Povestea unui restaurator pasionat: Daniela Iamandi

Profesia de restaurator presupune muncă și pasiune din partea celui care o practică, însă aduce și multe satisfacții, cea mai mare fiind aceea de a vedea pe simezele muzeelor lucrări valoroase, salvate de la „moarte” cu migală și pricepere.

Pentru că despre restaurare poate vorbi cel mai bine un restaurator, vă oferim un interviu realizat cu Daniela Iamandi, șeful secției de Conservare-Restaurare, din cadrul Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” din Târgovişte, doctor în domeniul conservării şi restaurării faunei arheologice.

 

   – De   când   practicaţi   profesia   de   restaurator   şi   de   unde   provine   această   pasiune?  

-Profesia de restaurator o practic de mai bine de 25 de ani. Este o activitate care presupune multă dăruire, abilităţi practice, simţ artistic şi răbdare infinită. Se poate spune că pentru mine, în prezent, restaurarea bunurilor de patrimoniu este o pasiune extrem de solicitantă, provocatoare, spectaculoasă şi, în cele mai multe cazuri, toxică. Nebunia frumoasă a acestei profesii te determină să îţi pui mereu întrebări, privind soluţionarea problemelor cu care respectiva piesă se confruntă, să găseşti soluţiile ideale pentru rezolvarea lor şi astfel să fi provocat continuu să parcurgi o muncă de cercetare pe mai multe planuri. În planul pregătirii profesionale, am obţinut un titlu de doctor în domeniul conservării şi restaurării faunei arheologice în anul 2008, precum şi două atestate de expert în restaurarea bunurilor din ceramică, lemn, mobilier şi faună arheologică (fildeş, corn, os, cochilii).

    -Cum   arată  o   zi   de   lucru ?

-Pentru mine, o zi de lucru este practic o programare din ziua anterioară, în sensul că mai mereu sunt continuate etapele de intervenţie directă asupra pieselor aflate în lucru. Cum în laboratorul instituţiei noastre activăm trei specialişti pe tehnici diferite (lemn, ceramică, metal),  care de multe ori lucrăm în echipă, îmi este dat să intervin pe mai multe categorii de bunuri de patrimoniu pe durata aceleiaşi zile.

       -V-a   adus   multe   satisfacţii   profesia   dumneavoastră,   inclusiv   financiare ?

-De satisfacţii profesionale pot spune ca am avut mereu parte, dacă luăm în calcul faptul că anumite piese restaurate, cele mai spectaculoase, cu un grad înalt de dificultate privind intervenţiile de restaurare, au participat la Saloanele Naţionale de Restaurare organizate în ţară, unde am obţinut premii importante precum: locul I, la categoria ceramică (Craiova, 2012), locul III, la categoria metal (Craiova, 2013) şi locul II cu Diploma de Excelenţă, la categoria lemn (Craiova, 2014), toate fiind însoţite de premii în bani. Lista poate să continue cu participările la Sesiunile de Comunicări organizate de muzeele din ţară (Bucureşti, Craiova, Piatra Neamţ, Ialomita etc.), publicarea articolelor în revistele de specialitate ale instituţiilor muzeale (Deva, Craiova, Zalău, Bucureşti etc.), dar şi cu îmbogăţirea continuă a expoziţiilor permanente ale muzeelor dâmboviţene precum: Muzeul de Istorie, Muzeu de Artă, Mueul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti.

    -Cât   durează,   în   general ,   un   proces   de   restaurare ?

-Bunurile de patrimoniu pe care le restaurăm (ceramică, metal, piatră, lemn policrom, mobilier, faună arheologică) nu fac parte din categoria pieselor de mare sensibilitate, precum textilele, hârtia sau pictura, unde intervenţia directă asupra pieselor poate dura chiar şi 10 ani, însă şi piesele din categoriile cu o structură mai rezistentă, necesită timp indelungat de lucru, condiţionat de starea de conservare pe care acestea o au la momentul sosirii în laborator. Practic, noi am înregistrat un minim de lucru de trei zile, iar maximul a fost de patru luni.

        -Aţi   avut   şi   piese   pe   care   nu   aţi   reuşit   să  le   salvaţi ?

-Au existat cazuri când în urma cercetărilor arheologice au fost descoperite piese cu un stadiu avansat de degradare, în special piese din metal, la care coroziunea a distrus în totalitate obiectul.

        -Cât   de   greu   este   să   restaurezi   o   piesă?

-Activitatea de restaurare se desfăşoară potrivit unor principii care îţi indică paşii de urmat pentru a face posibile recuperarea şi salvarea piesei în cauză. Altfel spus, indiferent de categoria de bunuri din care artefactul face parte, etapele de intervenţie directă sunt în mare parte aceleaşi (curăţare, consolidare, reconstituire, integrare cromatică). Dificultatea intervenţiilor poate fi dată de numărul mare de fragmente, sau de zonele lacunare care necesită completări în cazul unei piese ceramice sau a celor din categoria faunei arheologice (os, cor, cochilii, filseş ), de profunzimea coroziunii în cazul metalelor, de pierderea stratului pictural la lemnul policrom, de atacul xilofag la lemn etnografic etc. Atunci când te-ai confruntat cu o multitudine de astfel de situaţii, mai exact, când experienţa îşi spune cuvântul, găseşti mereu alternative pentru a stopa şi salva piesele aflate în stare de colaps.

 -Care   este   piesa   la   a   cărei   restaurare   aţi   lucrat   cel   mai   mult ?

-După cum am menţionat, în cadrul instituţiei noastre activăm mai mulţi specialişti în domeniul restaurării bunurilor de patrimoniu, care ne desfăşurăm activitatea în echipă, mai ales atunci când avem în lucru piese mari ca dimensiuni şi dificile din punct de vedere al formelor şi stării de degradare. Astfel de situaţii întâlnim în cazul colecţiei de mobilier, din categoria căreia am restaurat în anul 2010, un jilţ din secolul al XIX-lea, la care am lucrat mai bine de trei luni, în echipă de patru specialişti. Însă de o mai mare provocare profesională am avut parte în cazul piesei restaurată în anul 2013, un tetrapod brâncovenesc, din lemn placat cu foiţă de aur, la care am lucrat în echipă de trei specialişti, pe o perioadă de 40 zile. Exemplele sunt numeroase şi am convingerea că această echipă ambiţioasă va duce la finalizarea multor astfel de situaţii, pentru ca aceste artefacte, extrem de valoroase, să fie puse în valoare, cunoscute şi  admirate de publicul atras de arta, istoria şi tradiţiile naţiunii române.

  – Sunteţi   o   echipă  importantă  car e   lucrează  la   secţia   de  conservare  -restaurare   a   Complexulu i   Naţional Muzeal   Curtea   Domnească?  

-Departamentul de conservare-restaurare, existent în cadrul  Complexului  Naţional Muzeal   „Curtea   Domneasc” din Târgoviste, are în total nouă specialişti, dintre care patru restauratori. Pentru restaurarea pieselor de mari dimensiuni, am primit sprijinul colegilor consevatori, cu care avem o frumoasă şi importantă colaborare.

   -A  existt, până de curând,  o   s pecializare   d e   Conservare – Restaurare    în   cadrul   Universităţii   “ Valahia “   Târgovişte ,   cu   studenţii   căreia   ştiu   că  ați  avut   colaborări   frumoase .   Cât   de   importantă  este   pentru   studenți   practica ?

-De mai bine de doi ani, specializarea Conservare-Restaurare a Facultăţii de Ştiinţe şi Arte a fost desfiinţată. Au existat două generaţii de studenţi înscrişi la această specializare cu care am colaborat şi din rândul cărora cinci (trei conservatori şi doi restauratori) activează în cadrul instituţiei noastre. Trei dintre colegi, în urma activităţii desfăşurate în ultimii trei ani, au obţinut deja atestate de experţi, unul în conservare, iar doi în restaurarea bunurilor de patrimoniu pe suport din lemn.

  -Cât   de   important   este   pentru   istoria   noastră,   ca   neam ,   să  păstrăm   obiectele   vechi ,   care  sunt   dovada   vie   a   trecutului?

-Este de dorit să acordăm o atenţie deosebită tuturor obiectelor care ne înconjoară şi ne reprezintă, indiferent din ce perioadă fac parte, chiar şi cele contemporane precum piesele etnografice. Consider că toate aceste valori pot fi păstrate şi transmise generaţiilor viitoare doar dacă va exista o implicare mai mare din partea generaţiilor actuale, care să facă cunoscute informaţiile ce ne-au fost transmise şi în baza cărora am evoluat.

De fiecare dată când finalizez restaurarea unei piese care datează din preistorie, am sentimentul de a fi părtaş la realizarea unui act artistic simţit şi trăit de arizanul acelor vremuri, respectiv meşterul olar.

-La ce lucrați în prezent sau la ce urmează să lucrați, după sărbători?

-Intenţionez ca împreună cu bunii mei colegi să ne implicăm în restaurarea unui număr cât mai mare de piese din colecţia de mobilier etnografic, întrucât ţinta noastră constă în reorganizarea Muzeului de Etnografie existent la Pucioasa, unde piesele vor fi etalate, potrivit conceperii unei noi tematici.

Întrucât restaurarea vaselor din ceramică reprezintă categoria bunurilor de patrimoniu pentru care am o dăruire aparte, în debutul noului an 2015, voi lucra la restaurarea unor vase ceramice din perioada medievală, din rândul cărora se va face o selecţie pentru a fi etalate în cadrul expoziţiei ce se va deschide  la  Palatul de la Potlogi.

Citește și

ISTORIA PRINDE VIAȚĂ, LA TÂRGOVIȘTE, ÎN MÂINILE UNOR OAMENI PRICEPUŢI!