Bob Dylan – poetic, excentric, enigmatic, uneori profetic
„I was so much older then, I’m younger than that now” / „Eram atât de bătrân atunci, sunt mai tânăr acum” – Bob Dylan din „My Back Pages”, lansat în 1964 pe albumul „Another Side of Bob Dylan”.
Ascult melodiile de pe albumul Highway 61 Revisited din 65 și vă scriu astăzi acest text despre unul dintre cei mai îndrăgiți de mine laureați ai Nobelului.
Dar să începem cu începutul. Vă asigur că merită. În 2016, Academia Suedeză face un anunț care îi bulversează pe toți cei care se aflau atunci în așteptarea numelui scriitorului ce urma să primească Nobelul. Un cantautor este premiat pentru „noi expresii poetice în marea tradiție a cântecului american”. Nu un poet, nu un romancier, un cântăreț! Poate unul dintre cei mai reprezentativi cantautori din istorie. Bob Dylan, vocea mișcărilor sociale din anii ’60, performerul cu stil unic, artistul care și-a reinventat constant sunetul. Un excentric.
În mijlocul vacarmului creat de acordarea Nobelului, cel mai bine s-a făcut însă auzită o tăcere. Tăcerea lui Bob Dylan. Artistul nu a răspuns nici apelurilor telefonice, nici e-mailurilor celor de la Academie. Nu a confirmat. Nu a comentat absolut nimic. În timp ce lumea fierbea de-a dreptul, Bob își vedea pur și simplu de concertele sale, fără să dea absolut niciun semn despre acest subiect. Au apărut mulți care au criticat decizia, susținând că versurile sale nu sunt literatură. Ha! Unii au fost de-a dreptul indignați, considerând că scriitori merituoși au fost omiși, deci nedreptățiți în favoarea unui neavenit.
Sara Danius, secretara permanentă a Academiei, a fost singura care a comentat oficial, spunând că nu e îngrijorată și speră ca artistul să apară la decernarea premiului. Au urmat două săptămâni agitate pentru cei care urmăreau subiectul. Apoi Bob a declarat unui ziar britanic că e „fără cuvinte” și „recunoscător” pentru premiu și că speră că va putea participa la ceremonia de decernare. A sperat în van. Nu a participat. În locul lui, supercalifragilistica Patti Smith a fost cea care a ținut discursul, ba chiar a și interpretat o melodie. Cei care oricum nu s-au arătat mulțumiți de laureatul Nobelului din 2016 au văzut în lipsa artistului de la ceremonie o lipsă de respect față de Academie și de ceilalți laureați.
Răspunsul oficial al celor de la Stockholm a fost că artistul poate veni oricând să țină discursul, primirea premiului în bani fiind condiționată de el. Abia prin iunie 2017 – cu foarte puțin înainte de expirarea termenului – Bob a înregistrat un discurs de fix 27 de minute, în care a vorbit despre relația lui cu literatura și despre influențele sale. În fapt, un melanj de referințe culturale, literare și muzicale.
Unul dintre cele mai interesante premii din istoria Nobelului. A zguduit din temelii o lume rigidă și snoabă. A ridicat întrebări în legătură cu granițele literaturii. Pasiuni, critici, vacarm și uimire. Bob rămâne cel dintotdeauna. Un artist fără limite, de neîncadrat în tipare.
Vă las mai departe câteva rânduri despre viața artistului care a trecut și trece prin lume așa cum nimeni altcineva nu o face. A folosit de-a lungul timpului o mulțime de pseudonime. De exemplu: Elston Gunnn – primul său pseudonim notabil, l-a folosit la începutul carierei, când cânta cu trupa lui; Bobby Vee – un nume inspirat de idolul său, Elvis Presley, și de estetica rock’n’roll-ului timpuriu; Blind Boy Grunt – un nume ce apare pe înregistrări folk din anii ’60, în special pe compilații unde Dylan nu putea apărea oficial din motive contractuale. Numele vine din tradiția blues-ului, unde mulți artiști aveau nume precum Blind Willie Johnson sau Blind Lemon Jefferson; Bob Landy – un nume pe care l-a folosit pentru câteva înregistrări de pian blues; a vrut să se distanțeze de imaginea sa de folk singer și să experimenteze cu alte stiluri; Robert Milkwood Thomas – un omagiu adus poetului Dylan Thomas, de la care și-a inspirat numele de scenă; a folosit acest nume în contexte literare sau în proiecte unde dorea să sublinieze latura sa poetică; Tedham Porterhouse – un pseudonim cu tentă umoristică, folosit în proiecte informale. Apare în special în credite obscure sau materiale promoționale alternative; Lucky Wilbury / Boo Wilbury – nume folosite în cadrul grupului Traveling Wilburys. Toți membrii trupei aveau identități fictive, iar Dylan a adoptat două variante, în diferite etape ale proiectului; Jack Frost – pseudonimul sub care a produs mai multe dintre albumele sale din anii 2000, folosit pentru a separa rolul de producător de cel de artist; Sergei Petrov – un alias rar, folosit ocazional în contexte experimentale sau în credite alternative; Zimmy – un nickname derivat din numele său real, Zimmerman.
Dincolo de toate aceste nume stătea însă Robert Allen Zimmerman, acesta este adevăratul său nume. S-a născut în primăvara lui 1941 – pe 24 mai – în Statele Unite, Duluth, Minnesota.
Abram (Abe) Zimmerman și Beatrice (Beatty) Stone sunt numele părinților săi. Proveneau din comunități evreiești din Ucraina și Lituania. Părinții lui Abe, bunicii lui Bob, erau imigranți evrei care au fugit din Odessa după pogromurile violente de la începutul secolului XX, mai precis în urma masacrului din 1905. Cei doi au locuit inițial în Duluth, unde s-a și născut Bob Dylan, în 1941. Au stat acolo până în ’47, când s-au mutat în Hibbing, un oraș minier marcat de ierni aspre. Multe comunități de imigranți, în care artistul de mai târziu și-a petrecut copilăria și adolescența. Tatăl se ocupa cu comerțul, iar mama era o femeie extrem de activă în viața comunității. Atmosfera din oraș, povestirile minerilor imigranți, radioul care domina imaginația copilului și îi aducea muzica unei lumi îndepărtate de el vor deveni mai târziu subiecte ale melodiilor sale.
Cum e de așteptat, în liceu Bob era deja un adolescent rebel, atras de rock’n’roll, blues și folk. Atunci și-a format primele sale trupe. Cea mai cunoscută: The Golden Chords. Cântau la diverse evenimente locale, la baluri și concursuri. S-au făcut cunoscuți mai ales prin faptul că dădeau muzica la maximum, spre disperarea profesorilor. Aceia au fost anii când a început să își dorească să scape din micul, burghezul și înghețatul orășel și să ajungă să facă muzică în marile orașe. A și fugit de acasă de câteva ori. Hibbing a fost însă locul în care Bob Dylan a învățat să asculte nu doar muzica ci și lumea din jurul său. Muzica de la radio ascultată în anii aceia – blues, country, rock’n’roll, de la Hank Williams la Little Richard – avea să îl urmărească de-a lungul vieții. Peisajul din jur – un amestec de melancolie și duritate. În primele sale melodii i se simte influența. De asemenea, poveștile despre supraviețuire ale imigranților din orășel, i-au format modul de gândire.
În 1959 termină liceul și părăsește Hibbing. Se înscrie la Universitatea din Minnesota. Acolo intră pe scena folk din Dinkytown. Se instalează în Dinkytown, un cartier boem, plin de apartamente ieftine, cafenele și librării. O atmosferă vie, dominată de tineri artiști care spărgeau ziduri, forțau limite, erau în continuă căutare de noi forme de exprimare în artă. Dylan renunță la chitara electrică și se scufundă în muzica de protest, în folkul tradițional și în blues. Are în sfârșit parte de ceea ce căuta: libertate și o scenă pe care să experimenteze. Va cânta inițial pentru un public restrâns, prin cafenelele locale, prin cluburi mici, la petreceri studențești și în apartamente improvizate drept spații de jam sessions. Acest fapt îl va ajuta mult. Își va rafina stilul de interpretare – frazarea liberă, vocea aspră, intensitatea emoțională. În acea perioadă îi apar primele înregistrări de casă. Multe dintre ele au fost mai târziu incluse în colecții de tip Bootleg Series. Ele surprind un tânăr încă nesigur, dar deja obsedat de tradiția folk americană. Unele dintre cele mai timpurii înregistrări sunt chiar din Minnesota, din casele prietenilor și din spațiile din jurul campusului.
În Minneapolis, Bob începe să își construiască repertoriul: balade vechi, cântece tradiționale, piese blues. Tot atunci are și primele încercări de compoziție proprie. Își formează reflexul de a absorbi tot ce aude și de a transforma influențele în ceva personal. Aici își schimbă numele de scenă. Trece de la rock’n’roll-ul adolescentin la folkul care îi definește începutul carierei. Devine performer, nu doar un simplu muzician. Descoperă în perioada aceea o figură care îi va modela direcția artistică imediată: Woody Guthrie. Pur și simplu se reinventează. E pregătit să plece mai departe. La New York. O va face în ’61. E atras de scena folk din Greenwich Village. Nu avea bani. Nici vreun plan exact. Avea însă ambiția de a cuceri orașul cu muzica sa. Cântă prin cluburile din Village. În doar câteva luni va semna cu Columbia Records. Devine aproape peste noapte figura centrală a folkului american nou din acei ani.
Avea 19 ani când a coborât din autobuz în Manhattan. Avea o chitară, o muzicuță și un repertoriu inspirat de Woody Guthrie. Greenwich Village va fi, în esență, locul unde Bob Dylan devine Bob Dylan. La mijlocul anilor ’60 trece la chitara electrică, fapt care provoacă multe controverse. Revoluționează însă muzica rock. Albume precum Highway 61 Revisited și Blonde on Blonde l-au consacrat ca fiind unul dintre cei mai influenți artiști ai secolului XX.
De-a lungul timpului, Bob Dylan a explorat folk, rock, country, gospel și chiar jazz vocal. A colaborat cu artiști precum The Band, Johnny Cash, Tom Petty și Traveling Wilburys. A lansat peste 40 de albume și a vândut peste 125 de milioane de discuri. Ce este bine de știut și de ținut minte e faptul că Bob Dylan este cu adevărat unul dintre cei mai mari compozitori din istorie. A influențat generații întregi de artiști și a redefinit relația și limita dintre poezie și muzică. Cariera sa, începută în 1957, continuă și astăzi, cu o serie de turnee și proiecte artistice.
Nu ne rămâne decât să îi ascultăm muzica și să îi aplaudăm versurile. Eu una o fac.
Dana BANU s-a născut la 16 martie 1970, a debutat cu poezie în anul 1984, în revista Astra, este poet, prozator, călător literar și scenarist; de-a lungul timpului a publicat sub acest nume în nenumărate reviste și antologii din țară și din străinătate, tot cu acest nume de autor a semnat volumele de poezie: Poezii din țara lui Elian, 2007; Cântecul samovarelor, 2011; și lumea cinema paradis, 2013; Luna și Îmblânzitoarea de oameni, 2015; Cartea singurătății, 2017; Insomnii orientale, 2023; precum și volumele de proză: Orașul părăsit, 2000; Ferestre, 2021; O după-amiază cu Miller și Kerouac și alte povestiri, 2022; Lumea exotică a Salmei Metivet, 2024…
Facebook
WhatsApp
TikTok
