POEME DE DUMINICĂ – Dana BANU

1.

zile împăturite frumos

unde ești tu copilărie a mea în ce cartier locuiești
ia-mă cu tine în zbor avion pe un cer de hârtie călător

zile împăturite frumos
așezate pe rafturile unor prăvălii cu clopoțel de argint la intrare
nopți-licurici clipind scurt în urma dricurilor ce poartă cu ele
aura boemă a unor oameni maturi închiși în turnuri de veghe

intră moartea în om și intră degeaba el e plecat de acasă

incendiez anotimpuri cu flacăra de la brichetă
mă învecinez doar cu mine însămi
plicul deschis și aruncat apoi la întâmplare într-un sertar plin cu scrisori necitite 

 

2.

zăpezile vor acoperi luminile orașului

cu siguranță o casă fără uși înseamnă o continuă căutare.
scriem lungi scrisori la lumina unor stele tăcute.
un drum un singur drum eliberat de anotimpuri de oameni de serpentine.
o singură seară se-ntâmplă o singură și continuă seară.
dincolo de ea nesfârșit și tandru somnul nostru cel de toate zilele.
zăpezile vor acoperi luminile orașului și vor trăi împreună fericite până la sfârșitul lumii.

________________________________________

cu umerii aduși înainte undeva în munți cineva tace așteptând poezia aceasta.
sunt chiar eu într-un trecut îndepărtat.

caut ușa casei fără de uși.

apoi mă gândesc la altceva și încep să uit. 

3.

teritorii

teritorii acoperite de ceață ascunse cu tandrețe în adâncurile din noi
câteva zile ploioase niște anotimpuri catifelate vreo 2 insule unde cresc florile negre ale blândei uitări
mâna prin aer desenează cercuri și nori praful se ridică în vârtejuri amețitoare și le acoperă

valuri de lumină strâng în jur animale înspăimântătoare hrănite cu ură deznădejde și furie
strigătul lor înroșește pământul și dimineața e din ce în ce mai departe
suntem în chiar mijlocul nopții de aici începe călătoria spre nord

cuvintele se îndepărtează acoperișurile nu mai sunt primitoare
multă fericire în jur mereu aceleași ultime pagini cu litere negre și ochii închiși
zgomot lumini voci nimic de spus nimic de înțeles

se aud oameni trăind cu multă răbdare prin case acoperite de întuneric
în cele din urmă chiar la sfârșit soarele fiecăruia deschide o fereastră cu vedere spre zid