1.
Sfoara roșie
În două case,
Pereții interiori sunt vopsiți pentru a acoperi aceeași culoare,
Au fost martorii acelorași lucruri
Și au crăpături în aceleași locuri,
Numai că în una sunt ascunse sub decor
Și în cealaltă, lăsate să îl reprezinte.
De fiecare dintre case e atașată o sfoară roșie
Care se întinde parcă la nesfârșit
Și pe care nimeni nu o dezleagă,
Deși nu îi văd sensul și se împiedică de ea
Mereu când pășesc în afara casei.
De fiecare dintre ele e atașată o sfoară roșie
Și e aceeași pentru fiecare;
Nu se întinde la nesfârșit,
Se întinde la nevoia de comunicare cu același sine,
Care a apucat-o pe un alt drum,
Pe cărarea dreaptă
Când tu pe cea stângă, visând la cealaltă și simțind regretul pe buze,
Pe gene,
Pe obrajii înfierbântați.
Nimeni nu repară cu adevărat crăpăturile de pe pereți
Și nimeni nu dezleagă sfoara,
Nu învață să o evite și se împiedică de ea
Oricât de la dreapta s-ar duce.
2.
Poveste în 7 zile
Luni, lumea ne-a îmbrățișat pentru prima oară și ne-a oferit siguranță:
Frigul nu ne mai putea atinge.
Marți, fără să ne dăm seama,
Am sfidat legile fizicii, fiindcă ne-am atras,
Deși nu suntem poli opuși,
Ci puțin prea asemănători.
Miercuri, ne-am observat pentru prima dată prezența;
Totul avea sens.
Joi, timpul se dilata deja în ochii tăi:
În stângul, prezentul, iar în dreptul, viitorul,
Și nu știam în care să mă uit.
Te mutai dintr-unul într-altul și nu voiam să te pierd printre secunde,
Apoi ai rămas în ambii simultan și mi-a fost mai ușor.
Vineri, ne-am îmbrățișat și noi, așa cum a făcut-o lumea luni,
Dar puțin mai mult și mai strâns decât s-ar fi așteptat oricine:
Una dintre greșeli.
Sâmbătă, lumea s-a oprit din a ne îmbrățișa.
Observase.
Duminică, frigul a devenit ger.
3.
Frânturi
Mergeam pe stradă și auzeam frânturi de conversație:
„Haide să…”
„De ce nu…?”
„…cu niște lucruri…”
Până de curând, nu le-am băgat în seamă,
Îmi păreau vorbe pierdute de-a dreptul în aglomerația orașului,
De-a dreptul pierdute în grabă, în zgomot,
De-a dreptul luate de vânt,
Dar sunt de fapt de-a dreptul însemnate, odată ce le asculți,
Odată ce le urmărești în toți și în toate frânturile lor de conversație.
Sunt de-a dreptul însemnate:
Dacă le combini,
Va prinde glas vocea care numai ție ți-a fost dat să o auzi
Și îți va spune tot ce numai ție ți-a fost dat să afli,
Tot ce numai pentru tine are sens
Și tot ce numai pentru tine există.
Mergeam pe stradă și auzeam frânturi de conversație:
„Mai încet…”
„…din nou ai…”
„…mers…”
„…prea repede și ai…”
„…ajuns înaintea ta…”
„Nu te mai…”
„…grăbi…”
„…vei cădea din…”
„…propriul corp…”
„…și vei…”
„…ajunge…”
„…să calci…”
„…peste tine.”
4.
Creaturi
Suntem creaturi și ne căutăm creatorul
În praful de prin unghere,
În praful de cretă de prin vechea sală de clasă
Părăsită de lume,
Rămasă așa cum a fost văzută ultima dată,
În praful care s-a ales de creatura primară, cel din care ne-am ridicat noi,
Creaturi secundare.
Prin căutare am evoluat,
Prin căutare ne-am diferențiat de creaturile instinctive
Și am devenit unele raționale,
Prin căutare ne-am găsit vocea, vederea, amprenta,
Prin căutare ne-am găsit pe noi, peste tot,
Și prin căutare am creat
Tot ce mai aveam de creat.
Chiar și așa, nu ne-am mulțumit,
Fiindcă suntem creaturi și nu am evoluat suficient de mult,
Fiindcă suntem creaturi și ne căutăm creatorul.
Umblăm dezorientate prin lume,
Continuând ca pe măsură ce căutăm
Să ne creăm pe noi, inconștient,
Și ne întrebăm de ce nu ne găsim creatorul.
Ne întrebăm dacă există cu adevărat,
Fiindcă e mult prea aproape de noi ca să îl vedem.
Facebook
WhatsApp
TikTok
