1.
o lume aproape omenească îți spui
privind-o cu ochii larg deschiși
iubind-o dăruindu-te ei cu totul
deschizi fereastra
lumina și un nou anotimp îți intră în casă
nu le vei trimite mai departe
sunt ale tale
o lume aproape omenească îți spui
să așteptăm vor trece și anii aceștia
ca vântul prin perdelele albe
va rămâne doar o lumină
precum surâsul unei femei
dintr-o fotografie oarecare
o lume aproape omenească
s-o privim și-apoi să plecăm
mai departe
2.
scrisoare către o Sublimă Doamnă
Sublimă Doamnă Moarte, Alteță Imperială,
ne vei ierta că nu am vrut prin lumea ta de ceară
să ne alăturăm convoiului și am ales alt drum
iată ne-am întors în crisalide fluturi tandri prefăcuți în scrum
am ars de tot am traversat oceane ți-am fost condotieri supuși
prin ceața de aur a apelor tale
n-am fost paiațe oarbe am fost doar inocenții arlechini
ai circului seren care rotește stelele și sorii
pe frânghii de nori diafani în echilibru precar
halei hap mereu cu patimă am dansat
am fost vatmanii imberbi ai tramvaielor tale de fum
nu ți-am cerut nimic dar ne-ai tot dat mereu
te-am tot întrezărit, Distinsă Doamnă Moarte,
ți-am numărat pe abace grele averea calpă
monezile cu care ne-ai plătit otrăvuri prin taverne
în amurguri rubinii sau în zori cu transparențe celeste
am râs mereu de tine ascunși în castele de nisip
pe care cu blândețe, Sublimo, le-ai ridicat pentru noi
mereu am servit pe îndelete cu lingurițe de argint
din dulceața amară a zâmbetului tău trist
prin subteranele vieților noastre mereu am trecut
în zbor planat cu flori de cireș la rever și pletele-n vânt
ne vei ierta că suntem uneori prea fericiți
în timpul ce-și râde de tine al vieților noastre
ți-am semănat pământul cu zeci de poezii
gata de-acum
apți combatanți încheiați corect la vestoane
prezenți la apelul tău de înserare
îți vom trăi copilăria, distinsă Doamnă Moarte,
o lungă bătrânețe cu aripi străvezii
3.
o dimineață
îl privesc fumând tăcut la fereastră
pletele lui sunt deja albe cu totul
umerii ușor aduși înainte
până la urmă am reușit
am îmbătrânit împreună
îmi spun
gândindu-mă la toate renunțările momentele de disperare
de oboseală cruntă de sfâșiere și căutare a noastră
toate doar pentru a merge pe același drum împreună
dintr-o țară în alta dintr-o viață în alta
mereu de la început niciodată la capăt
apoi se întoarce spre mine
mă privește
surâde
aceeași lumină acoperă umbrele noastre
și toate ferestrele lumii se deschid deodată
1000 de stoluri de păsări albe își iau zborul spre cer
se face dimineață
în această lume
doar a noastră
Facebook
WhatsApp
TikTok
