1.
singurul locuitor al orașului meu
sunt singurul locuitor al unui oraș
care în mine surâde nostalgic
viața mea nu merge înainte
ea stă cuminte
cu picioarele legănându-se în vânt
pe pervazul negru al lumii
sunt un om îndeajuns de trist
încât să par văzut de dinafară
un vesel curcubeu de jucărie
prin scrinuri vechi eu țin atlasuri prăfuite
legate cu paftale din piatră selenară
prin ele poți găsi mările unei lumi văzută doar în vis
când noaptea se strecoară prin geamurile pale
oceane de candoare precum goblenurile vechi
întinse leneș pe mese din lemn de trandafir
am șifoniere întregi cu aripi colorate
de îngeri mici și veseli fraged înmiresmați
care atunci când anotimpurile obosesc
și se trântesc pe o sofa la sfat le cântă la pianină
un vals rusesc cu fete guralive
și cu bărbați înveșmântați în alb
sunt singurul locuitor al orașului meu
pe care îl țin ascuns într-un străvechi sertar
bine învelit în plușuri de purpură regală
legat cu raze de soare mult așteptate
în zilele întunecate
cu raze care nu se ascund și nu dispar
odată cu umbrele grele
odată cu primele semne de înserare
2.
înserare
risipa zilei sau risipirea ei
e înserarea în toate și în mine?
aflu mereu un nou început în umbrele ei
se tulbură lumina a obosit orașul
străina care trece cu pasul blând
și ovalul feței acoperit de amurg
sunt eu
mă privesc de la fereastră cum traversez
înaltele poduri dintre ziuă și noapte
de la fereastra uriașă a casei
se mai văd încă și oameni alunecând
precum albii mesteceni
dincolo de fereastra unui tren
care ne duce spre capătul lumii
o lungă călătorie spre înserare
sunt zilele anotimpurilor noastre
când obosiți ajungem la capăt
se deschide o nouă fereastră
risipa zilei sau risipirea ei
e această înserare a noastră?
3.
anotimp transparent
casa de pe colină cu toate ferestrele deschise
un anotimp transparent
zile și nopți înșirate mărgele
plutind în derivă pe apele Bosforului
un anotimp transparent prin care poți vedea
cum cu gesturi timide adolescentine
strângi în pumni lumina
apoi o redai lumii în cuvinte arămii
frunze în așteptarea toamnei
extazul lor auriu înaintea căderii
arome subtile
norii duc cu ei pe deasupra străzilor înclinate
fragmente din manuscrisul unei ultime cărți
ultima carte ultima iubire ultima călătorie
totul pare a fi ultim în jur și în interior
probabil mulți ani de acum încolo vei trăi într-un cuvânt
care pe oameni îi înspăimântă
numai pe tine te face să surâzi trăindu-l cu frenezie
totul e ultim
extazul auriu al frunzei înaintea căderii
doar anotimpul transparent se va termina în curând
și nu va fi ultimul
Facebook
WhatsApp
TikTok
