1.
Palida stea a singurătății
la masa ta singurătate n-am stat decât un veac
și acela mort nostalgic
îmbrăcat în versuri seci de nimeni înțelese
chiar te-am iubit deși au fost atâția ani în care
din tinerețe și inocență te-am uitat
la masa ta singurătate am învățat
să fac din spadă torță și din cuvinte felinare stinse
ca fulgerul răzleț prin bezna unei lumi
deprinsă cu praful cenușa pulberea și sufletul sărac
îmi reapari acum imperial-măiastră mai vie decât mine
mai albă decât poetul ce înflorește-n alb copacii primăvara
palidă stea călăuzind pirații
pe-ntinsul unor mări care se vor oceane
mereu ascunsă-n mine blazonul tău îl port
și printre norii iubirii pătimașe
și-n subterana aspră a viciului și-a morții
2.
Liliac alb în aprilie poetul
iar poetul e precum un liliac alb în aprilie
nu un administrator de vise
nu un vânzător de păpădii
frate cu norul care aleargă pe cer
spre atât de străinele zări
vecin de groapă comună
cu cel înfometat singur și trist
lumina lui pe îndepărtatele valuri
ale unei mări fără de nume
călătorește
Constanța, 9 aprilie 2016
3.
Ultima poezie de dragoste a lumii
pentru el aș fi vrut să scriu
ultima poezie de dragoste a lumii
dar eram încă oarecum tânără
încă iubitoare de bărbați cu suflet fragil
bărbați cu priviri de noapte scânteietoare
tandri catifelați blând-uitați
pentru el aș fi vrut să ridic o biserică rusă
cu clopote de aur cântând înspre soare
cu clopote de-argint tăcând înspre lună
vocea lui lăsa urme prin aer mereu
cerul devenea violet norii dansau menuet
părul lui lung și roșu lumina prin ceața lumii
drumul meu înspre el
îmi aducea nuci covrigi flori mici de câmp
desene cu ferestre închise bărci și jumătăți de zeppeline
de fiecare dată când venea înspre mine undeva prin lume ningea
poate prin siberia cu siguranță nu și în africa
el era al meu pentru un timp prescurtat
dar mai era și ultima poezie de dragoste a lumii
pe care cu siguranță am să o scriu într-o zi
cu scrisul meu înalt și frumos caligrafiat
unui alt bărbat
Facebook
WhatsApp
TikTok
