdată însă băiatul simte și el că este încă prea devreme.
Căldura enervantă a verii. Transpirația care îi curge pe piept și pe frunte. Mirosurile de praf, lumină aurie și lemn fac să îi treacă prin minte diferite chipuri de femei. E ușor excitat dar oboseala îi este însă prea mare și îl temperează. Urcă treptele cu umerii din ce în ce mai aduși înainte. Deschide ușa camerelor sale de la mansardă și se trântește îmbrăcat pe micul pat acoperit cu un cearceaf roșu din mătase, brodat de mână. Miroase a lavandă. O frântură din imaginea unei fete cu tâmple acoperite de broboane și părul cârlionțat din cauza transpirației, îi traversează un gând. Cine e?! Își amintește de ea deși nu a văzut-o niciodată.
Pe celălalt mal al Senei, Lișca privește pe fereastră. Un cârlionț bezmetic i se răsucește transpirat. Miroase a lavandă. Ciudat! Nu îi place mirosul lavandei. Nimeni nu a adus planta asta în casă. Și totuși miroase a lavandă. Privește spre fața de masă roșie, mătăsoasă, brodată de mână. Într-o zi va cunoaște un bărbat pe măsura ei care nu i se va părea prost și plictisitor ca mai toți băieții din jurul ei. Prin aburul cald și parfumat al verii îi apare în minte o mână uriașă întinsă către ea.Apoi dispare. Doar căldura este de vină! Sânii încep să îi freamăte. Ceva din pasiunea netrăită încă se zbate în adâncul ei de viitoare femeie. Apoi adoarme. Vara o acoperă și surâde anilor care vor veni. Ca să iasă din cercul verde, straniu, al reveriei de vară, Haralambie se agață cu gândul de M. Se gândește la femeile lui. Maiakovski a avut multe defecte dar i-a fost prieten bun. Prea multe femei totuși! Se aprindea repede. Se ducea imediat după ele. Îl lăsa în mijlocul străzii și pleca de nebun atras de parfumul sexului. Ca într-un carusel, imaginile lor i se rotesc prin fața ochilor. Cunoscute sau doar aflate din poveștile lui M. În fundal, zgomot de voci, clinchete de pahare, râsete, strigăte de ceartă, gemete pasionale, oftaturi prelungi, uși trântite în urmă. Lumea femeilor care i-au trecut lui M prin pat și prin viață. Sofia. Șamardina, actrița. Prietenii o numeau prima actriță futuristă. Maiakovski a întâlnit-o în 1913. Știe despre ea doar din ce i-a povestit M. Femeia cică purta o vestimentație excentrică și avea obiceiul de a se plimba pe stradă cu un lup dresat, în lanț. Bietul lup! Și dresat și în lanț! Aventură terminată de la sine. Femeia s-a căsătorit cu un ”comisar al poporului pentru probleme militare”. Și-a schimbat și stilul vestimentar excentric.
Chiar, ce o fi făcut cu bietul lup dresat?!
La un an după Actrița cu Lup în lesă, Maiakovski o întâlnește la Odessa – în timpul unui turneu al futuriștilor – pe Maria Denisova. Coup de foudre. O cere de soție. Femeia îl refuză. După ce M se întoarce la Moscova, Denisova se căsătorește. După război devine o sculptoriță de talent. Au rămas oarecum amici. Au corespondat. Maiakovski a ajutat-o de multe ori.
Lilia Brick. Vladimir a cunoscut-o în 1915. Trei ani mai târziu vor juca amândoi într-un film, după scenariul lui. Lilia e căsătorită. Cu editorul lui M. Femeia îi spune soțului ei despre M. Nimic nu se schimbă un timp. În 1922 au întrerupt relația. M nu renunță. O urmărește constant timp de doi ani. Pleacă apoi în turneu în Franța, Mexic și America. Familia Brick pleacă în Europa. Înainte de plecare, M și Lilia se întâlnesc pentru ultima dată. Familia Brick a primit prin testament toate lucrările lui M.
Femeia îi va trimite lui Stalin o scrisoare când lui M i se blochează tipărirea operelor postume.
Elizabeth Siebert – Sweet Ellie, o femeie pe care o cunoaște în America. Îi va deveni translatoare. E alături de el peste tot. Aventură de călătorie. M se întoarce acasă, Sweet Ellie rămâne singură. Ca ultim gest – cam siropos și teatral, după părerea lui Haralambie – înaintea plecării M își va cheltui ultimii bani pe o mulțime de flori de nu-mă-uita pe care i le lasă în camera de hotel pe tot patul.
Gesturile melodramatice ale bărbaților pentru o dragoste de o zi sau de o vară! Cum mai vor ei, chipurile, ca fiecare dragoste să fie ultima și cea mai mare dragoste a vieților lor.
Teribilii bărbați melodramatici și iubirile lor trecătoare! Ce naiba le-o fi plăcând femeilor la ei? se întreabă mirat Haralambie.
Revenind la M și la Sweet Ellie, femeia îi va naște o fiică, Elena Maiakovskaia, pe care a întâlnit-o o singură dată, la Nisa, când aceasta avea doi ani. Au mai fost și alte femei în viața lui Maiakovski. Majoritatea actrițe, fotomodele, femei frumoase cu care se afișa prin lume. Flori la butonieră. De decor. Toate au refuzat să îl ia de bărbat. Și cu toate acestea au acceptat aventura. Niște curve! Își spune Haralambie înainte de a adormi. În vis e bine. În somn simte mereu o prezență. Cineva îndepărtat. Măcar nu e singur. Vara privește spre ambele maluri ale Senei unde un băiat și o fată dorm surâzând prin somn. În așteptare.
Dana Banu s-a născut la 16 martie 1970 în Târgu-Mureș, a debutat cu poezie în anul 1984 în revista Astra, trăiește la Paris; de-a lungul timpului a publicat în nenumărate reviste și antologii din țară și din străinătate, a semnat cu acest nume de autor volumele de poezie: Poezii din țara lui Elian, 2007; Cântecul samovarelor, 2011; și lumea cinema paradis, 2013; Luna și Îmblânzitoarea de oameni, 2015; Cartea singurătății, 2017; Insomnii orientale, 2023; tot cu acest nume a semnat și volumele de proză: Orașul părăsit, 2000; Ferestre, 2021; O după-amiază cu Miller și Kerouac și alte povestiri, 2022; Lumea exotică a Salmei Metivet, 2024.
Facebook
WhatsApp
TikTok
