1.
o dată şi jumătate ocolul pământului
cu pasiune am scris mereu
despre
ţigări tenişi munţi păduri sânziene cercuri
bărbaţi câmpii de ceară fântâni secate
şi alte parascovenii
am umplut cu scrisul meu uriaş
caiete întregi dictando sau cu pătrăţele albastre
bloc-notes-uri primite în dar de la amici mai săraci decât mine
coli albe cumpărate de prin prăvălii de cartiere mărginaşe
sau din hipermarketuri strălucitoare
toate cuvintele mele puse cap la cap
ar putea face probabil ocolul pământului
o dată şi jumătate
despre oameni am scris mereu
credulă naivă sau tristă
am deschis uşi care nu existau pentru alții
am spart lacăte ce păreau pentru totdeauna acolo
nu mi-a fost teamă să cer să plâng să urlu
să îmi fie foame sau frig
nu mi-a fost teamă să merg 2 sau 3 staţii cu dricul
aşteptând la răspântii bănuţi calpi aruncaţi în soare
nici să ţes pânză deasă
numai bună de acoperit drumurile şi neputinţele altora
obosind într-o toamnă
am plecat pe un munte doar de mine ştiut
nu m-am mai întors niciodată de acolo
sau cel puţin aşa au consemnat despre mine
în catastifele lor prăfuite
sau pe pereţii unor wc-uri publice
nişte oameni pe care nu i-am cunoscut
…………………………………………………………………….
iei zarurile sufli în ele apoi le arunci strâns
niciodată nu îţi ies numerele dorite
dacă totuşi se întâmplă
e cu siguranţă o fascinantă greşeală
……………………………………………………………………..
când îţi dă sângele pe nas şi pe gură de atâta răbdare
e semn că trebuie să întinzi mese mari sărbătoreşti
vor veni atunci în stoluri negre păsări ciudate
vor mânca din sufletul şi din trupul tău
vor bea din sângele tău şi din lacrimile tale
aman aman
cu adevărat vă spun vouă umbrelor depărtării
iubirea mea de oameni
și cuvintele mele nu pot fi ocolite
muşcaţi din ele şi alunecați mai departe
deodată cu norii
călătorii
2.
omul care pleacă
iată acum chipul meu strălucind prin ceața aurie a toamnei
o mai deplină certitudine nu mi-a fost dat să găsesc
sunt om și scriu aceste cuvinte pentru cel care sunt
eu
omul care pleacă în fiecare zi
departe cât mai departe în lumina stranie care coboară
peste acoperişurile roşii ale oraşelor
nopțile aspre
când nu mai vrei să te întorci în niciun loc de pe lumea aceasta
când târziul ţi-e o haină grea aruncată pe umerii firavi
când te întrebi dacă mai există drumuri care duc înspre lună
dimineţile tandre
cu viaţa ta năvălind prin ferestrele deschise spre lume
desigur
odată cu tine toate cuvintele tale vor tăcea
ca şi când nici nu ar fi fost rostite vreodată
atât sunt
doar un om care pleacă în fiecare zi
spre mai departe
3.
lumină de septembrie stins
cum pleacă seara de la noi toate cuvintele pe care nu le-am spus peste zi
lungi caravane urcând anevoios înspre lună provincii de sunete fără înţelesuri exacte
cineva aşează funia pe gâtul delicat şi subţire al nopţii
cineva tace ascuns într-un peisaj levantin
cum încolţeşte frica în ochii animalelor de pradă
înainte de a-şi devora cu patimă victimele
tot astfel visul se naşte mereu
gata îmbrăcat în costumul cel bun
pentru o moarte cât mai galantă
s-ar cuveni un imn
cântat întru slava zeilor protectori ai alunecării spre ceaţă
desigur alămurile sunt pregătite octombrie e tras la scară desigur 2 paşi apoi 4 bătăi din picior
o piruetă şi jumătate din drumul spre risipire e deja străbătut
nu-l vom urma spre mai departe
am trecut dincolo de colinele toamnei
lumea e prinsă de vie într-un cântec spre miazănoapte
nesătulă şi tristă obosită şi înfrigurată
făgăduită pierzaniei şi îmblânzită de timpuriu
precum o iapă priponită în mijlocul unui câmp de noapte
fără stele deasupra
lumea prinsă de vie într-o fugă
rotind sori de iubire şi steaguri de luptă
o lungă descântare a trecerii apoi ca din senin
un punct strălucitor care vrea să cuprindă întreaga poveste
dincolo de ziduri tocmai se naşte lumina unui septembrie stins
Facebook
WhatsApp
TikTok
