1.
Generații
Podele lustruite
de mii de pași pierduți
prin ani și vechi științe
se-aștern și-acum în fața
unor noi speranțe și istorii.
Aleargă fericiți pruncii de ieri
și azi printre pereți de piatră
rece, familiară și parcă nimic
nu sa-ntâmplat, ci zâmbetele
au rămas aceleași peste veacuri.
E dimineața unei noi povești,
a unei lumi ce-abia se lasă
descoperită și pare că toată
această liniște va dăinui
dincolo de viețile noastre.
Și poate, cine știe…?
Ne va purta ce a rămas în
urma noastră.
2.
Respirație
Și stau și-acum la vechiul
pian dezacordat unde am
învățat prima mângâiere de
fildeș, în răcoarea ferecată
de ușile acelea verzi.
Mai umblu și acum, atentă,
ca pe sârmă, pe corzile celei
dintâi viori, pe corzile celei
din urmă reverii, unde ne
întâlnim, firav, din când în când.
Mi-e nesupus gândul încheierii,
al anilor-comori ce se repetă pe
pereții mei, printre prelungi
cuvinte brodate cu muțenie.
Tot ce știu și tot ce-mi trebuie
e că ce a fost este și clipa nu
se poate sfârși aici, ci se-alungește,
perpetuă, atâta timp cât
eu respir.
3.
Cald
Alungă-ți greierii de pe câmpie
căci ei, ca nimeni alții, urlă
repetitiv a vară și-a căldură
sufocantă, înnebunitoare.
Ascunde-te dincolo de perdeaua
albă, brodată de degete subțiri și
lungi, de tânără speranță, de
bucle-ntunecate și sclipire
în priviri. E plin de pânze
aici, unde se luptă marea cu
văzduhul, așa cum mai vedeai
prin cărți în anii verii. Căci simți
că parcă n-ar fi fost nicicând
vreo iarnă, ci doar un soare
mieros pe fond de crini, liliac
și lăcrămioare, acolo unde
cerul se unește cu pământul.
4.
Salon
Trupuri nesfârșite
se preling de-a lungul
odăilor și pare că vertijul
e o stare de fapt, unicul
drum în spirală prin care
poți ieși de aici. E balul sau
poate o iluzie întărită de straturile
dense de muzică și arome difuze,
căci tu te simți într-o veche
capitală, țesut cu măiestrie
între atâtea fire și povești. Nu
îți mai simți vârfurile degetelor,
cuprinse de o dulce amorțeală,
de o neîntreruptă modelare
a ideilor, a căilor și pașilor
din vis. Aprinzi lumina la capătul
tunelului din lemn, la umbra
nopții ce tocmai a trecut și-a
celei ce pare că nu vrea
nicicum să-nceapă.
5.
Ce se întâmplă?
Ce se întâmplă atunci
când lumea nu mai știe
în ce direcție să o ia,
pe ce cărare să se piardă?
Când oamenii sunt bestii
între ei, când mângâierile
ascund pumnale și nebunia
unora fărâmă vieți?
Să ne oprim, o clipă
lungă doar. Să ne alegem
întâmplarea căreia-i vom
da un sens, povestea pe
care doar noi vom ști s-o
spunem printre atâtea mii
de cuvântări, printre discursuri
seci și șoapte-mbietoare.
Să-ncepem cu un pas, apoi,
cărare cu cărare, vom
îndrăzni să-nchidem ochii
și vom lăsa, cuminți, picioarele
să ne poarte fără hartă.
6.
Iluminare
Aprinde candela la capul
ultimei tăceri și uită-te la
tine cu blândețe. În slăbiciunea
omenească ești și tu, un trup
firav, o minte curioasă de copil
ce încă cercetează și adună
cochilii, sunete și cuiburi
din copaci.
Agață-te de-o aspră
creangă de vișin, acolo
unde timpul stă în loc și
rupe-ți o clipă din cele
ce-ți rămân să te îmbrățișezi
pe tine, cel de-atunci.
Facebook
WhatsApp
TikTok
