1.
departe
la celălalt capăt al lumii mereu la celălalt capăt al lumii
o lumină care unge pereții cu umbre le desface apoi în mii de culori aproape înțelese
hățișuri de ceață păduri de mesteceni drumuri în pantă urcate anevoios poduri traversate la întâmplare
apoi întunericul
și lumea devine aproape umană stă lângă mine și spune că nu e aici
toți prietenii mei zac de acum pe rafturi pline de praf îi răsfoiesc uneori la întâmplare
caut cuvinte dar cuvintele au fugit de la ei caut semne dar semnele sunt departe de ei
stau aplecată deasupra lor ca deasupra unor hărți străine
atâtea zone deșertice ici colo câteo câmpie ascunsă sub zăpezi uriașe
uneori noaptea îi aud cum încearcă să tulbure apele
caută cuvinte dar cuvintele au plecat de la mine
caută semne dar semnele sunt departe de mine
ca florile de regina-nopții albe fosforescente și puternic mirositoare
ca florile de regina-nopții luminează adevărurile noastre prin întuneric
și nimeni nu e acolo în miezul întunericului să le vadă
cât de departe e Nordul cât ne-am îndepărtat de el
stai la aceeași masă cu oameni care îți vorbesc într-o limbă străină
cu eleganță sapi galerii pentru cârtițe grase
dezgustul și sila îți așază flori ofilite în glastră
mâna desenează cercuri în apă și taci cât pentru toți cei 1000 de ani
și aștepți cu încordare să vină furtuna și să se ducă dracului totul
mă băieți
uneori mă gândesc că lumea e aici
doar noi suntem plecați tare da’ tare departe
2.
4 pereți
1.
tandrețea femeilor care spun cuvinte albe
le așază pe rafturi în bucătării mici și curate
le șterg de praf o dată pe zi
apoi deschid o fereastră și adorm în ea până la moarte
obositor matriarhatul acesta
bărbați cu picioare lungi beau vin acru din ceșcuțe de porțelan crăpat
gesturile lor sunt voit simandicoase cuvintele mor în ei înainte de a fi spuse
respectă mereu semnele de circulație în general sunt asediați de lucruri utile
dacă vrei pot să îți spună orice dorești
nu vrei
2.
brațele ridicate în semn de predare
ziduri oameni oameni ziduri
o continuă alergare în cerc
luna abia se mai vede stă ascunsă în soare și râde
umbra unui secol prietenos mai alunecă uneori pe deasupra orașului
un hohot de râs nimeni nu presimte vârtejul de praf și de frunze care se apropie
deschidem obloanele așezăm în pervaz 3 poeți și o mușcată albastră
casa noastră devine primitoare văzută de sus e o mansardă sepia
cocoșul de tablă ruginește obosit pe cel mai înalt acoperiș din lume
apoi într-o zi ca toate zilele
tăcerea
3.
tragem draperiile e seară deja printre oameni
continuăm copilăria steag de luptă rupt zdrențuit purtat ani îndelungi pe umeri
am învins tot ce era de învins cimiterele sunt pline de ai noștri
amarnic am plâns amarnic ne-am dedat exceselor sub cerul fumuriu
jilavă noaptea ne va cuprinde în cele din urmă cu mâinile ei uscate
vor înflori cireșii ca semn de întrebare
am fost nemuritori sau nu
parcă așa spuneam câteodată
sălbăticia rămâne se depune în strat gros pe artere pe retină pe inima înfrigurată
sus în ceruri o masă de taină jos o funie de mătase și o salbă de bănuți arămii
nu noi nu vom muri niciodată
4.
privirea înfiptă în pământ spațiul dintre oameni devine un punct luminos
e târziu de acum abatoarele și măcelăriile sunt pline de carne proaspătă
carnea noastră cea de toate zilele
mănâncă din ea drumeți obosiți și pleacă apoi îngreunați mai departe
doar ochii ne-au rămas limpezi ei construiesc case cu ferestre spre nord
ridică ziduri până la soare înalță castele până la lună
suntem vii noi nu murim în timpul vieții noastre
iar asta cu siguranță ar trebui să ne fie îndeajuns
Facebook
WhatsApp
TikTok
