Întâi mi-a plăcut numele ei: Eylül. Eylül înseamnă septembrie în turcă. Septembrie este luna pe care o iubesc cel mai mult din tot anul. Apoi am întrebat-o:
– Unde te duci tu, Eylül? Ai unde să te duci?
Ea mi-a arătat cu mâna linia orizontului. Nu avea unde să se ducă. Știam ce înseamnă asta. Am trecut de câteva ori pe acolo, prin locul în care odată ajuns, oriunde te-ai îndrepta, știi că nu te mai așteaptă nimeni. Când nimeni nu te așteaptă în niciun loc al lumii și nu ai unde să te duci dar pleci. Pui un picior în fața celuilalt și mergi înainte. Lumea cea mare devine atunci toată a ta iar tu devii copilul ei. Știi că nimic rău nu ți se mai poate întâmpla. Pentru că ești copilul lumii și al întâmplării. Pentru că te poți obișnui cu orice rău. Singurătatea îți este armură și scut. Întâmplarea îți devine familie și prietenă. Amândouă îți țin de cald iarna și de răcoare, vara.
– Unde te duci, tu, Eylül? am întrebat-o.
– Nu știu. Am să văd când am să ajung, mi-a răspuns.
Ajungi undeva atunci când îți găsești un om care te așteaptă să te întorci la el când ești plecată și te ține de mână printre oameni, pe marile bulevarde ale unor orașe imense, să nu te piardă în aglomerație. Așa m-am gândit mereu înainte să îl cunosc pe omul meu. Apoi l-am cunoscut și am ajuns.
Eylül stătea toată vara prin stațiunile de pe litoralul turcesc. Mergea prin Belekul Antalyei, se scălda prin apele Mediteranei și râdea cu toți dinții la soarele lui uriaș. Dar nu trecea doar prin Belek. Îi plăcea să alerge și pe țărmurile Egeei, Marmarei sau Mării Negre. Eylül se născuse într-un sat mic din munții Taurus, în Antalya. Într-un septembrie al cărui nume l-a și primit de altfel. Părinții ei erau, ca și ea cea de acum, nomazi dar singuratici. Fără altă familie în afară de ei doi. Fără căpătâi și fără vreo lege a lumii pe care să o respecte.
Veniseră de prin ținuturile din nord și au plecat mai departe. Au lăsat-o pe Eylül în grija vânzătoarei de limonadă, oranjadă și suc de rodii, la care au locuit în săptămânile acelea, cât au stat în micul sat de la marginea orașului Zerk, pe malul râului Köprüçay. Un sat plin cu arbori de pin, cu chiparoși și cu ruine antice. Eylül a crescut printre pini și chiparoși. I-au fost cei mai buni prieteni. Vânzătoarea de limonadă era tare bătrână iar Eylül încă de pe la 4-5 ani a început să o ajute. Îi spunea mamă și se ține strâns cu mâinile de șalvarii ei prăfuiți. Mergeau în oraș și vindeau amândouă turiștilor sucurile făcute de ele.
Turiștii o iubeau pe Eylül. Era un copil frumos. A trecut timpul. Odată cu el și copilăria lui Eylül și viața bătrânei vânzătoare. Pe la 16 ani a rămas singură și frumoasă precum o rodie. A continuat un timp să vândă limonadă apoi s-a lipit de un grup de studenți bogați, care colindau pe banii părinților țara, în vacanța de vară. A mers peste tot cu ei. Tinerii au îndrăgit-o. Spre toamnă ei s-au întors la Istanbul. Au luat-o și pe Eylül. I-au găsit un mic job de model în atelierele studenților la arte plastice.
Dormea pe unde apuca. În afară de căsuța cea albă din munți nu avea alt loc al ei. Până la urmă a vândut casa unei familii care și-a făcut din ea o vilă de vacanță. Din banii pe casă, a trăit mult timp. Avea nevoi puține și nu era cheltuitoare de felul ei. Fata s-a obișnuit să bântuie dintr-o parte în alta. Mai ales în perioada vacanțelor. Se împrietenea cu grupuri de tineri, se lipea de ei și trăia așa, din ce îi dădeau. Iarna mergea în stațiunile de la munte. Vara în cele de pe litoral. Primăvara și toamna se lipea de mine.
De când cu pandemia nu a mai putut să se vânture liberă pe unde a vrut. Stă într-o anexă din parcarea de tiruri. Merge uneori cu băieții mei, șoferi de tir, la drum. Nu a ieșit niciodată din Turcia. Călătorește doar prin țară. Băieții o iau cu ei pentru că e veselă și e un companion plăcut. Și pentru că ne-am obișnuit toți cu ea. La început au fost unii care s-au dat la ea. I-a bătut de au umblat cu fețele zgâriate și cocoșați, în râsul lumii, săptămâni întregi. Băieții mei au văzut că e o fată serioasă și au acceptat-o printre noi. Credeau că e vreo fâșneață de care sunt pline șoselele lumii. Nu e.
Am acceptat-o ca pe una de-a noastră. Când nu e plecată de nebună cu prietenii ei, face mici munci la firmă. O ajută pe Mătușa Oyku Bucătăreasa. Pe Uncheșul Ahmed de la buticul cu biscuiți, gazoz și alte mărunțișuri. Trăiește de pe o zi pe alta. Dispare când nu te aștepți. Vine când are chef. E sălbatică și pasională. Tânără și obraznică. Neîmblânzită și liberă. De aceea îmi place de ea. Pe mine nu dă nici doi bani dar știe că o ajut și de aceea nu sare la mine ca la alții. De frică să nu o gonesc. La început încerca să mă bârfească dar băieții au amenințat-o că nu o mai lasă în parcare și s-a speriat.
Eylül e mai adevărată decât o hoardă de femei cu vieți coafate și bine aranjate. Ar fi și păcat să încerc să o transform. Cine sunt eu, să fac așa ceva? Să schimb un om. Hmm! Au încercat atâția să mă schimbe și pe mine dar au rămas doar cu aerul și praful din jurul lor. Am dispărut fără o vorbă la primul semn de încercare de schimbare a mea. O îndrăgesc pe Eylül deci o las în pace. Să facă ce vrea. Să fie cum vrea. Eylül are trupul frumos și subțire. Pielea ca de miere și pletele lungi de un blond portocaliu blând. Acel galben al blondelor adevărate. Spre deosebire de cele vopsite, blondele adevărate nu sunt stridente. Părul îi acoperă fetei tot spatele. Pe unde trece întoarce fețele oamenilor după ea. De aceea nu e prea simpatizată de femei și umblă mereu cu pumnii strânși ca la o adică să se apere de bărbați prin lume.
De când ne are pe noi e mai liniștită. Știe că la o adică are cine să o apere. Cu toate acestea a rămas neîncrezătoare. Putem să ne răzgândim oricând. Doar nu suntem familia ei. Așa gândește Eylül, iar eu o știu. Are 20 de ani și nu iubește pe nimeni. Spune că iubește pe toată lumea. Dar nu e așa. Pare mereu în căutare. Aburul unei neliniști stranii o acoperă. E mereu aureolată de tristețe precum de o ceață densă în care trăiește fericită. Încă unul dintre acei oameni care au suferit atât de mult în copilărie încât, paradoxal, starea lor de bine și de fericire e de fapt o stare de neliniște, de teamă, de anxietate.
Mă privește de obicei circumspectă și cu mare atenție când dau de mâncare la pisici. Dacă nu îți plac, de ce le hrănești? Mă întreabă. Pentru că le e foame, îi răspund.
– De ce ți-ai luat bărbat, doar ești ca mine, îmi spune.
– El m-a iubit. Eu l-am iubit.
– Și azi? E la fel?
– Da, e la fel, îi răspund privind profilul bărbatului meu obosit de muncile infernale din ultima vreme. A dracului că e la fel. Ba chiar mai mult.
Eylül dă din cap neîncrezătoare. Nu îi plac bărbații. Mereu se iau de ea. Mereu îi fac propuneri dubioase. Mereu vor să o atingă și o privesc lasciv. I-a plăcut odată un băiat din satul ei de pe valea râului Köprü. S-a culcat cu el apoi el a părăsit-o și s-a însurat cu una bogată. Am încercat să o fac să citească. Nu îi place. Spune că viața adevărată e mai frumoasă decât cea din cărți și că oamenii care inventează povești neadevărate sunt nebuni.
Spune că nici eu nu sunt prea normală dovadă că hrănesc pisici deși nu îmi plac, scriu despre oamenii din jurul meu și îi transform în eroi de poveste, sunt a unui bărbat deși sunt sălbatică, la fel ca ea. De neînțeles, spune ea. De neînțeles cât de greșit îți poți trăi viața, Gül Hanım! Îmi spune. Mă verifică. Vrea să vadă dacă mă supăr pe ea. Și dacă mă supăr pe ea vrea să vadă ce am să fac.
– Ești tânără, Gül Hanım! Încă puțin și se face cald. Te voi lua cu mine în Antalya. Mergem doar noi două și cucerim lumea.
Pentru ea lumea e doar țara în care a crescut și prin care umblă liberă. Lumea e însă mult mai mare iar eu nu mai sunt de mult tânără, dragă Eylül. O las să creadă că are dreptate.
Nu e bine să contrazici oamenii singuri.
-Rio Rita / Portrete și schițe (2021 -2022)-
Dana BANU e o scriitoare prea bătrână ca să moară, ca tot poetul normal, tânără. A debutat în revista Astra în 1984. Poartă des 2 cozi împletite și are 3 pseudonime literare. Are 51 de ani, dar spune că bate spre 60 pentru ca toți să se mire cât de tânără arată. Trăiește în Paris. Iubește să scrie, îi plac oamenii, macarons-urile, zeppelinele și baloanele colorate.
Facebook
WhatsApp
TikTok
